Apple şi Google vor trebui să-şi modifice unele dintre produsele lor cheie dacă vor să evite o decizie de încălcare a legii sau amenzi care ar putea ajunge până la 10% din veniturile lor globale, a anunţat Comisia Europeană.
Executivul UE a decis miercuri că cele două companii americane ar putea încălca Legea Pieţelor Digitale (DMA), lansând astfel o provocare directă preşedintelui SUA, Donald Trump, care a adus în atenţia Washingtonului problema reglementării tehnologice în contextul disputei comerciale tot mai intense cu UE.
Totuşi, aparent conştientă de riscul de a inflama tensiunile transatlantice, vicepreşedinta executivă a Comisiei, Teresa Ribera, a încercat să depolitizeze deciziile.
"Prin aceste decizii, nu facem altceva decât să implementăm legea", a declarat Ribera într-un comunicat. Spre deosebire de alte cazuri de constatare a neconformităţii în cadrul DMA, executivul UE nu a organizat o conferinţă de presă pentru a-şi anunţa hotărârea.
În ultimele săptămâni, oficialii UE au încercat să reducă retorica agresivă privind aplicarea regulilor digitale, apelând la interesul comun al blocului comunitar şi al SUA de a asigura concurenţa corectă. Decizia privind Apple este similară cu un proces intentat companiei de către Departamentul de Justiţie al SUA.
Însă Joseph Van Coniglio, expert în politici de concurenţă la think tank-ul Information Technology and Innovation Foundation din Washington, a subliniat că, deşi există dezbateri în guvernul SUA cu privire la aplicarea legislaţiei antitrust pentru giganţii tehnologici, poziţia dominantă în ceea ce priveşte DMA va fi una mai protecţionistă.
El a făcut referire la un memoriu semnat de Trump în februarie, prin care preşedintele promitea să apere companiile americane de "extorcarea din străinătate", citând DMA şi alte politici digitale.
"Cred că există un consens conform căruia SUA se va opune deciziilor Comisiei", a spus Van Coniglio.
Cerinţele DMA
Pentru a respecta DMA, Comisia a precizat că Apple trebuie să ofere concurenţilor săi acelaşi acces la o serie de funcţionalităţi existente ale iPhone-ului, cum ar fi notificările şi sincronizarea dispozitivelor, pe care le oferă propriilor produse, cum ar fi Apple Watch.
Executivul UE a mai declarat că firma trebuie să-şi modifice modul în care comunică cu dezvoltatorii de aplicaţii.
Pentru Apple, această decizie înseamnă o "micro-gestionare" a viitorului iPhone, a afirmat Dirk Auer de la International Center for Law & Economics.
Alţii consideră că măsurile nu sunt suficient de dure. "Dezvoltatorii terţi nu vor avea în continuare libertate deplină în ceea ce priveşte aplicaţiile, iar interoperabilitatea poate fi în continuare restricţionată de Apple", a spus Jan Pefrat de la grupul European Digital Rights.
Google, la rândul său, trebuie să facă modificări suplimentare în Play Store şi serviciul Google Search, pentru a înceta să-şi promoveze propriile servicii în detrimentul celor ale concurenţei, a mai transmis Comisia.
Oliver Bethell, responsabil de politici europene la Google, a declarat că firma a purtat negocieri de bună-credinţă, care au dus la modificări ce au redus traficul pentru companiile europene de transport aerian şi hoteluri.
Însă concluziile privind pagina de rezultate a motorului de căutare Google, care vin după aproape 15 ani de investigaţii antitrust similare, ar trebui să transmită un semnal clar către compania-mamă Alphabet că abordarea sa "trebuie să se schimbe radical", a declarat Emmanuel Mounier, directorul grupului comercial eu travel tech.
Opinia Cititorului