Premierul Tăriceanu cere urgentarea contractului de offset cu BAE Systems

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 19 octombrie 2007

Premierul Tăriceanu cere urgentarea contractului de offset cu BAE Systems

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu le-a cerut reprezentanţilor companiei BAE Systems să urgenteze implementarea contractului de offset pentru cele două fregate achiziţionate de statul român. "Este o chestiune care a fost întârziată. Sunt prim-ministru de aproape trei ani şi este o problemă care trenează încă de atunci. Durează prea mult", a declarat, ieri, primul-ministru, când a fost invitat să viziteze standul companiei, la Expoziţia internaţională de tehnică militară EXPOMIL. Şi solicitarea ministrului Meleşcanu a vizat urgentarea contractului: "Trebuie să încercăm să finalizăm contractul pentru că nu putem continua în acest mod".

Ministrul Apărării a precizat că detaliile tehnice ale contractului au fost puse la punct de specialiştii celor două părţi, urmând doar să se convină, în cele din urmă, semnarea documentului.

Reprezentantul BAE Systems a recunoscut şi el existenţa acestei probleme: "Avem într-adevăr o problemă pe care trebuie să o rezolvăm cu contractul offset", a spus director regional pentru Europa şi America al companiei, Bob Keen. El a declarat, citat de Rompres, că, în prezent, BAE Systems "colaborează extrem de strâns cu autorităţile române pentru încheierea, într-o perioadă de timp rezonabilă, a contractului offset", fără a preciza însă un orizont de timp.

Ministerul Apărării a achiziţionat, potrivit unei hotârâri de Guvern din decembrie 2002, de la Ministerul Apărării din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, două fregate tip 22. Ca parte integrantă a acordului de achiziţie, s-a convenit un program industrial de offset în valoare de 116 milioane de lire sterline, reprezentând 100% din preţul contractului, într-o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a acordului, respectiv 26 martie 2003. Pentru îndeplinirea obligaţiilor de offset, Ministerul Apărării din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a mandatat firma britanică BAE Systems (Operations) Ltd. În iunie 2007, în condiţiile în care cele două părţi nu au ajuns la un acord, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a stabilit ca, dacă în termen de 30 de zile nu este posibilă încheierea contractului cu această companie, în condiţii acceptabile părţii române, să se organizeze licitaţie internaţională pentru achiziţionarea serviciilor. Preşedintele Traian Băsescu reamintea atunci că Ministerul Apărării încă negocia, în ceea ce priveşte programul de întreţinere pentru cele două fregate achiziţionate de România, cu cei care, prin acordul interguvernamental, aveau obligaţia să-şi asume responsabilitatea întreţinerii şi a continuării etapei a doua şi a treia de modernizare. O lună mai târziu, ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, anunţa că, până la sfârşitul acestui an, va fi desemnată firma care se va ocupa de modernizarea şi înzestrarea cu armament de bord a fregatelor "Regele Ferdinand" şi "Regina Maria". Teodor Meleşcanu preciza că ultimul termen pentru finalizarea contractului de modernizare a celor două fregate, achiziţionate de la Marina Regală Britanică, a fost stabilit pentru sfârşitul anului în curs.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb