POLIŢIE: "Autorul atacului din Munchen nu pare să fi avut legături cu terorişti, ci probleme psihice"

Laura Boico
Internaţional / 24 iulie 2016

Atacatorul din Munchen (Sursa foto: captură Youtube)

Atacatorul din Munchen (Sursa foto: captură Youtube)

Actualizare 18:20 Tatăl ucigaşului a alertat poliţia după ce l-a recunoscut într-o înregistrare video

Tatăl lui Ali David Sonboly, tânărul germano-iranian de 18 ani care a ucis vineri seară nouă persoane într-un centru comercial din Munchen şi apoi s-a sinucis, şi-a recunoscut fiul într-una dintre primele înregistrări video care au început să circule pe internet de la locul atacului şi a alertat poliţia, informează agenţia EFE.

După cum a informat într-o conferinţă de presă preşedintele oficiului pentru anchetarea delictelor din Bavaria, Robert Heimberger, tatăl s-a prezentat la un comisariat de poliţie pentru a-i informa pe agenţi despre suspiciunile sale.

Înregistrarea video în urma căreia bărbatul şi-a recunoscut fiul a fost difuzată pe larg în seara zilei de vineri pe reţelele sociale şi în mass media, iar în imagini se vede un tânăr ieşind dintr-un restaurant de tip fast food care începe să tragă în trecători, relatează Agerpres. Părinţii tânărului sunt încă în stare de şoc şi nu au putut fi interogaţi de poliţie.

Poliţia a confirmat autenticitatea unei alte înregistrări video, tot una dintre cele mai difuzate, în care tânărul poate fi văzut pe acoperişul unei parcări, unde se ceartă violent cu un localnic care încerca să filmeze de la un balcon. Potrivit anchetatorilor, bărbatul de la balcon a filmat sfârşitul atacului, iar după aceea nu s-au mai înregistrat victime.

Sunetul este prost, însă, potrivit transcrierii realizate de Suddeutsche Zeitung, tânărul insistă că este german, dintr-un cartier din Hartz IV (unde locuiesc mulţi beneficiari de ajutoare sociale) şi urlă la bărbatul de la balcon: "Din cauza voastră am suferit «mobbing» (hărţuire, n.r.) timp de şapte ani; m-am văzut nevoit să-mi cumpăr o armă şi să vă omor pe toţi".

Pe de altă parte, un procuror german a informat că tânărul atacator, David Ali Sonboly, "juca cu regularitate Counter-Strike, un joc cu împuşcături asociat adesea cu indivizi care comit atacuri în masă".

Procurorul Thomas Steinkraus-Koch a precizat că Sonboly a fost ucis cu un singur glonţ în cap provenit de la propriul pistol. Nu au fost găsite gloanţe aparţinând poliţiei în corpul tânărului, a insistat el.

Steinkraus-Koch a mai spus că tânărul a fost internat două luni într-o secţie psihiatrică cu regim închis, în 2015, şi a primit tratament pentru "fobii sociale" şi anxietate. După ieşirea din spital, Sonboly primea tratament ambulatoriu pentru fobiile sale sociale, deoarece devenea nervos atunci când intra în contact cu alte persoane.

În 2012, tânărul a fost victima unui episod de hărţuire la şcoală, însă poliţia nu a vrut să facă o legătură directă între acest incident şi atac şi a precizat că printre victimele sale nu se numără colegi de clasă.

(S.A.)

------------

Actualizare 15:44 Ministrul de interne bavarez: Autorul atacului şi-a cumpărat arma de pe "deep web" şi a pregătit atacul timp de un an

David Ali Sonboly, tânărul germano iranian care a ucis vineri seară nouă persoane într-un centru comercial din Munchen şi apoi s-a sinucis, şi-a cumpărat pistolul semiautomat de pe "deep web" (aşa-zisul internet ascuns, partea nevăzută a internetului) şi s-a documentat temeinic în privinţa împuşcăturilor în masă, a declarat astăzi ministrul de interne bavarez Joachim Herrmann, potrivit agenţiei DPA.

Tânărul de 18 ani avea salvată pe computerul său o copie a manifestului extremistului norvegian Anders Behring Breivik, care în urmă cu cinci ani a comis un dublu atac la Oslo şi în insula vecină Utoya, ucigând 77 de oameni. Totodată, Sonbloy a călătorit "acum un an sau doi" la o şcoală din oraşul Winnenden (sud-vestul Germaniei), scena unui atac armat în 2009, a mai spus Herrmann, informează Agerpres. În Winnenden, în 2009 un adolescent de 17 ani, Tim Kretschmer, a ucis 15 persoane din fostul său liceu. Încolţit de poliţie, Kretschmer s-a sinucis după o urmărire de 40 de kilometri, îmbrăcat în uniformă paramilitară şi înarmat cu un pistol Beretta cu care ucisese cu sânge rece nouă elevi şi şase profesori, aminteşte EFE.

Potrivit DPA, şeful poliţiei din Bavaria, Robert Heimberger, a declarat că tânărul nu şi-a ales în mod special victimele şi că tinerii pe care i-a ucis nu îi erau colegi de clasă. Heimberger a confirmat că Sonboly plănuia atacul de un an. La rândul său, procurorul Thomas Steinkraus-Koch a menţionat că asasinul nu era motivat de vreo ideologie politică şi că şi-a ales victimele la întâmplare.

Totodată, procuratura germană a mai informat astăzi că tânărul se afla sub tratament psihiatric pentru anxietate şi depresie şi avea medicamente în casă, dar nu se ştie dacă le şi lua, transmite EFE.

(I.S.)

----------

Actualizare 12:15 Bilanţul persoanelor rănite în atac a urcat la 35

Bilanţul persoanelor rănite a crescut la 35 după atacul armat de vineri seară de la un centru comercial din Munchen comis de un tânăr obsedat de crimele în masă, a anunţat astăzi poliţia germană, potrivit agenţiei DPA.

În acest număr al răniţilor sunt incluse şi persoanele care au avut de suferit când panica s-a instalat în centrul oraşului după atacul de la centrul comercial Olympia, a declarat un purtător de cuvânt.

Tânărul germano-iranian care a comis atacul era un cititor avid de cărţi şi articole privind crimele în masă, inclusiv despre atacurile din Norvegia, care au fost comise cu exact cinci ani în urmă, a mai informat poliţia.

Majoritatea celor nouă persoane care şi-au pierdut viaţa în atacul de vineri erau adolescenţi din familii de imigranţi turce şi kosovare, informează Agerpres. Potrivit relatărilor martorilor şi unei înregistrări realizate cu un smartphone în timpul atacului, autorul ar fi nutrit resentimente faţă de străini, deşi era la rândul său fiul născut în Germania al unor solicitanţi de azil iranieni.

Anchetatorii încearcă încă să stabilească motivaţia atacatorului, dar procurorii şi ministrul de interne Thomas de Maiziere au spus că adolescentul a fost tratat pentru depresie şi că este posibil să fi fost intimidat de alţi tineri.

Căutarea la domiciliul atacatorului a dus la găsirea unor cărţi precum o traducere în germană a cărţii "Why Kids Kill: Inside the Minds of School Shooters" (De ce ucid copiii? Cum funcţionează minţile autorilor atacurilor din şcoli" - n.r.), scrisă de psihologul american Peter Langman.

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat sâmbătă, după o reuniune a Consiliului de securitate naţională, tristeţea profundă pentru cele petrecute.

(S.A.)

-----------

Actualizare 11:40 Presa germană: Atacatorul din Munchen îi admira pe autorii crimelor în masă şi era dependent de jocurile video violente

Tânărul de 18 ani care a comis atacul de vineri din Munchen îi admira pe autorii crimelor în masă şi era dependent de jocurile video violente, scrie presa germană, citând surse din anturajul lui.

Poliţia a stabilit clar că atacul comis de tânăr, în care nouă oameni au murit şi 27 au fost răniţi, nu are nicio legătură cu terorismul, scrie Digi24.ro. Este vorba despre un caz clasic de persoană dezechilibrata mintal care comite o crimă în masă.

David Ali Sonboly era fiul unor iranieni care au primit azil în Germania la sfârşitul anilor '90. Locuia împreună cu mama, vânzătoare, şi tatăl, şofer de taxi, într-un complex de locuinţe sociale din Munchen.

"Este născut în Germania. Probabil că este musulman şiit, nu sunnit. Pe de altă parte, prenumele David nu se potriveşte, verificăm dacă nu cumva s-a convertit la creştinism, avem indicii că este posibil. Potrivit părinţilor lui, nu era deloc religios", a declarat Thomas de Maiziere, ministrul german de interne.

David Ali Sonboly studia la o şcoală profesională, dar nu se descurca prea bine şi dădea vina pentru asta pe colegii lui arabi şi turci, care îl tachinau neîncetat.

Coincidenţă sau nu, trei dintre victimele sale sunt de origine turcă, trei proveneau din familii din Kosovo, iar o alta era de origine greacă.

Băiatul nu vorbea aproape cu nimeni şi petrecea ore în şir în faţa computerului, cu jocuri video violente. Folosea porecla "Psycho" pe internet şi imaginea lui Anders Breivik drept fotografie de profil la Whatsapp. Ca şi Beivik, a folosit un pistol Glock 17 în timpul atacului. Îl admira şi pe tânărul german de 17 ani care a ucis 16 oameni la o şcoală din Stuttgart în 2009.

Şapte dintre cei nouă oameni ucişi de Sonboly sunt adolescenţi, cei mai tineri având 14 ani.

Atacatorul şi-a ales deliberat victimele dintre adolescenţi. I-a adunat pe tineri după ce a publicat un anunţ pe Facebook, de pe un cont piratat, în care spunea că la fast-foodul de lângă centrul comercial Olympia sunt reduceri.

(S.A.)

-----------

Autorul atacului comis la Munchen nu pare să fi avut legături cu organizaţii teroriste islamiste, ci probabil a dezvoltat probleme psihice asociate jocurilor video online şi s-ar fi inspirat dintr-un atac armat comis la o şcoală în anul 2009, anunţă Poliţia germană, potrivit Mediafax.

Adolescentul care a comis atacul armat la Munchen lansase, înaintea crimelor, o invitaţie online pentru o întâlnire la mallul unde a deschis focul, anunţă Robert Heimberger, un oficial din cadrul Poliţiei germane, citat de site-ul agenţiei Associated Press.

Se pare că tânărul postase pe Facebook următorul mesaj: "Veniţi la Mallul Olympia (OEZ) vineri la ora 16.00; vă voi da ceva ce vreţi, dar nu prea scump".

"Autorul atacului nu pare să fi avut legături cu reţeaua teroristă Stat Islamic", a declarat, sâmbătă la prânz, Hubertus Andrä, şeful Poliţiei din Munchen.

Tânărul avea un pistol semiautomat de calibrul 9 mm deţinut ilegal şi circa 300 de gloanţe. Adolescentul nu pare să fi avut vreo motivaţie politică pentru atac. Autorităţile germane încearcă în continuare să afle motivul care a declanşat actul adolescentului.

Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, adolescentul în vârstă de 18 ani ar fi avut recent probleme la liceu şi ar fi dezvoltat afecţiuni psihice asociate jocurilor violente online. Sursele citate sugerează că adolescentul german de origine iraniană ar fi avut simptome specifice Sindromului Amok, cu episoade de furie extrem de violentă împotriva oamenilor şi obiectelor.

Conform revistei Der Spiegel, tânărul care a deschis focul la un resturant McDonald's şi apoi în Centrul comercial Olympia din Munchen s-ar numi David S., însă identitatea criminalului nu a fost dezvăluită încă de autorităţi.

Adolescentul în vârstă de 18 ani s-a sinucis după ce a împuşcat mortal nouă persoane şi a rănit peste alte 20 de persoane.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb