Aeroportul Schiphol din Amsterdam, unul dintre principalele centre de aviaţie din Europa, va investi 6 miliarde de euro până în 2029 în ceea ce a numit cel mai mare plan de investiţii din istoria sa, relatează Reuters.
Aeroportul a extins o investiţie anunţată anterior de 3 miliarde de euro, pentru perioada 2024-2027, spunând că o mare parte din lucrările planificate de reînnoire şi întreţinere a aeroportului vor continua ulterior.
"Infrastructura noastră este fundamentul serviciului nostru, dar în prezent este departe de ceea ce dorim să oferim pasagerilor noştri ca aeroport de calitate în Ţările de Jos", a declarat CEO-ul Schiphol, Pieter van Oord, într-un comunicat.
Schiphol a adăugat că pentru întregul an 2024 este aşteptat un număr total de pasageri cuprins între 65 şi 68 de milioane şi un număr total de zboruri cuprins între 470.000 şi 473.000.
Guvernul olandez a încercat anul trecut să limiteze zborurile prin Schiphol la aproximativ 450.000, sau cu 10% sub nivelul din 2019, în încercarea de a limita zgomotul.
Dar a cedat presiunii industriei şi obiecţiilor din partea Uniunii Europene, care a spus că ar trebui mai întâi să analizeze alte posibilităţi de a reduce zgomotul.
În decembrie, Schiphol a declarat că va avea capacitatea de 483.000 de zboruri în acest an.