PREŞEDINTELE COMISIEI DE MUNCĂ: "Jandarmii vor avea indemnizaţie de 10% pentru intervenţii, pentru că stau de dimineaţă în ploaie şi ascultă cum suflă unii în vuvuzelă"

V.D
Politică / 6 martie 2018

"Jandarmii vor avea indemnizaţie de 10% pentru intervenţii, pentru că stau de dimineaţă în ploaie şi ascultă cum suflă unii în vuvuzelă"

Preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, a declarat, astăzi, că în şedinţa comisiei au fost mărite grilele pe anumite domenii, astfel că s-au acordat măriri de 10-15%. El a anunţat că s-a votat ca orele suplimentare din Poliţie să fie plătite cu 75% din solda de bază.

"S-au mărit grilele pe anumite domenii astfel încât să nu mai iasă în urma măririi cu 25% de la 1 ianuarie din grilă şi să piardă la salariu. Am reglat acest lucru, câteva funcţii de director care erau foarte mari şi nu am putut să le mărim. Au fostă măriri între 10 şi 15%", a spus Adrian Solomon.

El spune că a fost reglat şi salariul managerilor de spitale.

"Managerii de spitale vor fi fericiţi, pentru că nu vor mai putea spune dacă nu sunt medici, sunt economişti, jurişti, că vor avea salariul ca manager mai mic decât salariul directorului medical. Deci, am reglat lucrul acesta", explică acesta.

Pe de altă parte, Solomon a mai adăugat că din legea salarizării a fost scoasă sintagma "unităţi sanitare publice", iar tot personalul medical beneficiază de mărirea de salariu de la 1 martie 2017.

"Am scos din lege sintagma unităţi sanitare publice, astfel încât să se aplice măririle de la 1 martie pentru tot personalul medical, inclusiv asistentele şi medicii din şcoli, din centrele de expertiză (...). Am rezolvat şi problema ambulanţierilor şi şoferilor de ambulanţă, pentru că medicul şi cu asistentul nu merg singuri pe maşina respectivă la intervenţie şi de multe ori şoferul participă activ la resuscitare, căratul tărgilor. Intră pe grila din 2022 inclusiv şoferii, ambulanţierii, de la 1 martie (...) Medicii, asistentele, ambulanţierii şi şoferii de ambulanţă vor intra de la 1 martie cu grila din 2022. Restul personalului, inclusiv din sănătate, vor trebui să aplice etapizat legea cum s-a hotărât", a precizat deputatul.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. salariile medicilor nu se maresc in realiatate cu procentul Olgutei.

    Daca cititi OUG-ul veti vedea ca salariu de baza de la 1 martie contine si componenta garzri [adica salariu va fi pentru 48 de ore lucrtae pe saptamana] 

    =norma d elucru plus garzi

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb