Fostul preşedinte executiv al clubului de fotbal FC Olt, Ionuţ Ivan, a fost reţinut aseară de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
Lider al TSD Olt, Ionuţ Ivan, a fost dus aseara în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Claudia Radu, transmite Agerpres.
Ionuţ Ivan este preşedinte al Organizaţiei judeţene de Tineret a PSD Olt.
Potrivit unor surse, Iovan a fost reţinut într-un dosar în care se fac cercetări referitoare la finanţarea clubului de fotbal FC Olt.
Clubul a jucat anul trecut în Liga a II-a, dar apoi a rămas să joace în Liga a III-a pentru că nu a mai primit finanţare de la Consiliul Judeţean Olt sau Primăria Slatina care au susţinut activitatea clubului în anii anteriori. Reprezentanţii FC Olt au solicitat în mai multe rânduri în a doua jumătate a anului trecut fonduri de Primăria Slatina şi instituţia a refuzat să mai aloce bani echipei de fotbal. Clubul de fotbal menţionat, care a avut mai multe denumiri în ultimii şase ani, a primit începând cu 2009 finanţare, de ordinul a câtorva milioane de lei în total, de la Consiliul Judeţean Olt şi Primăria Slatina, conform aceleiaşi surse.
Ieri au fi fost chemate la audieri şi alte persoane din conducerea fostului club de fotbal din judeţ.