Politica salariului minim la PSD

Relativ recent, respectiv în februarie anul acesta un grup de deputaţi PSD au iniţiat o propunere legislativă privind fixarea salariului minim brut pe economie la 60% din salariul mediu brut pe economie fix la 31 decembrie 2024, urmând ca până la această dată să se procedeze la majorări graduale. Propunerea legislativă aduce o completare la art. 164 din Legea nr.53/2003/Codul muncii. Zilele trecute propunerea legislativă a trecut de Senat. Deşi, iniţiatorii au urmărit un scop electoral, nu vreau să blamez această iniţiativă per se. Pe fond, majorarea salariului minim nu trebuie respinsă dacă exprimă preţul muncii, eliminând arbitrariul, aşa cum menţiona Winston Churchill, unul dintre promotorii salariului minim în 1909 la aprobarea Trade Board Act în parlamentul britanic. Pentru că, legea cererii şi ofertei în piaţa muncii nu elimină întotdeauna arbitrariul. Acesta ar fi unul din raţionamentele care au determinat guvernele liberale de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX să adopte legi prin care lucrătorii avea dreptul să-şi negocieze salariul minim. Dar, asta nu înseamnă că factorii economici ar trebui să fie eliminaţi.

Dacă, ar fi aşa, atunci se pune întrebarea cine suportă costul majorării salariului. În cazul in care salariul minim este privit ca preţ pentru un serviciu prestat (serviciu în sens de muncă sau antrepriză cum era la origine munca în termeni juridici), adică un schimb, atunci lucrurile se mai echilibrează, iar înţelesul este diferit, întrucât cuprinde şi latura economică.

Ce punem în balanţă când avem un mecanism de stabilire a salariului minim? Numai criteriile sociale? Numai criteriile economice, ori şi una şi alta? Propunerea legislativă fixează un singur criteriu social, eliminând factorii economici şi posibilitatea partenerilor sociali - patronate şi sindicate de a negocia ceva.

La nivel european se discută despre fixarea unui salariu minim "echitabil"/fair minimum wage (după legea americană din 2007 Fair Minimum Wage Act of 2007) şi de introducerea în toate ţările Uniunii Europene a unui mecanism de fixare a salariului minim ca parte a "unui plan de acţiune pentru implementarea completă a Pilonului European al Drepturilor Sociale". În documentul Comisiei Europene din ianuarie 2020 de consultare cu partenerii sociali în temeiul articolului 154 din Tratatul referitor la funcţionarea Uniunii Europene privind o posibilă acţiune care abordează provocările legate de salariile minime echitabile se menţionează că salariile minime sunt considerate adecvate dacă oferă un nivel de trai decent. În document se subliniază că trebuie evaluată adecvarea salariului minim în raport cu condiţiile economice ale fiecărei ţări. Prin urmare, Comisia Europeană ia în considerare criteriile sociale şi cele economice, deşi tot nu lămureşte ce înseamnă "echitabil". De asemenea, în acelaşi document se menţionează cum se poate evalua salariul minim, respectiv la "salariul care asigură un trai minim" ca în Irlanda sau Marea Britanie, prin compararea venitului net al angajaţilor cu salarii minime la 60% din venitul median al unei gospodării (pe ţară). La acest punct aş sublinia că venitul pe gospodărie nu este unul şi acelaşi lucru cu venitul sau salariul unei persoane. De asemenea, pragul de sărăcie se calculează la 60% din venitul median disponibil pe adult-echivalent. Există vreo corelaţie între documentul Comisiei Europene şi iniţiativa deputaţilor PSD ?

Ei bine, de aceea vreau să aduc câteva clarificări în acest articol, îndemnat fiind de grupul de iniţiatori PSD care au propus fixarea salariului minim brut la 60% din salariul mediu brut pe economie la orizontul anului 2024.

Iniţiatorii au inserat în nota de fundamentare la propunerea lor legislativă câteva aserţiuni, dar nu au oferit nici un argument. Ce au scris iniţiatorii în nota de fundamentare? Că scopul demersului lor are în vedere: "reducerea decalajelor între statele europene şi cetăţenii acestora" (scrisă prost, probabil vroiau să scrie reducerea decalajelor de venit între angajaţi din România nu din toată Uniunea Europeană), "garantarea asigurării standardelor şi condiţiilor minime de trai, diminuarea migraţiei forţei de muncă, reducerea şomajului voluntar generat de lipsa de atractivitate a salariului minim, colectarea unor sume suplimentare la bugetul de stat necesare efectuării de noi investiţii (?), distribuţia mai echitabilă a profiturilor la nivel european (Ce au vrut să exprime aici nu e clar) etc". Am redat întocmai motivaţiile iniţiatorilor. Cu excepţia diminuării migraţiei forţei de muncă, restul motivaţiilor sunt nişte inepţii economice. De pildă, şomajul voluntar se estimează în baza Trade off/compensării între munca şi petrecerea timpului liber, adică ar fi mai degrabă vorba de şomaj natural (U (sL + ?T) L + T ? k). Ce se înţelege prin trade off/compensare? Cu fiecare oră petrecută la serviciu se pierde o oră de timp liber. Este un cost de oportunitate pe care fiecare individ şi-l calculează. Unii preferă mai mult timp liber decât să muncească. Motivaţiile pentru care oamenii aleg să-şi maximeze utilitatea prin timp liber decât prin muncă ţin de: educaţie, factori culturali, starea de sănătate, asigurarea consumului din alte surse de venit etc. În orice caz, asta se estimează. Vedem, de pildă, la tineri între 16-24 ani o propensiune scăzută de a munci. De asemenea, în peste 900 enclave de sărăcie din mediul rural există aproximativ 700.000 persoane apte de muncă între 25 - 50 ani, socotiţi statistic lucrători pe cont propriu/zilieri, dintre care numai o treime vor să muncească (raport Banca Mondială 2015). A făcut PSD cu ajutorul economiştilor, Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, Inspecţia Muncii şi ANAF, o evalure de dată recentă? A luat PSD în considerare măcar cele două studii pe salariu minim elaborate în 2016 şi 2017 când şi-a fixat politica salarială fiind la guvernare? Nicidecum. La fel, ce se înţelege mai exact prin garantarea asigurării standardelor şi condiţiilor minime de trai invocat în propunerea legislativă? Cine stabileşte condiţiile minime de trai? Sindicatele invocă deseori acest lucru şi insistă să se reintroducă coşul minim la fixarea unui "salariu de trai decent". Dar, până şi ILO/Organizaţia Internaţională a Muncii care ar trebui să fie sistemul de referinţă al sindicatelor ridică semne de întrebare cu privire la fixarea salariului minim în funcţie de condiţiile de trai, întrucât oamenii au preferinţe de consum diferite: unii consumă mai multă carne, alţii mai puţin, unii consumă mai mult săpun, alţii mai puţin, unii fumează alţii nu etc (Guidance Paper of the ILO: The minimum wage, "The concept of the living wage, pag.3). Prin urmare, coşul minim, deşi oferă un indiciu cu privire la ce ar putea să fie un "trai decent", este un sistem de măsurare incomplet.

Am trecut în revistă, pe scurt, motivaţiile iniţiatorilor. Am constatat că nu există nici o evaluare, deşi materia de studiu prezintă un interes ridicat pentru părţile interesate: o parte din salariaţi, firme şi sindicate.

Era necesar să se facă o evaluare? Eu cred că întotdeauna o măsură politică trebuie argumentată, întrucât odată aplicată va avea un beneficiu social net sau din contră, un cost social net. În România, în ultimii 30 ani, rareori o măsură a fost optimală din punct de vedere economic. De aceea, măsurarea impactului este utilă dacă o decizie politică afectează economia naţională şi un număr semnificativ de persoane. În cazul salariului minim, pe criteriul distribuţiei, avem în vedere pe latura ofertei 1,6 milioane persoane din toate sectoarele economiei, mai cu seamă în comerţ, restaurante, construcţii, iar pe latura cererii firmele din sectoarele cu cei mai mulţi angajaţi, în care se regăsesc şi o parte semnificativă din angajaţii plătiţi la salariul minim, respectiv: comerţ (cod CAEN 4711 şi 4639) , lucrări de construcţii (cod CAEN 4120), transporturi rutiere de marfa (cod CAEN 4941), protecţie şi gardă (cod CAEN 8010), restaurante (cod CAEN 5610), fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (cod CAEN 1413), panificaţie (cod CAEN 1071), cultivarea cerealelor (cod CAEN 111), hoteluri şi alte facilitaţi de cazare (cod CAEN 5510).

Care ar fi argumentele existenţei şi majorării salariului minim între economişti? Susţinătorii afirmă că existenţa şi majorarea salariului minim reduce şomajul. Oponenţii existenţei salariului minim (din rândul libertarienilor, mai ales) afirmă contrariul, respectiv că impunerea de către stat a unui salariu minim, peste libertatea părţilor de a negocia, precum şi majorarea acestuia duc la creşterea ratei şomajului. Se fac studii de 100 ani despre efectele salariului minim asupra ocupării (D. Neumark, 2017), cu metodologii diferite. În funcţie de metodologia folosită, studiile au scos în evidenţă că nu întotdeauna ar exista o corelaţie între salariul minim şi ocupare (Card and Krueger, 1995), ori efectul ar fi nesemnificativ (Doucouliagos şi Stanley, 2009). Alteori, s-a evidenţiat o corelaţie negativă (D. Neumark, W. Wascher, 2000), ori din contră una pozitivă pe grupul ţintă analizat (lucrători cu calificare scăzută, tineri, femei).

Dacă iau în considerare un interval cuprins între 2016 - 2019, observăm că în România salariul minim brut pe ţară a crescut constant. La fel şi salariile peste nivelul salariului minim. În acelaşi timp, rata de ocupare a forţei de muncă (15-64 ani) a evoluat pozitiv, dar lent, fiind de 61,6% în 2016, 63,9% în 2017, 64,8% în 2018, în 2019 de 65,8%. De asemenea, rata şomajului a fost de 5,9% în 2016, 4,9% în 2017, 4,25% în 2018 şi 3,9% în 2019. Rata de ocupare în rândul tinerilor 15 - 24 ani este cuprinsă între 22,3% şi 24,7% pe intervalul 2016 - 2019, adică în rândul grupului fără educaţie, fără calificare (NEET's). Rata de ocupare este cuprinsă între 77,6% şi 81,4%, pe acelaşi interval de timp, în rândul persoanelor din grupa de vârstă 25 - 54 ani, care reprezintă majoritatea salariaţilor. Creşterea ratei de ocupare, respectiv scăderea ratei şomajului a fost influenţată de mai mulţi factori: majorarea salariilor (nu doar a celui minim), ieşirea din piaţă prin pensionare a unui număr de lucrători, migraţia forţei de muncă.

Din datele statistice se observă, că în rândul tinerilor până în 25 ani, fără calificare şi educaţie, majorarea salariului la nivel naţional nu a avut nici un efect. De fapt aceştia sunt plătiţi preponderent cu salariul minim. La grupa de vârstă 25 - 54 ani, efectul majorării salariilor este pozitiv, dar nu atât de puternic cât mai aşteptam (cercetând rata de ocupare şi rata şomajului). Subliniez, este vorba de majorarea salariilor, nu neapărat a salariului minim. Deşi, nu avem un studiu la nivelul anului 2019 - 2020 cu privire la salarii, pe grupe de vârstă, calificări şi trăsăturile locurilor de muncă, din analizele care s-au făcut în trecut până în 2016 - 2017 la Institutul Naţional de Cercetări Ştiinţifice pentru Muncă şi Protecţie Socială, ştim că persoanele fără calificare sau cu calificare redusă care lucrează în microîntreprinderi sau întreprinderi mici alcătuiesc grupul ţintă principal plătit la nivelul salariul minim. Este aproape o constantă, doar domeniile de activitate s-au mai modificat. De asemenea, ştim că pe grupe de vârstă cei din categoria NEETs' - tineri între 15-24 ani sunt plătiţi la nivelul salariului minim.

Ceea ce vreau să scot în evidenţă aici este că din toate datele statistice disponibile şi care pot fi interpretate nu se vede o corelaţie între majorarea salariului minim şi rata de ocupare, mai cu seamă la persoanele cu o calificare slabă. De ce? Pentru că rata de ocupare depinde de mai mulţi factori, nu doar de evoluţia salariului. Rata de ocupare depinde de structura pieţei muncii şi a economiei. Sigur că se pune problema cum de rata şomajului a scăzut, în general în ultimi ani, nu neapărat pe grupe de vârstă. Aici pot apărea trei explicaţii: emigrarea, ieşirea din piaţă prin pensionare şi majorarea salariilor peste cel minim, în industriile şi firmele care şi-au permis acest lucru având o productivitate mai mare. Sigur că o măsurare poate valida sau nu ceea ce am scris aici.

Am rămas dator în continuare cu privire la corelaţia între salariul minim şi şomaj. Am scris mai sus că nu există întotdeauna o corelaţie. O majorare a salariului minim nu conduce neapărat la şomaj, dar poate influenţa majorarea numărului de lucrători care activează în economia informală. La noi acest lucru este observabil mai cu seamă în construcţii. De aceea, constructorii au făcut presiuni ca salariul minim în sectorul lor şi al materialelor de construcţii să fie fixat la 3000 lei net (OUG nr.114/2018). Că este neconstituţional, asta este o altă problemă. Şi în comerţ se analizează de mult timp evaziunea fiscală cauzată de majorările salariale impuse de stat.

A doua aserţiune a susţinătorilor salariului minim ar fi că acesta reduce inegalităţile sociale, prin micşorarea decalajului dintre angajaţii cu venituri mici şi cei cu venituri mari. Este greu de susţinut aşa ceva, întrucât inegalităţile sociale depind de factori educaţionali şi culturali, politici sociale de inserţie, nu doar de venit. Pe de altă parte, salariile cresc constant în termeni nominali, iar decalajul de venit rămâne. Pentru a reduce riscul de sărăcie o persoană trebuie să dobândească acele competenţe care îi permit o plată peste salariul minim şi totodată să beneficieze de alte condiţii de habitat, sănătate, educaţie, timp liber. Toate acestea sunt măsurabile prin indicatori de calitate a vieţii.

• Ajustarea costurilor majorarii salariului minim

În cazul majorării salariului minim prin constrângere (decizie politica) sau negociere colectivă prin lege, nu prin negociere, firmele au mai multe canale de ajustare: acceptă reducerea profitului datorită majorării cheltuielilor salariale în structura cheltuielilor de exploatare sau majorează preţurile dacă o pot face, deşi acest lucru poate avea efect inflaţionist în ipoteza în care majoritatea firmelor au acelaşi tip de comportament. Eu am experienţă într-o firmă de construcţii unde majorările salariului minim din ultimii ani au condus la majorări de cheltuieli, fără să se transmită în preţ acest cost, din cauza concurenţei. De exemplu, dacă majorarea salariului minim a intervenit în cursul iernii (în ianuarie) când vânzările sunt scăzute la materiale de construcţii, nu ai cum să majorezi preţurile. Şi atunci faci eforturi de reorganizare şi de creştere a productivităţii, deşi aceasta din urmă nu creşte peste noapte. Sigur că este un caz. Nu pot generaliza. În comerţ se întâmplă altceva. Salariile sunt mici, rulajul de marfă este mare, iar marja de profit redusă. Nu întâmplător în comerţ sunt cele mai multe intrări-ieşiri de firme şi fluctuaţie de personal. Orice majorare a salariului minim în comerţ poate duce la şomaj sau evaziune, dacă nu cresc preţurile.

Aşadar, o altă cale de ajustare în cazul majorării salariului minim este de a trece o parte din angajaţi în zona informală, dacă nu se reduc cheltuielile.

Majorarea salariului minim are efecte diferite pe ramuri economice şi mărimea firmelor. În toate cazurile, majorarea salariului minim depinde de creşterea productivităţii. Acesta ar fi canalul principal de ajustare. Dar, oare toate firmele au această posibilitate? Firmele mari, având resurse, pot cheltui adiţional în instruirea personalului, reorganizarea muncii sau în noi tehnologii. În acest caz, majorarea salariului minim poate conduce la un plus de eficienţă pentru firmele mari. În microîntreprinderi, firmele mici şi mijlocii lucrurile nu mai stau aşa.

• Cum a evoluat salariul minim, productivitatea muncii în ultimii ani

Productivitatea reală a muncii pe persoană angajată

Index 2015 = 1000

an20152016201720182019

Creştere procentuală2,75,26,04,64,1

Sursa: CNSP si INS, Eurostat

Salariul minim brut - medie

an20152016201720182019

Salariul minim brut

pe ţară 1012.51183.31433.31900.02080.0

Creştere procentuală15,70%16,90%21%32,60%9,50%

Din cifre se observă un decalaj semnificativ între creşterea productivităţii muncii şi majorarea salariului minim brut pe ţară ca valoare medie, pe intervalul 2015 - 2019. Fireşte se pune retoric întrebarea ce eforturi vor trebui să facă firmele că să-şi crească productivitatea în următorii ani pentru a supravieţui majorărilor succesive a salariului minim ca să se respecte ţinta de 60% din valoarea salariului mediu brut din economie.

O analiză pe ramuri economice este necesară, întrucât productivitatea muncii nu creşte în acelaşi ritm peste tot. Pe de altă parte, pentru a evidenţia în mod corect contribuţia capitalului, a muncii, consumului intermediar şi a tehnologiei la producţie ar fi bine să se estimeze şi productivitatea multifactorială. Aşa se vede efortul depus de firme în capital, tehnologii, formare profesională, organizare internă.

• Subiectul este vast şi aş vrea să trag o linie, cu următoarele propuneri şi precizări:

• Fixarea pragului valoric pentru salariul minim şi a indexării acestuia trebuie să ţină cont nu doar de criterii sociale, ci şi de cele economice. O posibilă formulă s-ar baza pe următoarele variabile:

venitul la limita sărăciei însumat cu salariul mediu al jumătăţii inferioare a salariilor din sectorul privat care apoi să se ajusteze cu câţiva indicatori, precum productivitatea muncii, indicele preţurilor de consum şi rata şomajului. De exemplu, venitul la limita sărăciei ar fi de 1300 lei. Acesta se însumează cu 2700 lei (salariul mediu al jumătăţii inferioare a salariilor din sectorul privat). Suma astfel rezultată se ajustează prin insumare cu rata de creştere a productivităţii, indicele preţurilor de consum minus rata şomajului. Aşa s-ar putea determina salariul minim. Va fi un decalaj faţă de un salariu mediu cu această formulă ? Cu certitudine. Dar, în timp s-ar putea ca salariul minim să ajungă peste 60%, în ipoteza în care productivitatea creşte constant, iar rata inflaţiei este scăzută.

Prin exemplul dat, încerc să subliniez, că în locul fixării arbitrare a unui prag prin lege, corect ar fi sa se stabilească un mecanism de fixare a salariului minim bazat pe criterii sociale şi economice, care să ia în considerare câţiva indicatori, precum: productivitatea, rata inflaţiei, rata şomajului sau rata ocupării. Este recomandabil ca productivitatea să se stabilească pe ramuri/activităţi economice potrivit clasificaţiei codului CAEN, pornind de la un index/sistem de referinţă dintr-un an.

• Salariul minim nu trebuie să fie unic pe ţară. Este o eroare. Din moment ce productivitatea muncii nu este aceeaşi în toate ramurile economice, nici salariul minim nu poate fi fixat în mod arbitrar la un cuantum unic pentru toată economia, întrucât impactul este diferit pe ramuri.

Cu un salariu minim diferenţiat, se poate calcula indicele Kaitz ca raport între salariul minim şi cel mediu, după formula¹:

MW = Si fit (Mt /Wit) Cit

Fit= fracţiunea de angajaţi dintr-o ramură industrială "i" în anul t

Mt = salariul minim în anul t

Wit = salariul orar în anul t

Cit = fracţiunea de angajaţi din industria "i" plătiţi la salariul minim în anul t²

Indicele serveşte la estimarea "distribuţiei angajaţilor plătiţi la salariul minim într-o industrie, precum şi la raportul dintre salariul minim şi cel mediu într-o industrie"

• Fixarea salariului minim prin lege, elimină negocierea între partenerii sociali. Cum precizam în cuprinsul acestui articol, probabil că sindicatele îşi imaginează că vor putea negocia salariul minim peste 60% din salariul mediu brut pe economie. Exclus! Odată pentru că propunerea legislativă nu prevede aşa ceva, iar pe de altă parte pentru că dacă ritmul de creştere a productivitaţii este sub cel al evoluţiei salariilor, nici un patronat nu va fi dispus să negocieze.

• După cum precizam, salariul minim priveşte preponderent tinerii cuprinşi între 16 - 25 ani şi în general persoanele cu calificare scăzută. Rata de ocupare în rândul tinerilor între 16 - 24 ani este redusă de mulţi ani, deşi salariul minim a înregistrat majorări semnificative. Există, de asemenea, o pondere în rândul populaţiei apte de muncă cu o propensiune scăzută de a munci. Urmărind trecutul acestor grupuri ţintă, fixarea salariului minim prin lege la peste 60% din salariul mediu brut pe economie nu va rezolva aceste probleme. Angajarea depinde de un cost de oportunitate, iar valorile acestuia variază, în funcţie de valoarea beneficiului social (beneficiile asigurate de stat, adică ajutoare) şi valoarea timpului liber exprimată în unităţi de consum³

• Aşadar, problema ocupării nu se reduce la fixarea salariului minim la 60% din salariul mediu brut pe economie.

• În acest articol nu am abordat şi input-urile ce pot fi date în piaţa muncii pe latura ofertei prin politici.

Bibliografie:

‣European Commission: Consultation Document: First phase consultation of Social Partners under Article 154 TFEU on a possible action addressing the challenges related to fair minimum wages, Brussels, 14.1.2020.

‣ILO: Guidance Paper of the International Organization of Employers: The Minimum Wage, 2014.

‣OECD: Measuring Productivity, OECD Manual, Measurement of Agreggate and Industry Kevel Productivity Growth, OECD 2001.

‣Popescu M. E, Militaru E, Pele D, Mazurencu M. M, Vasile V, Ilie S, Mihăilescu A, Şerban A: "Support for establishing a minimum wage-setting mechanism in Romania", Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică pentru Muncă şi Protecţie Socială, martie 2017.

‣David Card, Alan B. Krueger: Myth and Measurement, The New Economics of Minimum Wage, Princeton University Press. 1995.

‣Gabriel Chodorow-Reich, Loukas Karabarbounis: The Cyclicality of the Opportunity Cost of Employment, [ Journal of Political Economy, 2016, vol. 124, no. 6, © 2016 by The University of Chicago.