Gigantul auto american "General Motors" Corp., plasat sub protecţia Legii falimentului, ar putea, teoretic, să încheie un acord cu un alt ofertant pentru divizia germană "Adam Opel" GmbH, anunţă purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, Thomas Steg.
Acesta a afirmat, însă, la finele săptămânii trecute, că "negocierile cu
Amintim că, la data de 30 mai, guvernul german, condus de cancelarul Angela Merkel, a anunţat că a ales producătorul canadian de componente auto "Magna International" Inc. drept cumpărător al companiei "Opel".
"Magna", care a luptat cu producătorul auto italian "Fiat" SpA pentru preluarea "Opel", s-a angajat să investească financiar în "Opel". Totodată, statul german va asigura un credit punte de 1,5 miliarde euro (2,1 miliarde dolari) companiei germane neprofitabile, în vederea redresării.
"Fiat" nu a participat la reuniunea finală cu oficialii germani privind soarta "Opel", reprezentanţii companiei italiene declarându-se uimiţi de necesarul de lichidităţi al "Opel". Însă, acum, grupul "Fiat" se arată din nou interesat de compania germană, la fel şi grupul american de investiţii "Ripplewood".
Directorul executiv al "Fiat", Sergio Marchionne, a declarat, recent, că încă este interesat de achiziţia diviziei "Opel". Marchionne a afirmat: "Acest lucru nu depinde de noi. Din punct de vedere tehnic, afacerea cu
Un alt ofertant, "Beijing Automotive Holding" din China, şi-a prezentat planul pentru "Opel". O delegaţie din partea acestei companii a înştiinţat guvernul german că ar vrea să intre în afacere, dacă înţelegerea cu "Magna" va cădea.
Potrivit declaraţiilor lui Thomas Steg, "Magna" şi GM nu au finalizat termenii afacerii, negociind încă problema pensiilor lucrătorilor "Opel". Nici problema comisioanelor pentru licenţele de producţie nu a fost inclusă în memorandumul de înţelegere încheiat între "Magna" şi GM.
Potrivit cotidianului german Handelsblatt, GM va primi aproximativ 6,5 miliarde euro pentru licenţele "Opel", în următorii zece ani.