Preşedintele CE contestă taxa de drum ce va fi adoptată în Germania pentru străini

Internaţional / 2 iunie 2015

Preşedintele CE contestă taxa de drum ce va fi adoptată în Germania pentru străini

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene (CE), a declarat luni că are intenţia de a demara o acţiune în justiţie, faţă de decizia Germaniei de a introduce o taxă de drum care se va aplica numai şoferilor străini, subliniind ideea că Uniunea Europeană se opune discriminării străinilor, informează Reuters.

Taxa, pe care parlamentul german a aprobat-o în luna martie, va obliga şoferii străini să plătească până la 130 de euro pe an pentru utilizarea autostrăzilor din Germania. Pentru a nu încălca normele europene, parlamentarii germani au modificat legislaţia, obligându-i pe toţi utilizatorii la plata unei vignete electronice, însă, proprietarii germani de vehicule vor fi compensaţi printr-o reducere echivalentă a taxei pe autovehicul. Prin urmare, doar şoferii străini vor fi singurii care vor plăti noua taxă de drum.

Această taxă este un proiect iniţiat de Alexander Dobrindt, ministrul Transporturilor şi partidul său bavarez, Uniunea Creştin-Socială, iar ministrul consideră că statul german va obţine aproximativ 500 de milioane de euro în fiecare an, bani care ar urma să fie investiţi în infrastructura de transport.

Joachim Gauck, preşedintele german, încă nu a semnat legea, care este în mod normal o formalitate, potrivit ziarului Bild, citat de Reuters. Cotidianul german precizează că preşedintele Gauck a studiat timp de trei săptămâni dacă legea este conformă cu Constituţia Germaniei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb