PREMIERUL VICTOR PONTA: "18% dintre elevi ies prematur din sistemul educaţional"

A.C.
Miscellanea / 28 martie 2014

La conferinţa "Şanse prin educaţie", organizată, astăzi, la finalul proiectului "Prevenirea şi corectarea parăsirii timpurii a şcolii", Premierul a transmis un mesaj prin care şi-a exprimat interesul pentru rezolvarea problemei abandonului şcolar, la conferinţă participând Eugen Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene şi Gabriela Szabo, Ministrul Tineretului şi Sportului, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Daniela Vişoianu, manager proiecte educaţionale, a vorbit despre provocările organizaţiilor implicate în implementarea de proiecte POSDRU în domeniul educaţiei: "Pe lângă multe alte probleme semnalate pe acest proiecte, consider că problema sensului şi continuităţii trebuie rezolvată: fiecare proiect în parte reuşeşte intervenţii punctuale, bulversează comportamentele şi sistemul, însă după finalizare, ne întoarcem la comportamentele anterioare şi în plus suntem obosiţi, frustrări de întârzieri şi nerecunoaştere, fie că suntem dascăli, elevi, părinţi sau experţi independenţi".

"Provocările sunt că această generaţie nu ştie ce ar putea să facă pe viitor iar generaţie mea nu îşi recunoaşte şi nu îşi asumă responsabilitatea faţă de aceşti tineri" a continuat Daniela Vişoianu, care a expus o posibilă explicaţie, referindu-se la resursele umane din domeniul proiectelor POSDRU în domeniul educaţiei: "În educaţie se plăteşte norma, nu performanţa. În sectorul public, la fel. În POSDRU, la fel. De aici vine suveranitatea angajatului, pentru care nu există o legătură determinantă între salariu şi performanţă".

Aceasta a ţinut să puncteze şi lipsa de coordonare dintre Ministerele Muncii şi Educaţiei pentru asigurarea coerenţei obiectivelor POSDRU în România.

Eugen Teodorovici a clarificat cum a funcţionat sistemul şi ce se va întâmpla: "Având în vedere că unii ne consideră incapabili să cheltuim bani europeni, orice proiect realizat cu fonduri europene este considerat un succes. Marea crimă a POSDRU a fost că nu s-au realizat toate ideile bune care ar fi putut beneficia de finanţare".

Ministrul a mai adăugat că nu va reduce din calitate în materie de management şi control şi că nu îşi doreşte "o absorţie de dragul absorţiei de fonduri europene".

Teodorovici a mai declarat: "Dacă ar fi după mine, aş desfiinţa toate organismele intermediare. Oricum, cei care nu se vor alinia noilor reguli din sistem, vor fi retraşi din funcţie. Nu trebuie să vedem beneficiarii acestor proiecte ca pe nişte hoţi care profită de aceşti bani, ci trebuie să le plătim cererile de rambursare în termen de 5 zile". Acesta a mai adăugat că îşi doreşte să facă un ghid unificat pentru POSDRU, pentru simplificarea sistemului.

Gabriela Szabo a subliniat, şi ea, rolul educaţiei prin sport: "Educaţia este foarte importantă. Este important să citeşti, să cânţi la un instrument, să faci sport. Sportul, de exemplu, te ajută foarte mult în înţelegerea conceptului de leadership, momentul acela când eşti singur cu tine în faţa performanţei pe care doar tu o poţi face, atunci când, într-o echipă, în mod natural devii coordonatorului ei sau membrul ei dedicat.".

Obiectivul general al proiectului a constat în sprijinirea integrării sociale pe termen lung a preşcolarilor şi şcolarilor cu dizabilităţi, a preşcolarilor şi elevilor proveniţi din mediul rural precum şi a altor categorii de preşcolari şi elevi expuşi riscului de abadon/părăsire timpurie a şcolii, prin utilizarea unui cadru adecvat de aplicare a unor soluţii educaţionale alternative specifice, inovatoare, dublate de orientare şi consiliere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb