Premieră românească în tratarea apelor reziduuale

Ziarul BURSA #Companii / 12 august 2004

O staţie-pilot pentru epurarea mecano-chimică a apelor reziduuale a fost inaugurată ieri la Bacău. Produsă de societatea "Robinete Industriale" din localitate, instalaţia, care poate fi uşor transportată într-un camion, a fost fabricată pe baza proiectului a doi cercetători bucureşteni, Vasilie Nicolici, şeful Laboratorului de inginerie ecologică al Institutului de Cercetări Alimentare, şi inginerului Dan Togănel, de la Tora Serv Impex.

Finanţarea a fost realizată în proporţie de 70% prin Programul guvernamental de cercetare şi dezvoltare pentru relansarea industriei naţionale - RELANSIN - şi 30% prin fonduri private.

Ineditul acestei staţii de epurare mecano-chimică a apelor uzate, faţă de realizările în domeniu, constă, afirmă, proiectanţii şi fabricanţii săi, atît în faptul că "ecologizarea se face prin intermediul unui coagulant fabricat din deşeuri minerale industriale disponibil în prezent în România într-un bazin de circa 28.000 de tone", dar şi în conceperea în instalaţie a unui nou tip de pompă dozatoare, care "reglează procesul cu maximă exactitate".

În urma aplicării procedeului rezultă o apă ce poate fi deversată fără probleme în reţelele de canalizare şi ape curgătoare, precum şi un nămol care poate fi aplicat ca îngrăşămînt pe terenurile agricole, în funcţie, însă, de analiza solurilor respective. Apele reziduuale care pot fi epurate prin acest nou tip de instalaţie provin din abatoare şi caramangerii, din ferme zootehnice, unităţi din industria alimentară, cea a confecţiilor, din staţii de betoane şi altele.

Pentru a pune în practică ideea cercetătorilor bucureşteni, societatea Robinete Industriale Bacău, specializată în producţia de armături industriale, a creeat, prin investiţii proprii, un sector de fabricaţie nou. Directorul firmei afirmă că "odată cu acestă staţie de epurare monobloc containerizată se livrează şi coagulantul necesar reţinerii pericolelor de orice fel din apele uzate".

Producătorii intenţionează crearea unui "consorţiu cu societăţile de gospodărie comunală din ţară pentru aplicarea la scară largă a noii creaţii tehnice româneşti''. Societatea Robinete Industriale va putea livra atît staţii de epurare de capacitate mică - 30.000 litri în 24 de ore - avînd un preţ de circa 30.000 de euro, dar şi de capacitate mare - 150.000 litri în 24 de ore - pentru o investiţie de 88.000 de euro.

"Instalaţia fabricată la Bacău poate contribui la rezolvarea problemelor de mediu în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, care impune asemenea tipuri de rezolvări", a declarat pentru Rompres prefectul judeţului Bacău, Cătălin Mardare, care, participînd la ceremonia de inaugurare alături de alte oficialităţi centrale şi locale, a reliefat importanţa programului RELANSIN care se dovedeşte a fi "o soluţie viabilă în proiectele de protecţie a mediului".

Producătorii industriali, prin excelenţă generatori de surse poluante, nu par a fi interesaţi în realizarea de investiţii pentru mediu, deoarece acestea nu le aduce profit, dar legislaţia europeană în domeniu este drastică. Dacă în Europa occidentală există banii necesari pentru protecţia mediului, în România finanţarea este o problemă.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5831
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2229
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9245
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.6549

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb