Polonia va interzice comerţul în zilele de duminică

Ziarul BURSA #Internaţional / 27 noiembrie 2017

De la 1 martie 2018, magazinele vor fi deschise doar în prima şi în ultima duminică a lunii, iar începând cu 1 ianuarie 2019, doar în ultima duminică a lunii Din 2020, comerţul în zilele de duminică va fi complet interzis

Parlamentul polonez, dominat de conservatori, a votat vineri pentru interzicerea comerţului duminical, interdicţie ce se va aplica în mod gradual şi va deveni efectivă complet în 2020, informează AFP, conform Agerpres.

Potrivit legii promovate de sindicatul Solidaritatea (Solidarnosc), începând cu 1 martie anul viitor, magazinele vor fi deschise doar în prima şi în ultima duminică a lunii, iar începând cu 1 ianuarie 2019, doar ultima duminică a lunii se va sustrage interdicţiei, pentru ca în 2020 comerţul în zilele de duminică să fie aproape complet suprimat, limitându-se doar la câteva locaţii, printre care benzinăriile, gările, magazinele de pâine şi patiseriile, precum şi cumpărăturile online.

Această ultimă exceptare îi permite Poloniei să nu notifice această reformă Comisiei Europene.

Opoziţia centristă şi liberală, care a votat împotrivă, a subliniat că duminica este ziua în care comercianţii polonezi primesc mulţi clienţi ce vin din ţările baltice, din Rusia, din Belarus sau din Ucraina, şi că acest lucru îi va priva pe studenţi de o sursă de venit.

Proiectul de lege mai trebuie să fie aprobat de Senat - unde conservatorii partidului Dreptate şi Justiţie (PiS) sunt de asemenea majoritari - şi promulgat de şeful statului.

Sindicatul Solidaritatea, apropiat PiS şi Bisericii Catolice, a declarat că a adunat o jumătate de milion de semnături în susţinerea legii.

Până în prezent, magazinele erau obligate să închidă doar în timpul marilor sărbători naţionale sau religioase, adică 12 zile pe an.

Potrivit reprezentanţilor sectorului distribuţiei, marile lanţuri de magazine ar trebui să reacţioneze prin prelungirea programului în timpul săptămânii.

Comerţul duminical este limitat în mai multe ţări europene, printre care Elveţia şi Norvegia, şi este complet interzis în Austria. Interdicţia pare să piardă din fermitate în Germania şi în Franţa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb