Preşedintele Iohannis şi soţia sa participă la dineul organizat de ziua Principesei Margareta

Elena Deacu
Politică / 25 martie 2015

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, vor lua parte, la invitaţia Familiei Regale, la dineul oficial care va avea loc, miercuri seară, la Castelul Peleş, cu ocazia zilei de naştere a Principesei Margareta, informează Administraţia Prezidenţială.

La dineul care va avea loc miercuri seară, la ora 19.00, în Sufrageria de Stat a Castelului Peleş, vor participa reprezentanţi ai autorităţilor publice din România şi din Republica Moldova, personalităţi ale vieţii culturale, diplomatice, sportive şi reprezentanţi ai clerului şi societăţii civile, conform sursei citate.

Potrivit comunicatului, Klaus Iohannis este "primul preşedinte în funcţie din istoria României care participă la un eveniment oficial la Castelul Peleş, alături de Familia Regală".

"Pe 19 noiembrie 2014, la trei zile după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, a fost şi primul preşedinte care a avut o întâlnire cu Familia Regală înainte de învestire", adaugă sursa citată.

Castelul Peleş este din 2007 proprietate a Regelui Mihai I şi instituţie publică administrată de statul român, sub egida Ministerului Culturii.

Principesa Margareta îşi sărbătoreşte ziua de naştere (26 martie) la Castelul Peleş, marţi şi miercuri, printr-o serie de evenimente publice, între care se numără o ceremonie de decorare a unor personalităţi şi un dineu oficial, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Familia Regală a României.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Castelul Peleș este din 2007 proprietate a Regelui Mihai I şi instituţie publică administrată de statul român, sub egida Ministerului Culturii..... sa-mi fie scuzata expresia: anus contra naturii; eu am invatat ca proprietarul are printe prerogative posesia si dispozitia, nu am gasit nicaieri in Constitutie precizari privind dualitatea : proprietatea cuiva si administrarea de catre altcineva, in speta "proprietatea Regelui Mihai I şi instituţie publică administrată de statul român " aceasta este evaziune fiscal la lumina zilei, statul roman este "muma" pentru "rege" ii suporta obligatiile fiscal iar noi randasii suportam efectele crizei.

    Corect si legal ar fi fost/este ca, daca regale a revendicat Pelesul, ca proprietar trebuie sa plateasca taxele si impozitele pe proprietate. 

    Rusine pentru Romania, rusine pentru romani; " patriotii de Hohenzollern au gasit de cuviinta sa invite la o aniversare doar un Iohannis, adica tot un Habsgurgen ( expresia poate nu este cea reusita); aceasta intradevar este o dovada clara de patriotism. Bravos popor roman!. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb