Guvernul şi OMV vor începe în perioada imediat următoare negocierile pe un pachet de măsuri prin care ambele părţi să câştige, autorităţile aşteptând ca investitorul să ajute Executivul să depăşească o perioadă dificilă, dar fiind conştiente şi de importanţa investiţiilor, afirmă premierul Ponta, conform surselor de presă.
Premierul Victor Ponta a efectuat, ieri, o vizită oficială în Austria, în care s-a întâlnit şi cu preşedintele OMV, proprietarul Petrom. La întoarcerea în ţară, premierul a precizat că nu poate prezenta multe detalii legate de această discuţie, precizând doar că subiectul principal a fost legat de capacitatea autorităţilor de la Bucureşti de a asigura în relaţia cu OMV atât predictibilitate, cât şi "un control într-o anumită măsură" asupra preţului carburanţilor. În acelaşi timp, tema discuţiei a fost legată şi de proiectele de investiţii în ţara noastră aprobate de conducerea OMV pentru următorii zece ani, precum şi de litigiile rezultate din clauzele contractuale de privatizare a Petrom.