PONTA CONSIDERĂ CONDAMNAREA LUI DRAGNEA "NEDREAPTĂ" CSM sesizează Inspecţia Judiciară cu privire la afirmaţiile premierului Victor Ponta

Politică / 2 iunie 2015

CSM sesizează Inspecţia Judiciară cu privire la afirmaţiile premierului Victor Ponta

Actualizare 20:19 Ponta: "Noi n-avem voie să scoatem un cuvânt de justiţie, doar Danileţ?"

Premierul Ponta afirmă că trebuie aplicată o regulă comună legată de posibilitatea exprimării opiniei privind deciziile instanţei, afirmând că "sunt unii şmecheri" care pot critica hotărâri iar alţii sunt judecaţi de CSM şi întrebând dacă numai Danileţ poate vorbi pentru CSM "unde-l trimite partidul", potrivit surselor din presă.

"Eu am întrebat un lucru pe care vreau ca să-l înţeleagă, totuşi, toată această ţară: Domnul Danileţ, judecător la CSM, se duce la televizor şi comentează o hotărâre judecătorească, spune că nu-i bună. Eu dacă spun de o hotărâre judecătorească că-i bună sau că nu-i bună, pe mine mă judecă CSM-ul şi întrebarea mea este: «Domne', membrii CSM se supun şi ei legii sau doar ei au voie şi noi n-avem voie?», despre asta era întrebarea mea care mie, sincer, mi se pare pe înţelesul tuturor. Domne', dacă Dănileţ poate, eu de ce nu pot? Eu cred că ori facem o regulă pentru toată lumea, ori sunt unii mai şmecheri şi mai deştepţi care pot să critice hotărârile judecătoreşi că nu le plac, dar noi n-avem voie. Despre asta vorbim. Totuşi, chiar îşi bat joc de noi toţi? Noi n-avem voie să scoatem un cuvânt, dar Danileţ merge unde-l trimite partidul să vorbească în numele CSM-ului", a spus Ponta.

El a amintit că o primă instanţă s-a pronunţat în cazul lui Liviu Dragnea, iar anumite persoane au început să critice hotărârea unor membri ai completului de judecată.

"Doi judecători au decis ceva într-un caz la Curtea de Apel. Domne', toată propaganda s-a reprezit pe ei să-i omoare, au apărut stenograme, au dat mesajul toţi acoperiţii şi descoperiţii, să omorâm doi judecători că au dat o decizie. Dacă condamnau, ce făceau ei, îi lăudau? Nu se poate totuşi. Au dat nişte judecători o decizie, asta e decizia", a spus Ponta.

"Şi eu am zis că poate s-a făcut o greşeală când a fost condamnat domnul Dragnea. Am voie să spun asta sau trebuie să mă cheme Danileţ ca să spun asta? Doamne-fereşte", a mai afirmat premierul.

(A.C.)

-------------------

Actualizare 17:55 Senator Valer Marian: "Cazul Rarinca - Stanciu poate avea conotaţiile şi valenţele celebrului caz Dreyfus din Franţa sfârşitului de secol XIX"

Într-o interpelare formulată de senatorul Valer Marian, cu tema "verificarea şi sancţionarea abuzurilor în cazul Mariana Rarinca (cetăţean) versus Livia Stanciu (preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie)", senatorul independent de Satu Mare apreciază că acest caz "poate avea actualmente în România conotaţiile şi valenţele celebrului caz Dreyfus din Franţa sfârşitului de secol XIX".

Redăm mai jos întreaga interpelare a senatorului:

"Mai mulţi procurori şi judecători au încălcat cu rea credinţă norme de drept material şi procesual penal, aducând vătămări grave unui simplu cetăţean, achitat definitiv după ce a fost ţinut 191 de zile în stare de arest, în cazul Mariana Rarinca versus Livia Stanciu (preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), care poate avea actualmente în România conotaţiile şi valenţele celebrului caz Dreyfus din Franţa sfârşitului de secol XIX:

I. În cauză au fost încălcate, în opinia mea (de cetăţean şi de parlamentar, dar şi de fost procuror) norme imperative privind competenţa materială şi teritorială, pretinsa infracţiune de şantaj, pentru care a fost arestată, trimisă şi judecată şi condamnată în primă instanţă doamna Mariana Rarinca nefiind de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), şi în nici un un caz a structurii centrale a acestei instituţii, ci de competenţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Raţiunea art. 13¹ din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie este de a pedepsi mai sever infracţiunea de şantaj săvârşită de o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei unei persoane juridice fără scop patrimonial, având în vedere că o astfel de persoană îşi poate folosi influenţa ori autoritatea în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Potrivit acestui text de lege, subiectul activ al infracţiunii de şantaj trebuie să deţină o astfel de funcţie, ori, în speţă, nu doamna Mariana Rarinca deţinea o astfel de funcţie, ci subiectul pasiv al pretinsei infracţiuni de şantaj, doamna Livia Stanciu, care era preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorii de caz nu au arătat în rechizitoriul emis în cauză motivele pentru care au făcut aplicaţiunea art. 13¹ din Legea nr. 78/2000, raportat la calitatea de subiect activ al pretinsei infracţiuni de şantaj a doamnei Mariana Rarinca.

În compenţa materială a DNA este, de exemplu, infracţiunea de şantaj imputată ex-preşedintelui Traian Băsescu de către senatorul Gabriela Vrânceanu Firea, dar în acest caz DNA nu a dovedit acelaşi zel în a se sesiza, cazul fiind instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ca urmare, în cazul Rarinca trebuiau să se aplice regulile generale de competenţă materială şi teritorială, respectiv plângerea penală trebuia adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, urmărirea penală trebuia efectuată de această unitate de parchet, iar cauza trebuia judecată de instanţele din Galaţi, fiind întrunite primele trei cazuri din ordinea de prioritate pentru competenţa teritorială: locul săvârşirii infracţiunii, locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul şi locuinţa suspectului sau inculpatului.

Oare de ce nu a sesizat preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi de ce nu a dorit ca procesul să se desfăşoare la instanţele din Galaţi? De ce nu s-a sesizat DNA şi în cazul şantajului de care este acuzat fostul preşedinte Traian Băsescu?

II. În cauză nu este întrunită latura obiectivă a infracţiunii de şantaj imputată doamnei Mariana Rarinca.

În principal, din probele administrate în cauză nu rezultă faptele reale sau imaginare compromiţătoare cu a căror dare în vileag ar fi ameninţat-o inculpata Mariana Rarinca pe persoana vătămată Livia Stanciu, care trebuie să fie determinate prin indicarea de persoane şi de acţiuni sau inacţiuni circumstanţiate ca timp, loc şi mod de producere. Potrivit rechizitoriului, inculpata i-a comunicat persoanei vătămate că îi va aduce la cunoştinţă astfel de fapte determinate prin expedierea unui fax la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (locul său de muncă), în data de 09.06.2014, dar acest fapt nu s-a mai produs, întrucât în dimineaţa zilei respective DNA a efectuat percheziţii la domiciliul şi la locul de muncă al inculpatei, iar după aceste acte procedurale a dispus reţinerea acesteia, punându-se întrebarea dacă DNA nu a urmărit, în primul rând, să împiedice divulgarea unor fapte compromiţătoare pentru preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În subsidiar, arăt că din probele administrate în cauză nu rezultă fără echivoc că inculpata ar fi solicitat persoanei vătămate suma de 20 000 de euro invocată de aceasta, ci doar suma de 2.400 de euro, reprezenând datorii ale persoanei vătămate şi ale soţului decedat.

III. În cauză nu au fost întrunite condiţiile şi cazurile în care se poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, având în vedere că doamna Mariana Rarinca nu s-a sustras urmăririi penale, nu a încercat să infuenţeze martori sau să distrugă probe, nu a pregătit şi nu a săvârşit o nouă infracţiune şi, ce este esenţial, nu prezenta o stare de pericol pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpatei Mariana Rarinca (191 de zile) a fost excesivă, depăşind un termen rezonabil, raportat la periculozitatea socială a faptei şi a persoanei, chiar dacă termenul maxim de 180 de zile prevăzut de art. 23 alin. 5 din Constituţia României nu a fost depăşit în cursul urmăririi penale ci în cursul judecăţii.

De ce a mai fost menţinută doamna Mariana Rarinca în stare de arest după ce a fost trimisă în judecată la 20 de zile de la începerea urmăririi penale?

IV. În cauză a fost înregistrat un exces de forţă din partea instituţiilor judiciare ale statului.

Pentru anchetarea unei infracţiuni de drept comun imputată unui simplu cetăţean au fost delegaţi doi procurori de către conducerea DNA, iar în luarea şi prelungirea arestării preventive, precum şi în judecarea contestaţiilor împotriva acestei măsuri restrictive de libertate, au fost implicaţi 10 judecători. DNA a efectuat trei percheziţii domiciliare în cauză, respectiv la locuinţa inculpatei, la locuinţa unui fiu al acesteia şi la punctul de lucru al întreprinderii sale individuale. În percheziţia domiciliară a unui simplu cetăţean au fost implicaţi nouă angajaţi ai statului (un procuror, doi ofiţeri de poliţie judiciară şi şase agenţi mascaţi). În timpul percheziţiei nu s-a permis norei inculpatei să se deplaseze la un magazin alimentar ca să cumpere lapte pentru copil. După percheziţie, cei doi fii ai inculpatei au fost duşi cu forţa de la Galaţi la Bucureşti, la sediul central al DNA, deşi, având calitatea de rude gradul întâi cu inculpata, nu aveau obligaţia să dea declaraţii de martor şi acest fapt trebuia să le fie adus la cunoştinţă de organele judiciare înaintea plecării din Galaţi. În Penitenciarul Târgşor, inculpata a fost mutată arbitrar, la un moment dat, din camera în care a fost încarcerată, pentru a nu intra în contact vizual şi verbal cu fostul adjunct al procurorului general al României, Angela Nicolae, care era încarcerată într-o cameră apropiată.

V. Procurorii DNA au manifestat exces de zel, cu rea credinţă, în cauză.

Plângerea penală a persoanei vătămate Livia Stanciu a fost înregistrată personal de procurul Marius Iacob, adjunctul procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu de procurorul de serviciu din ziua respectivă (04.06.2014). În aceeaşi zi, conducerea DNA a delegat doi procurori (Iulian Păncesu şi Carmen Damian) să cerceteze plângerea, care au audiat-o deîndată pe persoana vătămată şi au declanşat urmărirea penală, solicitând şi obţinând interceptarea convorbirilor inculpatei şi desemnând un colaborator cu altă identitate decât cea reală, care a încercat din ziua următoare să obţină probe prin acţiuni provocatoare.

Procurorii de caz au dispus reţinerea inculpatei după 5 zile de la la înregistrarea plângerii persoanei vătămate, în ziua efectuării percheziţiei domiciliare, şi au solicitat arestarea preventivă a acesteia în ziua următoare. Procurorii de caz au finalizat urmărirea penală şi au sesizat instanţa de judecată prin rechizitoriu după 20 de zile de la înregistrarea plângerii persoanei vătămate, manifestând o celeritate mai puţin întâlnită. Procurorii de caz au formulat cereri multiple şi nejustificate de prelungire a arestării preventive. Procurorul de şedinţă a solicitat în faza de apel aplicarea unei pedepse mai mari de trei ani cu închisoare cu executare. Iar procurorul şef al DNA a introdus contestaţie în anulare după achitarea definitivă a inculpatei Mariana Rarinca, invocând un motiv discutabil de incompatibilitate, care, în mod normal, ar fi trebuit invocat de către persoana vătămată în cursul judecării apelului.

Nu în ultimul rând, procurorii DNA au sesizat (nelegal) Tribunalul Bucureşti ca instanţă de fond, apreciind probabil că, împreună cu "partenerii" de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Serviciul Român de Informaţii, vor putea controla şi influenţa mai sigur şi eficient, la instanţele din Bucureşti, "câmpul tactic" devoalat recent de către Dumitru Dumbravă, directorul Direcţiei Juridice a SRI.

VI. În cauză există suspiciuni că ar fi fost încălcat dreptul la apărare al inculpatei, drept prevăzut de art. 24 din Constituţia României şi de art. 10 din Codul de procedură penală, având în vedere că avocatul ales a renunţat să o mai apere la un moment dat, iar alţi avocaţi au refuzat să angajeze cauza, cel mai probabil din cauza temerii faţă de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care avea statut de persoană vătămată, şi faţă de DNA, care a instrumentat dosarul de urmărire penală.

În condiţiile pronunţării unei hotărâri definitive de achitare a inculpatei Mariana Rarinca pentru infracţiunea de şantaj, coroborând încălcările de drept material şi de drept procesual penal cu excesul zel şi de forţă al DNA, raportat la calitatea de persoana vătămată a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care la ultimele două bilanţuri anuale s-a declarat "partener de nădejde" al DNA şi care avea interesul ca inculpata să fie pusă în imposibilitate, prin percheziţie domiciliară, arestare preventivă şi condamnare cu executare, să dezvăluie public fapte compromiţătoare despre persoana sa, în cauză se conturează săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către procurorii DNA care au efectuat urmărirea penală şi de către judecătorii care au dispus arestarea preventivă ori prelungirea acesteia, a complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu de către procurorii şefi ai DNA, Laura Codruţa Kovesi şi Marius Iacob, precum şi a infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare de către preşedintele Înaltei Curţi de Casţie şi Justiţie.

Având în vedere că în speţă ne aflăm în faţa unui abuz judiciar evident (nu a unei erori judiciare) şi ţinând cont că preşedintele României, Klaus Iohannis, a dat de înţeles că este doar preşedintele instituţiilor, nu şi al cetăţenilor, că CSM a manifestat o atitudine părtinitoare şi proteguitoare faţă de instituţiile judiciare implicate (care a devenit de altfel un obicei al acestei instituţii abilitate cu cercetarea şi sancţionarea disciplinară a magistraţilor), că nici unul din ONG-urile care clamează apărarea drepturilor omului nu a adoptat o atitudine favorabilă inculpatei achitate definitiv şi că majoritatea presei a manifestat o atitudine partizană, incorectă şi anormală, vădit favorabilă şefelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi DNA (în genul atitudinii prostatale manifestate de o parte a presei franceze în cazul Dreyfus), vă solicit domnule ministru al Justiţiei ca, în condiţiile în care procurorii din România se afla sub autoritatea dumneavoastră, conform art. 132 alin. 1 din Constituţie, şi aveţi calitatea de membru de drept al CSM, potrivit art. 133 alin. 2 lit.a din Constituţie, să dispuneţi următoarele:

I. Sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv prin transmiterea prezentei interpelări, pentru a se efectua cercetări asupra persoanelor menţionate în alineatul precedent, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor arătate mai sus.

II. Sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii cu solicitarea ca Inspecţia Judiciară să efectueze verificări cu privire la activitatea necorespunzătoare a procurorilor şi judecătorilor implicaţi în cauză, sub aspectul criticilor formulate în interpelare, urmând ca, după finalizarea inspecţiei şi aplicarea de sancţiuni disciplinare magistraţilor vinovaţi, să efectuaţi şi următoarele:

1. În conformitate cu prevederile art. 54 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, să propuneţi preşedintelui României revocarea din funcţiile de conducere a procurorilor vinovaţi, inclusiv a procurorilor şefi ai DNA.

2. În conformitate cu prevederile art. 53 alin. 6 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, să iniţiaţi sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la cererea unei treimi din numărul membrilor, pentru a propune preşedintelui României revocarea din funcţie a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Solicit să-mi transmiteţi răspuns scris şi verbal privind demersurile şi constatările efectuate, precum şi măsurile dispuse şi sancţiunile aplicate.

Solicit răspuns cât mai urgent posibil întrucât intenţionez să sesizez şi Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi Comisia pentru apărarea drepturilor omului din Senatul României, în vederea efectuării unei anchete parlamentare cu privirile la nelegalităţile şi abuzurile comise în cazul Rarinca, care se conturează a fi, prin derapaje şi urmări, implicări şi complicităţi, un abuz fără precedent în perioada postcomunistă.

Domnule ministru, vă recomand să citiţi (sau să recitiţi) articolul "J´ acuse", publicat de scriitorul Emile Zola referitor la cazul Dreyfus, care a fost adevărată piatră de hotar pentru justiţia franceză, şi să dovediţi fermitate şi imparţialitate în găsirea unei soluţii corecte şi echitabile între statul represiv, reprezentat în speţă de şefii justiţiei române, şi un simplu cetăţean, care să fie benefică tinerei noastre democraţii şi bunului mers al justiţiei. Este absolut inadmisibil ca, în plin secol XXI şi într-un stat membru al Uniunii Europene, să foloseşti cea mai înaltă funcţie din magistratură pentru satisfacerea unui interes sau a unui moft personal".

(Alexandru Costea)

----------------

Actualizare 14:43

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis sesizarea Inspecţiei Judiciară, pentru ca a fi făcute verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar, după ce premierul Victor Ponta a făcut mai multe declaraţii referitoare la actul de justiţie, în cadrul unei emisiuni.

"Ca urmare a afirmaţiilor domnului Victor Ponta, prim ministru al României, emise în spaţiul public în cadrul emisiunii 'Ora de vârf', difuzată de postul de televiziune România TV în data de 1 iunie 2015, cu începere de la ora 20.31, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar", arată CSM, într-un comunicat de presă, transmis marţi.

(E.D.)

---

Actualizare 14:00 Cazanciuc, despre afirmaţiile premierului: "Politicienii să aibă rezerve când vorbesc despre justiţie"

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a spus că a făcut apel în mod constant ca oamenii politici să fie rezervaţi atunci când discută despre justiţie, în contextul în care premierul a declarat că dacă Liviu Dragnea ar fi fost achitat, judecătoarele care au analizat dosarul ar fi fost arestate.

"În utimul timp, sunt foarte multe declaraţii despre justiţie în spaţiul public. Analişti, jurişti din toate mediile, oameni politici, toată lumea discută despre justiţie. În mod cert, acest lucru nu ajută întotdeauna la dialogul dintre instituţii, am făcut apel în mod constant, în special la oamenii politici, să aibă o anumită rezervă atunci când discută despre justiţie. Pe de altă parte, este foarte dificil să ceri să aibă această rezervă când spre exemplu un membru al CSM critică celelalte puteri ale statului - Parlamentul, Guvernul - spunând de exemplu că se emit prea multe ordonanţe de urgenţă. Este o declaraţie eminamente politică că se emit prea multe ordonanţe de urgenţe, în condiţiile în care acest Guvern a emis până acum cele mai puţine, şi în mod cert acest tip de declaraţie politică nu ar trebui să se regăsească din partea unui membru al CSM. Nu ajută în niciun caz la dialogul dintre instituţii", a spus Robert Cazanciuc, marţi, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

(E.D.)

---

Actualizare 13:10 Ponta afirmă că şi judecătorul Cristi Danileţ a comentat cazul Rarinca, însă nu a fost reclamat

Premierul Victor Ponta anunţă pe pagina personală că un judecător de la CSM îl reclamă că a comentat decizia în cazul lui Liviu Dragnea, precizând că şi judecătorul Cristi Danileţ a comentat cazul Rarinca, însă nu a fost reclamat.

"Domnule judecător, colegul dvs din CSM Danileţ a comentat repetat la televiziune decizia în cazul «Mariana Rarinca»! Evident că v-aţi făcut că plouă! Deci să înţelegem - cine e prieten şi coleg cu dvs (din «Sistem» adică) are voie, noi ceilalţi nu! Corect? Spuneţi direct şi ne supunem!",a scris premierul Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

(E.D.)

---

Actualizare 12:51 Judecătorul Alexandru Şerban cere CSM sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru comentariile lui Victor Ponta

Judecătorul Alexandru Şerban, membru al CSM, a cerut azi în plenul CSM sesizarea Inspecţiei Judiciare în cazul comentariilor premierului Victor Ponta cu privire la condamnarea în primă instanţă în Dosarul Referendumul a fostului ministru Liviu Dragnea.

El a propus sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru ca inspectorii să stabilească dacă vorbim despre un atac la adresa justiţiei, dacă a fost afectată sau nu independenţa justiţiei prin declaraţiile pe care premierul Ponta le-a făcut în cadrul emisiunii de aseară şi s-a referit la acea declaraţie potrivit căreia în România ar exista o singură putere şi că, dacă Liviu Dragnea ar fi fost achitat, atunci judecătoarele ar fi fost arestate.

(E.D.)

---

Livia Stanciu despre declaraţiile premierului: "CSM are posibilitatea să sesizeze Inspecţia Judiciară"

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) are posibilitatea să sesizeze Inspecţia Judiciară pentru a se constata dacă a fost sau nu încălcată independenţa Justiţiei în ceea ce priveşte declaraţiile premierului Victor Ponta privind condamnarea lui Liviu Dragnea, a declarat, marţi, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Livia Stanciu.

"CSM, dacă s-a făcut o astfel de declaraţie de către premier, are posibilitatea de a sesiza IJ pentru a vedea dacă prin aceste afirmaţii s-a adus sau nu atingere independenţei sistemului judiciar", a afimat Stanciu, la sosirea la şedinţa plenului CSM.

Premierul Victor Ponta a susţinut, luni, că în partidul pe care îl conduce există o stare de nemulţumire cauzată de condamnarea lui Liviu Dragnea la un an cu suspendare în dosarul "Referendumul", decizie a Justiţiei pe care social-democraţii o consideră "nedreaptă".

"Este (tensiune în PSD - n.r.), bineînţeles că este, pentru că noi am guvernat şi guvernăm şi la nivel central, guvernăm şi la nivel local. După chestia asta absolut nedreaptă cu condamnarea lui Dragnea, că am făcut referendum, de parcă l-a făcut Dragnea singur, dar l-am făcut toţi. Aţi văzut ce păţesc ăia doi judecători de la Curtea de Apel care au achitat-o pe doamna Rarinca? Le-au scos stenograme, nu ştiu ce. Vă daţi seama că judecătoarele de la Dragnea dacă cumva îl achitau pe Dragnea cred că erau şi arestate acum. Au dat şi ele un an cu suspendare, dar pentru noi e un lucru nedrept, pentru că nu doar noi, ci şi PNL a fost cu noi la suspendare. Toţi am fost, mă rog, toţi cei care am luat decizia. Sigur că e o stare de nemulţumire, pentru că e o nedreptate care ni se face", a declarat Ponta, la România TV.

Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ceea ce a spus Ponta este ceea ce credm si noi. Ceea ce nu a spus Ponta este ca sentinta lui Dragnea lasa gustul de infrangere a democratiei, de justitie selectiva, de smecherie pe banii nostri in procesul de justitie. Eu nu vreau ca din banii mei sa se infaptuiasca o justitie selectiva, in care cei care au impiedicat oamenii sa se duca la vot sa fie bine mersi, cei care au impus un cvorum halucinant,cei care au trambitat lovitura de stat "salvata de institutii", sa ne rada in nas, PE BANII NOSTRI ! Daca onorabilii platiti din bani publici isi deschid brutarie, in limita deductibilitatilor definite de codul fiscal fac ce vor cu banii lor, dar atatatimp cat sunt platiti DIN BANI PUBLICI sa faca justitie, atunci Impartiali sa fie, sau sa plece acasa!

    1. Atat timp cat sunt oamenii lui Basescu (spune-mi cu cine te insotesti,ca sa-ti spun cine esti!),la butoanele justitiei,aceasta va functiona intr-un picior.

    Justitia trebuie sa fie a noastra, nu a lui Ponta sau a sandramalei basiste.

    Consider paguboasa si sper zadarnica stradania parlamentarilor de a schimba codurile. Cine a savirsit fapte care merita bulaul, sa ajunga la bulau! Fara zabava!

    Pe de alta parte, fara multa vorbarie, virfuri ale justitiei si a altor institutii, care au facut multe de nefacut, au dat chiar lovituri de stat si au infrint vointa poporului, trebuie puse in catuse, in spectacole televizate, si aruncate la beci. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb