Posibilă criză pe piaţa mondială de cacao

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 martie 2006

Cererea este tot mai mare pe pieţele noi - China şi India l Preţul acestui produs ar putea creşte

Producţia mondială de cacao ar putea face faţă cu greu cererii în creştere de pe pieţele noi, precum China şi India, ceea ce va determina ascensiunea preţurilor în materie, declară Lamon Rutten, expert în cadrul Naţiunilor Unite. "Într-un mediu care duce lipsă de investiţii în sectorul de producţie, creşterea cererii din China şi India va determina ascensiunea preţurilor", spune Lamon Rutten, director al departamentului de Risc şi Management al Materiilor Pime, Finanţelor şi Informaţiei, din cadrul UNCTAD (Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare). În prezent, tona de cacao cu livrare în luna mai este cotată la 1510 dolari, la Bursa americană.

Analiştii sînt de părere, la rîndul lor, că infrastructura distrusă, conflictele civile, alături de preţurile scăzute practicate de fermierii din Coasta de Fildeş, ar putea afecta producţia de cacao din regiune. Aici se realizează 40% din necesarul mondial de cacao.

Lamon Rutten explică situaţia de pe pieţele noi astfel: "China are aproape acelaşi consum de calorii per capita ca şi ţările occidentale. Structura consumului se va schimba, însă în India există o diferenţă mare în ceea ce priveşte aportul de calorii". Rutten subliniază că atît cacao, cît şi cafeaua sînt, încă, privite ca produse de lux în China, iar efectul schimbării obiceiurilor de consum în China, asupra pieţelor de materii prime, ar putea fi mai degrabă unul complex decît unul extrem - cum considerau unii comentatori.

Rutten mai precizează că cele două produse amintite, cacao şi cafeaua, vor concura cu alte mărfuri noi care ajung pe piaţa Chinei.

China ar putea procesa 35.000 de tone în anul 2005/2006, faţă de numai 12.000 de tone în 2001/2002, spun specialiştii. Aceştia preconizează un consum mondial de 3,42 milioane de tone în 2005/2006.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb