Preşedintele Adunării Generale a ONU vizitează România la sfârşitul lunii iulie

E.D.
Politică / 10 iulie 2014

Preşedintele Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), John W. Ashe, va efectua o vizită de lucru în România, la sfârşitul lunii iulie, a anunţat, astăzi, într-un comunicat de presă, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC).

Vizita a fost anunţată în cadrul unei întâlniri bilaterale între John W. Ashe şi ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, la sediul ONU din New York, unde are loc Forumul politic la nivel înalt privind dezvoltarea durabilă, sub egida Consiliului Economic şi Social al ONU (ECOSOC).

În cadrul lucrărilor forumului, ministrul Attila Korodi, care deţine şi funcţia de vicepreţedinte al Adunării ONU de Mediu /UNEA/ s-a întâlnit cu preşedintele ECOSOC, Martin Sajdik, discuţiile având ca temă declaraţia ministerială finală, adoptată în ultima zi a evenimentului de la New York.

"Au fost negocieri intense, însă cred că am făcut o treabă bună, deoarece documentul adoptat trasează mult mai clar liniile pe care vom merge în agenda post-2015. Însă noi avem o mare responsabilitate: consider că este esenţial ca deciziile pe care le luăm noi aici să fie traduse cât mai simplu, pentru ca oamenii să înţeleagă că sunt făcute pentru ei", a precizat Sajdik.

Agenda oficialului român a cuprins o întâlnire cu Amina J. Mohammed, adjunctul secretarului general ONU şi responsabilă pentru planificarea Agendei de Dezvoltare Post-2015.

"Pentru România, obiectivele de dezvoltare durabilă trebuie să devină transcedentare oricărei abordări politice. După cum ne cer partenerii noştri de la ONU, ele trebuie să funcţioneze ca o umbrelă care să cuprindă tot ceea ce înseamnă mediu, dezvoltare economică şi socială. Numai prin această abordare putem să spunem că România a înţeles într-adevăr conceptul dezvoltării durabile şi îl aplică întocmai", a menţionat, la rândul său, Attila Korodi.

Forumul Politic la Nivel Înalt pe Dezvoltare Durabilă (HLPF) reprezintă cea mai importantă platformă a ONU în domeniul dezvoltării durabile şi asigură leadership-ul politic şi orientări, follow-up şi examinarea progreselor în implementarea angajamentelor în domeniul dezvoltării durabile şi răspunde provocărilor noi şi emergente în sfera dezvoltării durabile.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb