Pentru prima dată, compania Moldovagaz a cumpărat, marţi, gaze naturale pe platforma de tranzacţionare Bursa Română de Mărfuri EST, potrivit news.ro.
Tranzacţia a fost făcută pentru Tiraspoltransgaz, compania de distribuţie a gazului din regiunea transnistreană, care a plătit în avans pentru această achiziţie, au anunţat reprezentanţii Ministerului Energiei de la Chişinău.
"Pe data de 11 februarie 2025, pe platforma de tranzacţionare SRL "Bursa Română de Mărfuri (ROMANIAN COMMODITIES EXCHANGE) EST", SA "Moldovagaz" a procurat din sursele financiare ale SRL "Tiraspoltransgaz", achitate în avans (inclusiv TVA), gaze naturale în cantitate de 27.560 MWh (circa 2,590 milioane de metri cubi) cu livrare în ziua următoare (12 februarie 2025) consumatorilor malului stâng al Nistrului", au informat, la rândul lor, reprezentanţii Moldovagaz.
"Volumul de circa 2,590 milioane de metri cubi va fi livrat astăzi, 12 februarie 2025, consumatorilor de pe malul stâng al râului Nistru. Tiraspoltransgaz a plătit în avans gazele naturale achiziţionate, iar tranzacţia a fost impusă cu TVA", au confirmat miercuri reprezentanţii Ministerului Energiei de la Chişinău.
Instituţia a precizat că "în conformitate cu Dispoziţia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale nr. 8 din 10 februarie 2025, SA "Moldovagaz" pe data de 11 februarie 2025 a transmis SRL "Tiraspoltransgaz" gaze naturale în volum de 3 milioane de metri cubi, cu titlul de împrumut, pentru menţinerea în continuare a funcţionării fiabile a sistemului de transport al gazelor naturale, şi pentru asigurarea funcţionării fiabile a sistemului energetic al Republicii Moldova".
Regiunea transnistreană se confruntă cu o criză energetică după ce, la 1 ianuarie 2025, concernul rusesc Gazprom a oprit livrările de gaze naturale către Moldovagaz, care erau direcţionate exclusiv către Transnistria, menţionează news.ro.
La 4 februarie, comisarul european pentru extindere Marta Kos a anunţat că Uniunea Europeană este dispusă să acorde 60 milioane de euro regiunii transnistrene pentru a-şi acoperi necesităţile energetice până la mijlocul lunii aprilie, însă pentru a beneficia de acest sprijin i se impun nişte condiţii, între care creşterea preţului pentru consumatorii finali.
Premierul Dorin Recean a anunţat luni că Tiraspolul a refuzat oferta UE. Potrivit lui Recean, Tiraspolul a ales ca firma din Elveţia MET Gas and Energy Marketing AG (parte a MET Group) să livreze gaz pentru regiunea transnistreană. Livrările vor fi achitate de JNX General Trading L.L.C, companie cu sediul în Dubai, iar gazul până la graniţa cu Republica Moldova va fi furnizat în baza unui contract încheiat cu Moldovagaz.
Costurile de tranzit pentru gazul transportat de la frontiera Republicii Moldova până la regiunea transnistreană vor fi achitate în avans, conform unui acord între Moldovagaz şi Tiraspoltransgaz.
Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a precizat că livrările de gaze din Ungaria vor fi posibile datorită unui credit acordat de Rusia.
Între timp, Comisia pentru Situaţii Excepţionale de la Chişinău a decis să permită tranzitarea gazului de la frontiera cu Republica Moldova către regiunea transnistreană.
Începând cu 13 februarie, regiunea va primi zilnic 3 milioane de metri cubi de gaze.
Recean a precizat că, pentru perioada 11-12 februarie, autorităţile au decis ca Moldovagaz să poată vinde 2 milioane de metri cubi de gaz către Tiraspoltransgaz şi să împrumute încă 3 milioane de metri cubi, cu obligaţia de a returna această cantitate până la 31 martie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 15:05)
Toata lumea cumpara gaz, numai ucraina primeste cadou, cum o fi asta ?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 20:23)
Chișinăul a transmis regimului separatist o listă cu condiții pe care Tiraspolul trebuie să le îndeplinească imediat dacă vrea ca Guvernul moldovean să nu blocheze schema de livrare a gazelor identificată de separatiști: eliberarea deținuților politici (conform listei transmise de Chișinău), rezolvarea problemelor liceului românesc din Râbnița (regimul separatist impune tarife exagerate), păstrarea televiziunii publice moldovenești în rețelele de cablu din Transnistria și scoaterea posturilor de control instalate ilegal de regimul separatist.
Luni, 10 februarie, regimul de la Tiraspol a eliberat primul deținut din lista transmisă de Chișinău. Este vorba de Anatol Malîșev, deținut ilegal în stânga Nistrului din data de 8 februarie 2023. Biroul de Reintegrare din cadrul Guvernului de la Chișinău a publicat un comunicat în care atribuie merite în acest sens autorităților moldovene, misiunii OSCE, Delegației UE și avocatului poporului. Marți, jurnaliștii au aflat că deținutul eliberat luni de separatiști nu era „deținut politic”. Acesta a fost reținut de polițiștii moldoveni și a ajuns din nou în pușcărie în baza unei condamnări la 8 ani de detenție emise de o instanță de judecată din Republica Moldova. El era anunțat în căutare pentru trafic de droguri. De pe siteul Guvernului a dispărut comunicatul de marți al Biroului de Reintegrare, în care Chișinăul se lăuda cu eliberarea „deținutului politic” de la Tiraspol, Anatol Malîșev.
Acesta fugise, de fapt, în Transnistria pentru a nu fi prins de poliția moldovenească, dar a fost încarcerat de structurile separatiste. „Persoana este condamnată pe teritoriul Republicii Moldova, este vizată în două cauze penale legate de droguri. În 2021, imediat după ce a fost anunţată în căutare, a fugit şi se ocupa cu aceeași activitate în regiunea transnistreană”, a comentat șeful Inspectoratului General al Poliției din Moldova, Viorel Cernăuțeanu.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2025, 20:25)
Gazele naturale care vor fi livrate în Transnistria de către compania MET Gas and Energy Marketing AG (Ungaria), începând cu 13 februarie, sunt procurate în baza unui credit rusesc, a declarat astăzi liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Astfel, JNX General Trading L.L.C din Dubai, care a anunțat că va plăti gazele livrate de compania maghiară, este doar un paravan al rușilor.
„Livrarea în Ungaria a devenit posibilă cu ajutorul creditului și al sprijinului rusesc. Mulțumesc reprezentanților Ministerului Energiei al Federației Ruse pentru ajutor”, a mai scris Krasnoselski.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2025, 09:58)
Pai e bine. Cumpara rusii gaz, nu vand :))) Tot inainte! Scoateti toti banii ciolovecilor sa le piara cheful de invazii.