POSIBILA OBLIGAŢIE A BĂNCILOR SĂ EXTERNALIZEZE CREDITELE PE TERMEN LUNG: Specialiştii: "Basel III poate influenţa negativ creşterea economică"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 aprilie 2015

Specialiştii: "Basel III poate influenţa negativ creşterea economică"

ARB: "Noile reglementări pot determina scăderea interesului instituţiilor de credit privind finanţarea"

BNR: "Pentru îndeplinirea cerinţelor de adecvare a capitalului, băncile sunt obligate ori să aducă bani de acasă, ori să vândă din activele pe termen lung"

Noile cerinţe internaţionale pentru reglementarea indicatorilor de finanţare din cadrul sistemului bancar (Basel III) ar putea avea şi efecte negative asupra dezvoltării economice, apreciază unii analişi.

Într-una din cărţile sale, Nicolae Dănilă, fost membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), apreciază: "Noul model bacar şi noile cerinţe de capital şi lichiditate împing băncile să îşi reducă activele pe termen lung, pe măsură ce se finanţează mai mult din depozite şi mai puţin din împrumuturi, iar sub asemenea circumstanţe, proiectele pe termen lung (infrastructură, leasing şi imobiliare) sunt cel mai afectate".

Dacă băncile vor ajunge să-şi vândă împrumuturile pe termen lung şi să nu mai acorde astfel de credite, vor exista efecte negative asupra creşterii economice, ne-au spus reprezentanţii BNR.

Aceştia ne-au explicat că, pentru îndeplinirea cerinţelor de adecvare a capitalului, băncile sunt obligate "ori să aducă bani de acasă, ori să vândă din activele pe termen lung", precizând că, la noi, nicio instituţie bancară nu se află în situaţia să nu îndeplinească cerinţa de capital.

"În afara ţării există bănci care nu ating gradul de solvabilitate impus (n.r. cerinţa de capital), însă la noi niciun operator bancar nu se află în această situaţie", potrivit reprezentanţilor BNR, care au subliniat că şi în prezent se vând credite, către entităţi interesate să achiziţioneze astfel de împrumuturi, debitorii nefiind, însă, afectaţi de aceste mişcări.

Referitor la reglementările impuse de Basel III, care majorează cerinţele de capital ale Basel II, analistul Aurelian Dochia ne-a precizat: "Nu cred că situaţia de la noi este ameninţătoare. În general, băncile au reuşit să se descurce mai bine decât se credea în alinierea la cerinţele Basel III. Pieţele financiare, inclusiv datorită măsurilor care au venit dinspre băncile centrale, au devenit mult mai tolerante pentru bănci, acestea din urmă putându-se împrumuta foarte repede şi la costuri foarte bune".

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) subliniază că noile reglementări "ar putea determina scăderea interesului instituţiilor de credit privind finanţarea, reprezentând o provocare inclusiv în ceea ce priveşte capacitatea industriei bancare de a realiza profit".

ARB explică, pe pagina sa oficială: "Acordul de capital Basel III introduce cerinţe de capital cantitative şi calitative extinse, noi cerinţe de lichiditate, o revizuire a riscului de credit al contrapărţii şi un indicator de îndatorare pentru băncile din ţările membre ale Comitetului de la Basel. (...) O provocare o reprezintă adaptarea grupurilor financiar bancare la cerinţele de solvabilitate şi lichiditate impuse de prevederile Basel III, care ar putea conduce la restrângerea expunerilor şi schimbarea modelului de business". Asociaţia Română a Băncilor anunţă că a făcut demersuri concrete către autorităţi, inclusiv la Comisia Europeană şi la Parlamentul European, pentru protejarea interesului IMM-urilor şi "al întregii economii".

Adaptarea graduală la cerinţele de capital nu evidenţiază, într-o primă etapă, probleme în materie de necesar de capitalizare la nivelul sistemului bancar românesc, arată ARB, menţionând că sistemul bancar românesc "dispune în continuare de rezerve consistente de capital".

Asociaţia arată: "Rata de solvabilitate s-a menţinut la un nivel ridicat, de 17%, în iunie 2014. Se renunţă gradual la filtrele prudenţiale în perioada implementării cerinţelor suplimentare de capital aferente Basel III (...), cu 20% anual. Acest calcul include efectele filtrelor prudenţiale. Nivelul indicatorului de solvabilitate, calculat în condiţiile eliminării filtrelor prudenţiale, este cu aproximativ 4 puncte procentuale mai mare comparativ cu nivelul raportat în conformitate cu reglementările de prudenţă bancară în vigoare, potrivit BNR. Acest fapt atestă o adecvare a capitalului la riscuri superioară multor ţări din regiune".

Noile cerinţe de lichiditate trebuie să fie revizuite în detaliu, pentru evitarea oricăror consecinţe neintenţionate, potrivit ARB.

Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară a publicat, în 31 octombrie 2014, varianta finală a cerinţelor privind stabilirea unui indicator de finanţare stabilă la nivelul sistemului bancar mondial, cerinţe care vor deveni standard minim până în ianuarie 2018.

La vremea respectivă, Ştefan Ingves, preşedintele Comitetul de la Basel, a declarat: "Una dintre principalele lecţii în urma crizei financiare şi economice este nevoia de a împiedica dependenţa excesivă de fonduri volatile, pe termen scurt. Indicatorul de finanţare stabilă face acest lucru, limitând utilizarea fondurilor volatile în finantarea activelor nelichide".

Potrivit cerinţelor privind stabilirea indicatorului de finanţare stabilă, active bancare precum aurul, ipotecile şi diverse tipuri de credite vor fi evaluate în mod diferit, în vederea identificării modului în care ar urma să fie garantate din surse stabile de fonduri.

Obiectivele măsurilor Basel III sunt îmbunătăţirea capacităţii sectorului financiar de absorbţie a şocurilor financiare şi economice, îmbunătăţirea managementului riscului şi guvernanţei, dar şi transparenţa instituţiilor de credit şi a modului în care publică informaţii.

Cadrul juridic aferent pachetului Basel III care reglementează accesul la activitate, supravegherea şi regulile prudenţiale aplicabile instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii se implementează gradual, în perioada 1 ianuarie 2014 - finalul anului 2018.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb