NATO trebuie să reflecteze la o implicare în regiunea Sahel, a declarat astăzi premierul leton Krisjanis Karins într-un interviu pentru AFP, întrebându-se care este finalitatea "autonomiei strategice" europene pentru care militează Emmanuel Macron, relatează AFP, conform Agerpres.
"Este o dezbatere pe care ar trebui să o avem la NATO: care este sau care ar trebui să fie rolul său în Sahel?", a spus premierul leton, înainte de o întrevedere cu preşedintele francez la Palatul Elysee.
"Europa ar trebui poate să fie mai activă în Sahel prin intermediul NATO", a sugerat el, subliniind că multe ţări ale Alianţei sunt deja angajate în Mali sub stindardul MINUSMA, forţa ONU, sau al Uniunii Europene, prin intermediul misiunii EUTM de formare a armatei maliene.
Circa zece ţări europene - între care Estonia, Republica Cehă şi Suedia - participă de asemenea la un grup european al forţelor speciale Takuba, la iniţiativa Franţei, în Mali. Nu însă şi Letonia, iar Krisjanis Karins a rămas foarte circumspect în această privinţă. "Suntem deja prezenţi cu instructori" pentru formarea soldaţilor malieni, a spus el.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a evocat în octombrie "opţiuni" pentru o susţinere sporită a Alianţei Nord-Atlantice pentru forţa comună antijihadistă a organizaţiei regionale G5 Sahel (Mauritania, Mali, Niger, Burkina Faso şi Ciad), în termeni de "susţinere şi aprovizionare".
Însă discuţia privind o implicare directă în Sahel "nu s-a purtat niciodată", potrivit unei surse diplomatice franceze care reaminteşte că NATO era până acum puternic angajată în Afganistan.
Prim-ministrul leton a atras din nou atenţia asupra temerilor statelor baltice, în prima linie faţă de Rusia, ca o consolidare a apărării europene să nu se facă în detrimentul NATO.
"Dacă spuneţi autonomie strategică, asta vrea să spună decuplare, o deznodare a unei legături", a afirmat el.
"Este ca atunci când vă întoarceţi acasă şi soţia sau soţul să spune: 'vreau autonomie strategică' ". Pentru toată lumea, asta vrea să spună un divorţ", a afirmat el.
O Europă mai puternică militar nu trebuie să ducă la slăbirea NATO, a avertizat el, în contextul în care Franţa consideră că o apărare europeană consolidată nu poate fi decât complementară cu NATO.
"Avem cu toţii resurse limitate. Nu trebuie să creăm indiferent ce care să ia resurse de la NATO pentru a le duce în altă parte", a mai spus premierul leton.