Preliminarii la cursa electorală 2019-2020

Încălziţi sau neîncălziţi prea bine, pregătiţi sau mai deloc, încrezători sau mai puţin încrezători în şansele lor de victorie, ţanţoşi sau abătuţi, bătăioşi sau mai degrabă împăciuitorişti, moderaţi în limbaj sau dînd din prima în istericale şi note pe falset, actorii politici ai României stau deja să rupă gardul arenei în care vor evolua electoral începînd cu vara lui 2019. Cursa este una de viteză-anduranţă, ceva de genul 400 metri garduri. Nu este loc pentru amatori, doar profesioniştii au cu adevărat şanse. Iar ele nu sunt deloc egal împărţite între concurenţi. Dar, să nu anticipăm! Ce este remarcabil în des-făşurarea acestei curse în care, la fiecare şase luni, vom avea de pus în urne alte buletine de vot? Alte nume, altă miză! Care sunt variabilele de care depinde în cea mai mare măsură rezultatul lor final, al fiecărei competiţii în parte şi al tuturor, luate ca un tot?

De departe, verificat de întreaga istorie electorală post-decembristă, variabila pivot rămîne "gradul de mobilizare la vot". Cîţi oameni se vor duce pînă la secţia electorală arondată pentru a pune în urnă un buletin cu vot valabil. Aceeaşi istorie electorală post-decembristă a fixat şi modelul acestei prezenţe la vot: europarlamentare şi alegeri locale, minim; prezidenţiale şi legislative prezenţă medie sau peste medie. În România, prezenţa redusă la vot combinată cu prevederile legilor electorale privind redis-tribuirea voturilor favorizează net PSD-ul; mai general, partidele cu nuclee electorale dure fixe şi militante. După acest model, chiar şi cu un nucleu electoral dur de numai 20-25%, în condiţiile unei prezenţe reduse, 30% sau mai puţin, PSD-ul cîştigă atît alegerile europarlamentare, cât şi pe cele locale. Prezenţa la vot va fi, de asemenea, criteriul cel mai tare pentru departajarea candidaţilor la alegerile prezidenţiale. În acest caz, prezenţa la vot obişnuită este de peste 50%. S-ar putea ca în competiţia electorală din acest an să avem prezenţe la vot "neaşteptat" de mari, iar eu nu m-aş mira nici dacă aş vedea valori de 65-70%. Cît priveşte parlamentarele, pentru mandatul care va începe efectiv în 2021, prezenţa la vot va fi decisivă atît în balanţa PSD-PNL, cît şi pentru soarta reprezentării parlamentare a partidelor de nişă.

A doua variabilă care va marca rezultatele finale ale alegerilor este greutatea "votului de penalizare". Aceas-ta a hotărît cele mai multe şi mai importante alegeri din România post-decembristă şi nu există nici un motiv să credem că şi-a pierdut ceva din atracţie pentru majoritatea electoratului. Iar după cum arată deja terenul confruntării politice sunt încă şanse şi mai mari ca cel puţin trei dintre alegerile acestui turneu electoral să fie adjudecate pe schema votului de penalizare. Asemenea unui nor de furtună, electoratul României pare încărcat mai mult ca la ultimele confruntări electorale de intenţia/dorinţa de a pedepsi prin vot. Cine va avea mijloacele şi abilitatea de a precipita această tensiune asupra adversarului, poate conta, pentru sine, pe rezultate net superioare cotelor date de preferinţele prezentate de sondajele preelectorale... cele netrucate prea grosier, desigur.

A treia variabilă cu rol mare de departajare va fi balanţa dintre "efectul de contagiune" şi "efectul de anti-simetrie". Unul dintre motivele pentru care alegerile prezidenţiale au fost decalate faţă de cele legislative este tocmai izolarea lor de fenomenul contagiunii, considerat la noi foarte puternic (grade de coerenţă măsurate post-vot de peste 60%, mergînd pănă la 80%). Adevărul este că votul de coerenţă a fost măsurat în situaţia aceluiaşi moment de vot, nu cu voturi puse în urnă la şase luni distanţă. Dacă nu există contagiune sau dacă este neglijabilă la asemenea intervale de timp, atunci vom avea patru rînduri de alegeri, independente una faţă de cealală, fiecare cu logica şi bătălia ei electorală. Dacă nu, atunci presupoziţia destul de răspîndită în acest moment în cîmpul electoral din România, potrivit căreia rezultatele alegerilor europarlamentare sunt nu doar importante, ci pot fi decisive pentru şansele ulterioare ale partidelor în faţa celorlalte alegeri, trebuie luată în serios. Pe de altă parte, efectul de anti-simetrie poate anula valoarea unui prim succes electoral, declanşînd reacţia votului de echilibrare la următoarea sau următoarele prezenţe în faţa urnelor.

În sfîrşit, cea de-a patra variabilă cu rol masiv de departajare electorală va fi "evaluarea mizei electorale". Fiecare dintre cele patru momente electorale care se înşiră pe parcursul anilor 2019-2020 are o miză oficială, europarlamentare, prezidenţiale, locale, legislative, dar şi una sau mai multe mize subiacente, la care diferite categorii de electorat reacţionează diferit şi pe care le evaluează după modele diferite. În consecinţă, intenţia şi ulterior decizia de vot se formea-ză, la rîndul lor altfel pentru fiecare dintre categoriile electorale principale (vîrstă, mediu de rezidenţă, nivel de venituri, structuri familiale, structuri ocupaţionale etc.). Tot ceea ce se poate spune sigur acum, cu cîteva luni înainte de declanşarea propriu zisă a marii curse, aşezată călare pe doi ani, este că se va juca "la mize mari".