PRELUARE INCOMPLETĂ A NORMELOR PRIVIND PIAŢA ENERGIEI România, trimisă în judecată de CE

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 22 martie 2013

România, trimisă în judecată de CE

Comisia Europeană (CE) a reclamat România la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (UE) pentru transpunerea incompletă în legislaţia naţională a două directive în domeniul energiei, privind protecţia consumatorilor şi îndatoririle autorităţilor de reglementare.

Surse din piaţa de energie au declarat, pentru ziarul BURSA, că autorităţile noastre aşteaptă observaţiile CE privind îndatoririle ANRE (autoritatea de reglementare), care nu au fost transpuse în legislaţia noas­tră. În ceea ce priveşte protecţia consumatorului, sursele noastre ne-au spus că este vorba de legea care defineşte categoria consumatorului vulnerabil şi sistemul aferent de protecţie socială, sarcină ce a revenit Minis­terului Muncii, care estimează să finalizeze acest normativ până la finele primului semestru.

Propunerea CE este ca ţara noas­tră să fie penalizată cu circa 60.000 euro pe zi pentru transpunerea incompletă a legislaţiei, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Astfel, CE propune sancţionarea României cu o penalizare zilnică de 30.228,48 euro de la data unei eventuale decizii a Curţii în acest sens până la transpunerea directivelor în legislaţia naţională.

"Nivelul acestei penalităţi este stabilit ţinând cont de durata şi de gravitatea încălcării (...) Curtea va decide valoarea finală a penalităţilor zilnice", se arată în anunţul CE.

Directivele în cauză ar fi trebuit implementate integral până la 3 martie 2011, fiind preluate numai parţial de ţara noastră în legislaţia naţională.

Dintre elementele care nu au fost transpuse, CE menţionează drept priorităţi prevederi privind protecţia consumatorilor şi definirea clară a sarcinilor autorităţilor de reglementare în domeniul energiei: "România a adoptat deja o parte substanţială din actele legislative necesare pentru implementarea directivelor privind energia electrică şi gazele naturale, însă au rămas dispoziţii care nu au fost încă transpuse în legislaţia naţională. Mai concret, este vorba despre unele dispoziţii care se referă la protecţia consumatorilor şi la anumite îndatoriri ale autorităţilor de reglementare în domeniul energiei".

Comisia a transmis României, în luna septembrie a anului 2011, scrisori de punere în întârziere privind transpunerea celor două directive, care au fost urmate în februarie 2012 de avize motivate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb