Preşedintele Cehiei anunţă că va da Ucrainei avioane L-159 de producţie proprie

A.F.
Internaţional / 11 mai 2023

Preşedintele Cehiei anunţă că va da Ucrainei avioane L-159 de producţie proprie

Republica Cehă va oferi Ucrainei câteva dintre avioanele sale de luptă L-159 pentru a sprijini contraofensiva planificată de aceasta, a declarat ieri preşedintele ceh Petr Pavel, conform de Reuters.

L-159 este un avion de luptă subsonic uşor, fabricat în Cehia, proiectat pentru sprijinul aerian al forţelor terestre, recunoaştere şi, parţial, şi pentru misiuni de luptă aeriană.

"Merită să ne gândim dacă am putea furniza Ucrainei avioanele noastre L-159", a declarat Petr Pavel, fost comandant militar. "Ca avioane de sprijin direct în luptă, ar putea ajuta semnificativ Ucraina în contraofensivă", a precizat preşedintele, care a fost învestit în funcţie în urmă cu două luni.

Orice decizie privind livrările militare revine însă guvernului.

Ucraina este, de asemenea, în curs de a primi două unităţi ale sistemului de apărare aeriană Kub de la cehi, a mai spus Pavel.

Praga se numără printre cei mai fideli aliaţi ai Kievului încă de la declanşarea agresiunii Rusiei în februarie anul trecut, furnizând diverse mijloace, de la muniţie la tancuri, în valoare de miliarde de dolari.

Ucraina, care spune că forţele sale aşteaptă o vreme mai bună înainte de a lansa contraofensiva promisă de mult timp, pledează pe lângă aliaţi pentru a depăşi ezitările privind furnizarea de avioane de luptă moderne.

Premierul olandez, Mark Rutte, a declarat săptămâna trecută că discuţiile privind o potenţială donaţie de avioane de luptă F-16 către Ucraina progresează, dar nu a fost luată nicio decizie.

Slovacia şi Polonia au furnizat Ucrainei avioane de luptă MIG-29 din epoca sovietică în luna martie.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Ursula sa decreteze ca 25 % din veniturile cetatenilor din UE,

    sa fie donate lui Zelenski ptr. enervarea rusilor,

    slava ukri  

    1. Să vedem ce stat plin de securiști idioți se va mai apuca să fure și să omoare prin vecini știind ce reacție stârnește în comunitatea internațională. :)))))

      "Ce comunitate internationala"??!!

      38 de tari din 196 și nici o 1/3 din populația lumii 

      Sunt țările alea care contează.

      Când te apuci de furat și te trezești cu Finlanda, Suedia și Japonia în NATO, ți-ai făcut treaba. :))))))))) 

      Și te apuci să numeri țările.... congo, eritrea, djibouti ... 2/3 :)))))))))))) 

      La fel ca tine gandeau si imparatii Romei acum 1800 de ani!

      Ma frate rusofob,

      ești cam rasist, globalist, imperialist, 

      "tari care contează" asa spuneau EXACT

      și comuniștii pe vremuri 

      Ia spune-ne tu, pensionel, în ce fel contează Congo, Eritrea, Djibouti și restul țărilor care alcătuiesc cele 2/3.

      Lipsa unei poziții? Preocupări exclusiv propotol? 

      Deci, cum gândesc săracii anului 2023?!? :))) 

      Ce-ti mai place sa alegi matele din ciorba de potroace! Nu zici nimic de China, India, Arabia Saudita, Brazilia, Iran, Africa de Sud... In schimb ne tot dai la cap cu Djibouti (ca-ti suna tie mai exotic), fara macar sa te informezi ca e una dintre putinele tari africane care au votat contra Rusiei la ONU!

      Retardel, la 2/3 dintre țări nu ajungi cu 5 state. :))))))))))

      38 de tari din 196 :))))))))) 

      Încă un analfabet funcțional... :))))))))))) 

      Anonimule anonim, doctor docent academician de renume mondial ce-i fi tu (sau tac-tu, sau vecinul vinovat de venirea ta pe lume), esti redus rau daca tu discuti de 2/3 din tarile existente! Discutia era/este despre tarile care, impreuna, au 2/3 din populatia globala. Daca tu nu intelegi diferenta, ia o oglinda, priveste in ea, si spune-i creaturii pe care o vezi ca e "retardel"!

      Retardel, populații sărăcite de câțiva hoți idioți, continente de nemâncați, oricum le-ați pune laolaltă, este evident ce înseamnă comunitate internațională și de nu ce e bine să te apuci de furat și dat în cap peste graniță.

      Număratul indienilor care vânează șobolani ca fiind susținători ai invaziiei criminalilor sovietici reprezintă domeniul tău de expertiză. :))))))) 

      Anonimule, dupa ce te-ai sinucis intelectual de mai multe ori decat pijusica (,) cu noua vieti, acum vii si te si ingropi! Daca ai prieteni adevarati mai rasariti, roaga-i sa citeasca ce elucubrezi, pe-aici sau pe alte coclauri, si sa-si dea cu parerea despre ce scrii. Sper sa aiba mila de tine!

      Iar se face concurs = cine are IQ mai mic

    Câtă zaveră, unul nu zice ce e cel mai important ca L159 a fost dezvoltat și pe munca inginerilor romani de la IAR93! Model oferit cadou cehilor datorita guvernului psd si securicii de serviciu!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb