Preşedintele grupului "Flamingo International" a cumpărat din nou, pe bursă, acţiuni ale companiei

R.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 iunie 2008

Preşedintele grupului "Flamingo International" a cumpărat din nou, pe bursă, acţiuni ale companiei

Preşedintele grupului Flamingo International, Dragoş Simion, a cumpărat miercuri, la bursă, 17.200 de acţiuni ale retailerului de IT&C şi electrocasnice, valoarea tranzacţiei fiind de 3.560 lei (circa 1.000 de euro).

Potrivit unui raport remis ieri Bursei de Valori Bucureşti de către grupul de retail, şeful de la "Flamingo" a achiziţionat acţiunile la un preţ de 0,2070 lei/acţiune, în condiţiile în care cotaţiile au suferit în sesiunea respectivă o depreciere de 1,38 procente.

Pe 11 iunie, domnul Simion a mai cumpărat 50.000 de acţiuni Flamingo (simbol FLA), valoarea tranzacţiei fiind de 10.650 lei (circa 3.000 de euro).

Grupul "Flamingo International" activează pe piaţa din România încă din anul 1994, având ca principal obiect de activitate comerţul de produse IT&C, electronice şi electrocasnice, fiind în acest moment unul dintre liderii de pe piaţa de profil.

Din anul 2005, compania Flamingo International este cotată la Bursa de Valori Bucureşti, devenind astfel prima şi singura companie din industrie prezentă pe piaţa de capital.

După o ofertă publică iniţială (IPO) în vederea listării, evoluţia acţiunilor FLA nu a fost pe măsura aşteptărilor investitorilor, iar cotaţiile au ajuns şi sub preţul de vânzare din ofertă. Rapoartele de piaţă privind evoluţia acţiunilor FLA estimează însă o creştere pe termen mediu.

Grupul "Flamingo" a înregistrat, în primul trimes­tru al anului 2008, o creştere a vânzărilor cu 38 % comparativ cu perioada similară a anului trecut, ritmul de majorare depăşind cu peste 23% evoluţia pieţei, potrivit datelor publicate pe Bursa de Valori Bucureşti.

Grupul a raportat vânzări totale în valoare de peste 170 milioane lei, în primele trei luni ale lui 2008, comparativ cu valoarea de 121 milioane lei, înregis­trată în perioada similară a lui 2007. Profitul operaţional (EBITDA - câştigul înainte de plata dobânzilor, impozitelor, includerea deprecierii şi a amortizării) a înregistrat o creştere cu 5,6 milioane lei, în comparaţie cu primul trimestru 2007, iar rezultatul net o valoa­re mai mare cu 7,2 milioane lei peste cea înregis­trată în 2007.

Evoluţia companiei a fost una foarte bună în primele trei luni ale acestui an, depăşind previziunile iniţiale. Potrivit lui Jiri Rizek, CEO al Flamingo International, rezultatele obţinute în acest trimestru indică faptul că grupul va avea o evoluţie mai bună decât s-a estimat şi că la finalul anului ar putea obţine un profit mai mare decât cel anunţat anterior, estimat la un nivel de peste nouă milioane lei.

Ponderea fiecărui segment de produse în totalul vânzărilor companiei a cunoscut o uşoară modificare, comparativ cu primul trimestru din 2007, pe fondul unui ritm accelerat de creştere al categoriei de produse IT şi digitale, care au contribuit cu 57 % la vânzările retailer-ului în trimestrul 1 din 2008, comparativ cu 54 % în perioada similară din 2007, urmate de segmentul White Goods (frigidire, aragaze) cu o pondere de 22 % şi Brown Goods (camere video, foto) de 21 %.

Categoriile de produse care au înregistrat cea mai mare creştere a vânzărilor în primele trei luni din 2008 sunt notebook-urile, cu un avans de 460 %, comparativ cu primul trimestru al lui 2007, televizoarele LCD - 250 % şi televizoarele tip plasmă - 190 %.

La finalul primului trimestru din 2008, reţeaua de magazine operate de către retailer a atins un număr total de 118 unităţi, cu o suprafaţă netă de vânzare de 52.400 mp şi 970 de angajaţi.

În perioada următoare, Grupul Flamingo se va concentra pe creşterea profitabilă a business-ului, orientându-se spre dezvoltarea oportunităţilor pieţei. Astfel, în a doua jumătate a anului, compania va lansa noul concept de magazine Flamingo Computers de suprafaţă mare şi va continua dezvoltarea platformei de e-commerce, www.eflamingo.ro. Pentru 2008, reprezentanţii Flamingo International estimează o cifră de afaceri a grupului de 758 milioane lei, cu aproximativ 30 % mai mare comparativ cu 2007.

RAIFFEISEN CAPITAL MANAGEMENT:

Preţ ţintă de 0,2950 lei/acţiune pentru "Flamingo"

Analiştii "Raiffeisen Capital Management" calculează un preţ ţintă de 0,2950 lei pentru acţiunile "Flamingo Internaţional" (simbol FLA), cu 35% peste preţul curent de piaţă, şi îşi menţin recomandarea de "cumpărare".

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb