Poşta Română a înregistrat un profit brut de 17,2 milioane lei, în 2016

A.C.
Companii / 31 mai 2017

Poşta Română a înregistrat un profit brut de 17,2 milioane lei, în 2016

Poşta Română a înregistrat un profit brut de 17,2 milioane lei (3,8 milioane euro) anul trecut, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Compania a înregistrat venituri totale în valoare de 1.135 milioane lei, având cheltuieli în sumă de 1.117 milioane lei şi continuă acţiunile sale de consolidare economico-financiară, potrivit sursei citate.

Andrei Stănescu, directorul genereal al Poştei Române a declarat: "Să nu uităm că Poşta Română este încă tributară datoriilor din trecut. Avem amenda de la Consiliul Concurenţei, care se referă la perioada de gestiune 2011-2012, dar şi debite şi accesorii ale unor controale ANAF din perioada 2003 - 2012. Compania a achitat, lunar, ratele căre ANAF, în deplină concordanţă cu graficul de eşalonare a acestor amenzi asigurând, în acelaşi timp, şi o creştere etapizată, prin prioritizarea investiţiilor în funcţie de necesitatea implementării proiectelor Poştei Române. Cu toate acestea, compania a întregistrat profit şi vreau sa le multumesc, pe această cale tuturor celor care fac parte din marea familie a Poştei Române, pentru efortul şi dăruirea lor precum şi clienţilor nostri pentru încrederea acordată".

Conform opiniei auditorilor externi şi a celor mai importante instituţii financiar-bancare, situaţiile financiare oferă o imagine clară şi pozitivă, în anul 2016, dar menţionează şi faptul că sunt necesare şi acţiuni complementare - suport ale acţionarilor în a asigura finanţarea companiei, conform reprezentanţiilor companiei.

În comunicat se mai precizează: "În acest sens, se preconizează finalizarea, până în septembrie 2017, a procesului de capitalizare a Poştei Române de către cei doi acţionari, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Fondul Proprietatea, asigurându-se astfel premisele necesare unei noi etape de dezvoltare şi modernizare a companiei".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb