Depozitarul Central ne-a transmis, vineri, că, pentru distribuirea dividendelor prin intermediul Depozitarului Central, emitenţii nu sunt obligaţi să imobilizeze întreaga sumă necesară pentru plata acestora, ci numai un anumit procent din suma în curs de revendicare de acţionari la ghişeele agenţilor de plată.
Reprezentanţii Depozitarului ne-au precizat: "Astfel, după efectuarea plăţilor din data stabilită de acţionari în cadrul Adunării Generale (aşa numita «dată a plăţii») în conturile participanţilor şi în conturile bancare ale acţionarilor care au comunicat în prealabil contul bancar emitentului sau Depozitarului Central, emitentul trebuie să menţină în contul Depozitarului Central doar un procent din suma rămasă neplătită (adică din suma care ar trebui să fie ridicată de acţionari de la ghişeele agenţilor de plată aleşi de emitenţi). Cuantumul respectiv se stabileşte de comun acord de către emitent şi Depozitarul Central, în cazul în discuţie, acesta fiind de doar câteva procente din suma de plată.
Depozitarul Central a fost întotdeauna flexibil în stabilirea acestui procent, luând în considerare faptul că nu toţi acţionarii care nu sunt clienţi ai intermediarilor se vor duce la ghişeele agentului de plată în acelaşi timp. Cu toate acestea, unii emitenţi au ales să alimenteze contul de distribuţie cu întreaga sumă de plată, încă de la data plăţii.
De asemenea, precizăm că Depozitarul Central restituie integral emitenţilor dobânda aferentă sumelor «imobilizate» în contul său, aceasta fiind negociată direct între emitent şi agentul de plata ales.
Ca alternativă la procedura descrisă mai sus, distribuirea dividendelor prin intermediul Depozitarului Central se poate efectua şi direct din contul emitentului, fără să fie necesar transferul sumelor în contul Depozitarului Central. De altfel, există emitenţi, inclusiv SIF-uri, care au optat pentru această variantă încă din anul 2016".
Acţionarii Depozitarului Central au aprobat, joi, o serie de modificări la grila de tarife şi comisioane, printre care şi scumpirea tarifului perceput pentru distribuirea de dividende pentru emitenţi. Propunerea a trecut, în ciuda faptului că unele SIF-uri au votat împotrivă, considerând că le vor creşte costurile, în condiţiile în care Bursa de Valori Bucureşti controlează Depozitarul, cu un pachet de aproximativ 70%. SIF-urile au o participaţie de circa 23% la Depozitar. Acestea s-au plâns, de mai multe ori, de faptul că Depozitarul Central a devenit unicul distribuitor de dividende pentru emitenţii de la BVB.