PORTOFOLIUL APS ROMÂNIA: 3,2 MILIARDE EURO, DIN TOTALUL DE 5,8 MILIARDE EURO Machidon: "Piaţa românească a neperformantelor - cea mai activă din sud-estul Europei"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 2 august 2016

Machidon: "Piaţa românească a neperformantelor - cea mai activă din sud-estul Europei"

Robert Machidon, APS România: "Discounturile băncilor pentru vânzarea NPL - între 50% şi 90%"

Şeful APS România: "Curăţarea bilanţurilor bancare din România se va extinde şi în următorii doi ani"

Peste jumătate din creanţele achiziţionate de APS sunt în ţara noastră

Machidon: "Suntem invitaţi la toate vânzările de neperformante, gestionăm şi creanţe din domeniul telecomunicaţiilor sau utilităţilor"

Mai mult de jumătate din creanţele achiziţionate de APS Holding au aparţinut instituţiilor care activează în ţara noastră, potrivit informaţiilor pe care le-am obţinut de la companie.

Robert Machidon, Deputy General Manager al APS România, ne-a precizat că entitatea pe care o reprezintă are, la noi, un portofoliu mai mare de 270.000 de creanţe, cu o valoare totală de aproximativ 3,2 miliarde euro.

La nivel global, APS Holding manageria fonduri ce includ 75 de portofolii de creanţe, cu o valoare nominală de peste 4,5 miliarde euro.

La acestea se adaugă valoarea tranzacţiei care, la finalul săptămânii trecute, a fost anunţată ca fiind finalizată. Este vorba de preluarea a două portofolii de credite neperformante din ţara noastră, în valoare totală de 1,33 miliarde euro.

Cele două pachete de neperformante au fost cumpărate de la BCR, care a vândut creanţe de peste 1 miliard de euro, şi Intesa Sanpaolo Bank România, care a înstrăinat un portofoliu de NPL de 261 milioane euro.

Tranzacţia cu BCR - cea mai mare din regiunea central şi sud-est europeană - a fost efectuată de consorţiul alcătuit din APS Holding, International Finance Corporation, membră a Grupului Banca Mondială, şi alţi investitori.

APS este invitată să participe la toate operaţiunile de tranzacţionare de pe piaţa creditelor neperformante (NPL), ne-a mai precizat domnul Machidon, adăugând că societatea este în permanenţă interesată de noi achiziţii de portofolii de NPL: "Suntem sau am fost în relaţii de colaborare cu majoritatea băncilor din România, însă activitatea APS România nu se rezumă doar la sistemul bancar. Gestionăm, de asemenea, şi creanţe din domeniul telecomunicaţiilor sau utilităţilor. Suntem invitaţi la majoritatea tranzacţiilor de pe piaţa de profil din România şi suntem activi în analizarea oportunităţilor din fiecare portofoliu".

Conform managerului companiei de recuperare creanţe, împrumuturile de tip corporate predomină din punct de vedere valoric în portofoliul societăţii, creditele de consum acordate persoanelor fizice şi preluate de APS România fiind, însă, cele mai numeroase.

În funcţie de mai multe condiţii, printre care şi tipologia portofoliului, dacă este securizat cu garanţii sau nu, în spatele oricărei oferte către vânzător este dezvoltată o analiză complexă referitoare la discounturile la care se ajunge în astfel de tranzacţii, ne-a precizat Robert Machidon, subliniind că discountul acordat la vânzarea de neperformante poate varia destul de mult, între 50% şi 90%.

Referitor la parcursul creanţelor după ce sunt preluate de la bancă, şeful APS România ne-a spus: "După preluarea creditelor se transmit notificările de cesiune de creanţă către debitori în vederea creării unei punţi de comunicare cu aceştia. Fiecare caz este analizat apoi de către specialiştii noştri pentru a găsi soluţia viabilă. Acordăm atenţie sporită cazurilor sociale".

Robert Machidon a adăugat: "Încă de acum doi ani, segmentul creditelor neperformante a cunoscut un moment de ascensiune în contextul mai larg al curăţării balanţelor băncilor din România. Acest proces încă nu a fost finalizat, punctul culminant este anul 2016, iar opinia noastră este că el se va extinde şi în următorii doi ani, însă pe un trend descendent.

În acest moment, piaţa de profil din România este cea mai activă din sud-estul Europei, păstrând proporţiile de rigoare (număr de locuitori, puterea de cumpărare credite, mărimea ţării etc.)".

Reprezentantul APS România ne-a spus că societatea a achiziţionat şi creanţe performante, care au făcut parte din portofoliu la momentul vânzării, alături de cele neperformante. Conform domniei sale, "de regulă, această tipologie de creanţă se scoate la vânzare la pachet cu cele neperformante în momentul în care entitatea vânzătoare intenţionează să iasă de pe piaţa românească. Nu putem menţiona numele acestora din motive de confidenţialitate".

Referitor la tranzacţia finalizată recent, Martin Machon, CEO APS Holding, a declarat: "Suntem încântaţi că am reuşit să finalizăm preluarea acestor pachete de credite neperformante şi să ne consolidăm, astfel, poziţia fruntaşă pe piaţa de profil din Europa centrală şi de sud-est. Tranzacţiile anterioare din regiune ne-au ajutat să acumulăm o valoroasă experienţă în administrarea şi gestionarea cazurilor de tip corporate. Apreciem, de asemenea, cooperarea de lungă durată cu instituţiile internaţionale de finanţare partenere din regiune".

Potrivit Mîrşanu.ro, istoricul tandemului Deutsche Bank - APS pe piaţa locală a creditelor neperformante este unul dintre cele mai bogate. După ce Deutsche Bank, HIG Capital, AnaCap şi APS au cumpărat un portofoliu neperformant de 495 milioane euro de la Volksbank România, Deutsche Bank şi APS au cumpărat în formulă de consorţiu, de la BCR, un portofoliu de credite neperformante de circa 1 miliard de lei (în jur de 220 milioane euro), în vara anului 2014, iar, spre finalul anului trecut, şi-au adjudecat un alt portofoliu neperformant tot de la BCR.

APS desfăşoară operaţiuni în zece ţări europene - Bulgaria, Croaţia, Cipru, Grecia, Muntenegru, Polonia, Republica Cehă, România, Serbia şi Slovacia.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei, APS România, parte a APS Holding, a fost fondată în anul 2007, devenind rapid unul dintre cei mai activi investitori şi manageri ai împrumuturilor performante şi neperformante şi partener al celor mai mari companii financiare şi non-financiare din ţară.

Dan Schwartz: "Vânzările de creanţe nu sunt tranzacţii impozitate separat"

Tranzacţiile de vânzare-cumpărare a creditelor neperformante sunt impozabile, dar impozitul aferent nu se calculează şi nu se achită separat, ci este integrat în impozitul calculat la întregul rezultat financiar, atât în cazul vânzătorului (instituţiile financiare), cât şi al cumpărătorului (recuperatorii de creanţe), ne-a precizat expertul fiscal Dan Schwartz, partener în cadrul RSM.

Domnia sa ne-a explicat: "Vânzările de creanţe nu sunt tranzacţii impozitate separat. La momentul efectuării tranzacţiei, cel care deţine creanţa şi o înstrăinează obţine un venit, care este impozabil, însă acesta este integrat în veniturile totale impozabile ale societăţii financiare, iar nivelul impozitului va fi calculat în funcţie de rezultatul fiscal final, care poate să fie profit impozabil - ce se impozitează - sau pierdere fiscală - caz în care nu se mai plăteşte impozit".

Domnul Schwartz ne-a explicat că, la cumpărător, tranzacţia este înregistrată la preţul de achiziţie, care, de obicei, este mai mic decât valoarea nominală a creanţei, veniturile sau, după caz, cheltuielile rezultate din recuperarea/recuperarea parţială/nerecuperarea creanţei urmând să fie incluse în rezultatul financiar şi fiscal final înregistrat de cumparator şi impozitate conform legii.

Specialistul ne-a menţionat că, până în urmă cu câţiva ani, dacă la momentul tranzacţionarii creanţelor, preţul de achiziţie era mai mic decât valoarea din momentul acordării creditului (valoarea nominală a creditului), atunci creanţa era înregistrată în contabilitatea cumpărătorului la valoarea nominală, iar diferenţa dintre aceasta din urmă şi cea de achiziţie era inclusă în rezultatul final şi impozitată, deşi ea nu genera decât un venit înregistrat în contabilitate în mod artificial şi împotriva reglementărilor contabile în vigoare în Uniunea Europeană.

"Întrucât această abordare incorectă contravenea reglementărilor europene din domeniul contabilităţii, iar ţara noastră se afla în prag de infringement, la presiunile făcute de mediul de afaceri, de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi chiar de Comisia Europeană (CE) legislaţia contabilă şi fiscală românească a fost modificată, în ciuda opoziţiei vehemente a Ministerului Finanţelor Publice", ne-a mai spus Dan Schwartz.

Piaţa recuperatorilor de creanţe urmează să fie reglementată

Noua Ordonanţă, care va modifica OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, urmează să reglementeze şi piaţa recuperatorilor de credite.

Astfel, "se interzice utilizarea de tehnici care să hărţuiască, oprime sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanţelor; utilizarea, în cadrul procesului de recuperare creanţe, de ameninţării sau alte tehnici agresive cu scopul de a vătăma fizic ori psihic consumatorul ori rude ale acestuia, ori de a-i afecta reputaţia sau proprietatea; contactarea consumatorului, în cadrul procesului de recuperare creanţe, la locul de muncă al acestuia; comunicarea, în legătură cu recuperarea creanţelor, cu orice altă persoană decât consumatorul, avocatul acestuia, creditorul sau avocatul creditorului; afişarea la uşa apartamentului/blocului de notificări/somaţii/adrese în legătură cu recuperarea creanţelor; comunicarea entităţii de recuperare creanţe cu consumatorul în intervalul orar 20:00-09:00".

Anul trecut, au fost făcute publice mai multe sesizări venite din partea consumatorilor, ce reclamau tratamentul agresiv al recuperatorilor.

Băncile pierd sau câştigă din vânzarea neperformantelor?

Ţara noastră se află printre statele din Europa Centrală şi de Est care înregistrează cele mai dinamice vânzări de credite neperformante, după cum arată un raport al Comisiei Europene.

Acesta subliniază: "Curăţarea bilanţului băncilor s-a realizat în principal prin eliminarea unor credite nerecuperabile provizionate integral sau parţial. În plus, în 2014 şi 2015, piaţa românească a fost una dintre cele mai dinamice pieţe din Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte vânzarea activelor depreciate. De exemplu, în 2014, băncile au vândut credite neperformante în valoare de aproximativ 8,9 miliarde lei".

Răzvan Nan, Director Asociat, Dal Advisory, KPMG România, a precizat, în luna martie: "În piaţa din România au fost în cursul anului 2015 portofolii de credite neperformante de peste 5 miliarde de euro scoase la vânzare. Pe parcursul anului au existat o serie de tranzacţii semnificative care nu s-au finalizat, acest lucru ducând la un scepticism al marilor investitori în a analiza astfel de active în România. În cele din urmă, finalul anului a dus la o revenire a pieţei, prin anunţarea semnării unor tranzacţii importante".

Reprezentanţi din piaţa de colectare a creanţelor susţin că, de obicei, astfel de tranzacţii se fac cu discounturi între 80-90%.

Avocaţii clienţilor bancari au cerut public, în mai multe rânduri, ca băncile să ofere disconturi similare debitorilor, însă reprezentanţii Băncii Naţionale a României au spus că nu sunt de acord cu această propunere, întrucât ar crea hazard moral.

Specialiştii din domeniu şi economiştii spun că portofoliile de credite neperformante sunt provizionate înainte să fie scoase la vânzare. Economistul Adrian Mitroi subliniază că, dacă în primă fază, din vânzarea creditelor neperformante pierd acţionarii băncilor, în final cei afectaţi sunt reprezentaţi de toate părţile interesate, respectiv deponenţi, debitori, angajaţi, fisc etc.

Domnia sa ne-a explicat: "Când vinzi credite, vinzi de fapt creanţe, iar valoarea încasărilor nu mai este cea aferentă creditelor, ci este o recuperare a creanţelor. Diferenţa acestui efort reprezintă o pierdere pentru bancă, întrucât ea vinde la o valoare mai mică decât cea nominală aşteptată ca urmare a încasării tuturor ratelor viitoare care ar fi trebuit plătite pentru respectivul credit. Aşadar, deocamdată pierde banca, iar pierderea este mult mai mare decât valoarea nominală a creditului, pentru că în contabilitatea băncii este calculată o sumă mult mai mare, care ar fi urmat să fie încasată până la final.

Pentru că împrumuturile neperformante sunt, în general, credite de consum negarantate cu ipotecă, discountul lor, la vânzare, este, probabil, de peste 90%, de la caz la caz. În cea mai mare parte, acest discount a fost deja luat ca pierdere de acţionar, prin provizionare. Reglajul de la momentul vânzării este dat doar de indicatorii de prudenţialitate necesar să fie observaţi de bancă.

Dacă banca nu vinde în interiorul grupului, atunci este o pierdere directă şi clară. Într-un fel sau altul, aceasta este resimţită şi de către ceilalţi deţinători de interese - de la deţinătorii de credite, de obligaţiuni, de acţiuni, de împrumuturi convertibile, la deponenţi, angajaţi şi fisc, acesta din urmă nemaiavând atât de mult impozit de încasat, pentru că băncii îi scade profitul".

Potrivit lui Adrian Mitroi, recuperarea provizioanelor este şi explicită şi implicită: explicită - prin comisioane mai mari şi dobânzi mai mici; implicită - prin dificultatea cu care mai poate fi luat un credit, condiţii mai aspre în viitor, necesarul suplimentar de garanţii.

Şi unii reprezentanţi din piaţă ne-au menţionat că, în final, provizionul nu înseamnă pierdere pentru bănci, acesta fiind recuperat din alte costuri ale produselor bancare.

Specialişti din piaţa financiară susţin că, până la vânzarea creditelor neperformante, banca derulează o lungă procedură de recuperare a acestor tipuri de împrumut.

Specialiştii din domeniu ne-au explicat că o bancă ce are un credit neperformant negarantat pe care a încercat să-l recupereze de mai multe ori, abia după ce a epuizat toate măsurile pe care le putea lua în vederea recuperării creanţei respective recurge la vânzarea creditului respectiv. Concret, dacă debitorul nu mai plăteşte şi, să spunem, executorul nu reuşeşte să recupereze decât doi lei din 100, rămân de recuperat 98 de lei. Banca deja a provizionat 95 de lei. Din cei cinci lei rămaşi de încasat, doi au fost recuperaţi de executor, iar banca vinde creanţa cu un discount important, recuperând, să spunem, 5 lei. În acest moment, banca tocmai a recuperat doi lei, pe care i-a reversat din provizionul făcut, per total înregistrându-se o pierdere de 93 de lei.

Specialiştii citaţi ne-au explicat că provizionul constituit este din veniturile băncii. Astfel, dacă o bancă a provizionat zece unităţi în trecut şi în final pierderea totală a fost de şapte unităţi, pe poziţia acelui moment instituţia are o reversare de trei unităţi. Acea reversare reprezintă un venit pentru bancă la momentul respectiv, care contribuie la diminuarea pierderii înregistrată deja cu acel credit.

"Noi nu vindem că aşa dorim noi, ieşind în pierdere, altfel primii care ne-ar sancţiona ar fi acţionarii. Aceştia din urmă sunt cei care sunt de acord cu vânzarea de neperformante, acolo unde au pierdut orice speranţă de recuperare. În plus, dacă am negocia discounturi cu unii clienţi, am crea un hazard moral, iar pierderile provocate de acesta nu ni le putem asuma", mai spun specialiştii citaţi.

Rata creditelor neperformante era de 13,52%, la 31 martie 2016, conform BNR.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. astazi episodul Nonperformingloans... De ce Este foarte important pentru BCR sa prezinte un nivel foarte ridicat al NPL? Care este motivul pentru care sediul din Bucuresti a fost stramutat la Chisinau si de ce pierderea pe anul 2014 a fost micsorata cu 75 de milioane la nivel de concern Erste, in timp ce BCR nu si-a modificat raportul si este in continuare sub patronatul EGB Ceps Holding. Oare Ernst & Young prefera lectura Playboy in locul Finacial Reports?

    1. Cine si ce au aruncat lintoliul linistii peste acel evenimente de la Chisinau din apropiere sediului Erste? De ce toti tac si doar tu qarunci aceste intrebari? De ce doar intrebari si nu raspunsuri? Care e legatura dintre procuratura si politicieni de nimeni nu are curajul sa zica adevarul raspicat ci doar sa intrebe??? Sa nu fi aflat nimeni de Erste si de Chisinau?

      pe vremuri un mare investitor sau administrator de fond a afirmat faptul ca daca nu exista discount nici macar nu se scoala din pat, daramite sa mai citeasca si prospectul.

    Machidon nu spune ca firmulita lui e facuta tandari prin salile de tribunal. Ii umilesc Piperea, Cuculis sau Coltuc la fiecare proces. Mai bine s-ar apuca de recuperat datorii pentru asociatiile de proprietari poate au mai mult spor acolo.

    societatile de recuperare actioneaza precum rachetii, terorizeaza oamenii care de cele mai multe ori sunt vai de capul lor. bancile vand credite cu 2% din valoarea lor nominala, in loc sa isi ajute clientii. aceste tranzactii sunt neetice si imorale

    Domnia sa Machidon de ce nu spune nimic de S.C. HOMELAND PROPERTIES S.R.L.?? Firma ce apartine de consortiul APS si care cumpara la preturi infime tot de la aps. Cum e posibil asa ceva? Rusine de oamenii pe care ii furati si apoi ii aruncati in strada.

    Cine pierde ? Nimeni, in afara clientilor si oamenilor chiar daca nu au cont in banca macar. Ultimii prin devalorizarea monedei si inflatie iar primii ca platesc niste servicii mai mult decat face. In primul rand ca bancile au vandut aceste NLP-uri in grup sau macar catre cumparatori preferati (practic prieteni care sunt ajutati sa faca un ban 'cinstit' rapid, foarte rapid, cu riscuri '0'. Nu se vand la licitatie sau ceva de genul asta, sau pe o piata reglementata pt asa ceva. Iar daca calculati corect o banca are voie sa dea' cu imprumut' pina la de 27 ori veniturile atrase. Adica a depus un fraier 1 leu la banca, atunci banca are voie sa imprumute cu cate 1 leu 27 fraieri sau 1 fraier cu 27 lei. ). Asta inseamna ca gestionate corect si daca ai ceva bani in rezerva poti avea NLP-uri pina la 50 % din credirele acordate si tot nu intri in faliment (tinand cont ca dobanda e undeva la 8% anual) Mai mult NLP-urile ajung sa fie cumparate de diferite firme 'investitori financiari' le zic ei care, dupa ce storc cat se poate de repede ce se poate isi vand actiunile sau obligatiuni (carora le-a crescut pretul in faza initiala de recuperare a creantelor), catre fonduri de pensii, societati de investitii care aduna bani reali de la investitori si apoi pariaza pe scaderea actiunilor acestora (vezi cazul crizei din 2008) sa faca un ban in plus. Si actiunile chiar vor scadea pentru ca resursa initiala s-a consumat deja si nu mai raman bani de recuperat, iar asta inseamna criza, scaderea actiunilor investitiilor si pensiei implicit, inflatie si dupa o scadere initiala, o crestere mai mare a preturilor. Banca nu pierde decat in cazuri f grave si extreme.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb