Ponta: Joi prezint "starea naţiunii"

Ziarul BURSA #Politică / 8 ianuarie 2013

Ponta: Joi prezint "starea naţiunii"

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că joi va prezenta "starea naţiunii", res­pectiv situaţia datoriilor acumulate, banii din bugetul pe 2013 şi proiectele care se vor putea duce la îndeplinire în următorii patru ani, în baza alocărilor bugetare multianuale. Victor Ponta a spus: "Joi mi-am programat să am o întâlnire cu media şi prin intermediul media să prezint nu bugetul de stat, deoarece pentru publicul larg să mă apuc să prezint capitole de buget nu cred că e soluţia bună, ci mai degrabă să prezint starea naţiunii, să arăt ce datorii avem din trecut, fără să încep să spun de vechea moştenire, pur si simplu să prezint realitatea, să arăt ce lucruri putem să facem în actualul buget şi ce alte lucruri nu putem să facem altfel. Va fi o prezentare de care eu nu ţin minte să se fi făcut în ultimii ani".

El a precizat că prezentarea sa va avea o perspectivă de patru ani. "Voi arăta: ăştia sunt bani, asta trebuie să facem, astea sunt lucrurile pe care putem să le facem. Va fi o prezentare cu o perspectivă de patru ani, totuşi, ce bani sunt în 2013, dar care sunt proiectele pe care le începem în 2013 şi putem să le terminăm în funcţie de alocările multianuale", a spus Ponta.

Preşedintele PSD a arătat că speră ca până joi miniştrii Daniel Chiţoiu şi Liviu Voinea să termine detaliile.

Ponta a mai spus, răspunzând unei întrebări, că proiectul de buget nu a fost secretizat, ci doar memorandumul ministrului Liviu Voi­nea privind strategia de discuţii cu FMI. "Bugetul nu a fost niciodată secretizat, el se trimite parlamentarilor, se pune pe site. Singurul lucru trecut pe lista de confidenţial la care au participat doar miniştrii, fără consilieri şi experţi, a fost memorandumul lui Liviu Voinea legat de strategia de discuţii cu FMI", a spus Ponta.

Ungureanu: Bugetul pe 2013 va fi de o severitate ce va face ca guvernele Boc să arate minunat

Preşedintele Forţa Civică (FC), Mihai Răzvan Ungureanu, a criticat ieri faptul că proiectul bugetului de stat pe 2013 va fi înaintat Parlamentului pe 21 ianuarie, şi nu pe 15 ianuarie cum fusese anunţat iniţial şi a arătat că bugetul pe 2013 "va fi de o severitate care va face ca guvernele Boc să arate minunat". Mihai Răzvan Ungureanu a precizat: "Proiectul de buget care a fost anunţat că va fi înaintat către Parlament pe 15 ianuarie va fi înaintat către Parlament cu o săptămână mai târziu, pe 21. În situaţia aceas­ta, cine umflă de fapt vacanţa parlamentară? Parlamentul este pregătit, cel puţin în ceea ce priveşte parlamentarii opoziţiei, să porneas­că oricând dezbaterea pe proiectele de lege pe care guvernanţii urmează să le adreseze către Parlament. Problema nu este a vacanţei parlamentare, ci a promptitudinii şi a seriozităţii cu care guvernanţii trimit proiectele de lege către Parlament. Opoziţia este pregătită oricum să lucreze".

El a arătat că FC va avea amendamente la proiectul de buget de stat pe anul 2013 şi se va consulta şi cu parlamentarii PDL pe seama acestor amendamente.

Potrivit lui Mihai Răzvan Ungureanu, reprezentanţii FC vor critica proiectul de buget de stat în legătură cu modul în care acesta satisface "exigenţele cetăţenilor şi ale mediului de afaceri din România".

"Nu ar fi doar o critică de ordinul expunerii amendamentelor, care are sensul ei în dezbaterea parlamentară, o vom amplifica la nivelul modului în care acest buget, care va fi de o severitate care va face ca guvernele Boc să arate minunat, urmea­ză să acopere minimele aşteptări ale cetăţenilor", a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Parlamentul se va reuni începând cu 21 ianuarie în sesiune extraordinară, a anunţat premierul Victor Ponta, precizând că a discutat cu preşedinţii celor două Camere parlamentare pe această temă şi cerând miniştrilor să pregătească atât bugetul, cât şi alte legi care trebuie urgent adoptate.

Anunţul a fost făcut de premier în şedinţa de Guvern, în contextul în care acesta spunea miniştrilor că intenţionează să discute despre proiectul de buget pentru acest an cu toate grupurile parlamentare, precum şi cu instituţiile financiare internaţionale.

"Începând cu data de 15 avem discuţiile cu creditorii noştri internaţionali pe proiectele pe care noi le avem şi am discutat cu cei doi preşedinţi ai Parlamentului, începând cu 21 ianuarie Parlamentul va fi înapoi la treabă, în sesiune extraordinară. Asta înseamnă pentru fiecare dintre dumneavoastră nu doar bugetul, ci tot ceea ce aveţi din partea de ordonanţe simple, legi urgente de aprobat în Parlament, să luaţi legătura cu comisiile parlamentare pentru a putea adopta aceste legi în Parlament", le-a spus Ponta miniştrilor.

La finele anului trecut, premierul a anunţat că discuţiile din Parlament privind proiectul de buget vor începe la 14 ianuarie, iar votul final este estimat să fie acordat la sfârşitul lunii ianuarie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb