PONTA, LA BERLIN: Cota unică de 16% va fi menţinută în cei patru ani de guvernare USL

Ziarul BURSA #Politică / 11 iunie 2013

Cota unică de 16% va fi menţinută pe parcusul celor patru ani de guvernare USL, pentru garantarea stabilităţii şi predictibilităţii sistemului fiscal româ­nesc, a anunţat premierul Victor Ponta, la Berlin, într-o conferinţă la care au participat mai mulţi oameni de afaceri germani.

"Vom menţine sistemul fiscal cât mai stabil şi predictibil posibil. Cota unică de 16% - o să fiu foarte sincer spunându-vă că eu şi alţi social-democraţi am propus să o schimbăm, dar din cauza influenţei pozitive a partenerilor noştri liberali de coaliţie am decis să păstrăm cota unică şi o vom menţine în mandatul de patru ani. Este o garanţie a stabilităţii legislaţiei noastre fiscale", a spus Ponta, citat de Mediafax.

Programul de guvernare al USL pentru perioada 2013-2016 prevede menţinerea plafonului maximal de impozitare de 16% şi introducerea, pe parcursul mandatului, a unui impozit diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale, respectiv prin cote de 8%, 12% şi 16%, stabilite pe grile de venit.

Ponta a mai arătat că România s-a confruntat, începând cu 2009, cu o criză economică şi socială şi că în 2012 a trecut printr-o criză politică, dar că autorităţile sunt hotărâte să asigure în prezent stabilitate şi predictibilitate.

"Vestea bună este că ne-am învăţat lecţiile, am avut alegerile, iar acum stabilitatea, predictibilitatea şi implicarea în promovarea reformelor sunt punc­tele pe agenda mea şi sunt foarte hotărât să urmez acest program pe următorii patru ani", a afirmat premierul.

El a prezentat oamenilor de afaceri germani potenţialul economic al Româ­niei, inclusiv din punct de vedere al infrastructurii aeroportuare, şi a precizat că este conştient de faptul că stabilitatea politică este o condiţie pentru ca investitorii străini să aibă încredere în mediul de afaceri românesc.

Ponta a admis, însă, că există în continuare probleme de infrastructură, dar a asigurat că, până la sfârşitul acestei luni, va fi promovată în Parlament o nouă lege privind parteneriatul public-privat, care va rezolva şi această situaţie.

Premierul a subliniat că legislaţia muncii este în continuare una "competitivă" din punct de vedere al costului forţei de muncă şi că România trebuie să păstreze acest avantaj competitiv chiar dacă legislaţia nu este "foarte populară" printre unii colegi de partid şi lideri sindicali.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb