Prefectura Hunedoara atacă în instanţă autorizaţia de construire de la Certej

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 3 februarie 2015

Prefectura Hunedoara a anunţat că va ataca în instanţă autorizaţia de construire pentru şantierul proiectului minier Certej, emisă de Primăria Certeju de Sus, potrivit MiningWatch.

Acţiunea în instanţă a fost determinată de petiţiile multiple înregistrate la Instituţia Prefectului, prin care se cerea respectarea legii. Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) constatase recent emiterea autorizaţiei de construire cu încălcarea prevederilor legale şi a sesizat Prefectura Hunedoara "în vederea anulării autorizaţiei".

Conform sursei citate, suspiciunile de ilegalitate privind autorizaţia de construire au apărut anul trecut, când au început lucrările atât în vechea carieră, cât şi la intrarea în Certej, fără ca şantierele să afişeze panouri informative şi fără ca Primăria să ofere informaţii privind autorizaţiile de construire.

Autorizaţia de construire pe baza căreia au început lucrări preliminare de construire a minei de aur la Certeju de Sus a fost eliberată cu încălcarea dispoziţiilor legale, potrivit MiningWatch, care susţine că ISC a confirmat acest lucru şi a sesizat instituţia prefectului judeţului Hunedoara.

Activiştii Mining Watch reamintesc că Primăria Certeju de Sus, emitentul autorizaţiei, a refuzat în repetate rânduri să facă public dosarul de autorizare şi actul în sine, iar declaraţiile primarului Petru Cîmpian "au fost de natură să inducă publicul în eroare, acesta declarând succesiv că autorizaţia s-a emis în deplină legalitate".

Acelaşi primar a pledat pentru transparenţă, invitând presa şi reprezentanţii societăţii civile la Primărie, pentru a consulta autorizaţia şi documentanţia aferentă, dar, cu ocazia vizitei în teren, Petru Cîmpian a refuzat studierea autorizaţiei.

Lucrările de construire au fost oprite din cauza constatării unor nereguli succesive, dar primarul invocase apariţia subită a unor izvoare: "Autorizaţia din septembrie este doar pentru utilităţi şi organizarea unui şantier. De altfel, s-au şi stopat lucrările din cauza unor probleme tehnice, apărute cu nişte izvoare de apă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb