Porsche majorează producţia primului său vehicul electric

I.M.
Companii / 9 martie 2019

Porsche majorează producţia primului său vehicul electric

Constructorul german de automobile de lux Porsche AG va majora ritmul de producţie pentru modelul Taycan, după ce peste 20.000 de potenţiali cumpărători s-au înregistrat pentru a cumpăra primul vehicul electric marca Porsche, adică întregul volum anual de producţie alocat iniţial pentru acest sedan cu patru uşi, transmite Bloomberg.

"Interesul extraordinar pentru Taycan ne arată că fanii şi clienţii noştri sunt la fel de entuziasmaţi ca şi noi cu privire la primul model electric Porsche. De acea am decis să ne majorăm capacităţile de producţie", a declarat vineri directorul de vânzări de la Porsche, Detlev von Platen.

Modelul Taycan va fi dezvăluit în luna septembrie la un interval de preţ cuprins între 74.800 de euro pentru modelul SUV Cayenne şi 97.800 euro pentru coupe-ul Panamera. Taycan va concura cu Model S al celor de la Tesla şi face parte dintr-un val de noi modele prin care Jaguar, Mercedes-Benz şi Audi vor să conteste poziţia de lider pe care o deţine Tesla pe segmentul automobilelor electrice.

Porsche este cea mai profitabilă marcă din portofoliul grupului german Volkswagen AG iar succesul său este vital pentru tranziţia grupului la vehiculele electrice. Volkswagen AG a alocat aproximativ 40 de miliarde de euro pentru automobile electrice şi conectate şi intenţionează să ofere 50 de modele electrice în anul 2025.

Anul trecut, directorul de producţie de la Porsche, Albrecht Reimold, declara jurnaliştilor că ţinta de producţie pentru Taycan, de 20.000 de vehicule pe an, este bazată pe un regim de două schimburi la principala uzină Porsche de la Stuttgart, Germania, însă dacă va fi nevoie ritmul de producţie poate fi extins.

Constructorul auto susţine că va instala o serie de staţii de încărcare rapidă la reprezentanţele sale din SUA ş Europa, care în doar patru minute vor putea încărca bateriile modelului Taycan suficient pentru o călătorie de 100 de kilometri. Distanţa maximă pe care o va putea parcurge Taycan la o singură încărcare este de 500 de kilometri.

Cei care sunt interesaţi să cumpere modelul electric Taycan trebuie să plătească un avans de 2.500 de euro în Europa pentru a se înregistra.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb