Preşedintele iranian acuză Washingtonul că "pune paie pe foc" în conflictul din Ucraina

F.D.
Internaţional / 20 septembrie 2023

Preşedintele iranian acuză Washingtonul că "pune paie pe foc" în conflictul din Ucraina

Preşedintele iranian Ebrahim Raissi a acuzat marţi Statele Unite, în cadrul Adunării Generale a ONU, că "pun paie pe foc" în conflictul din Ucraina, ţară pe care Rusia, un aliat al Teheranului, a invadat-o în februarie 2022, relatează Agerpres.

Aţâţarea "tensiunii şi a violenţei din Ucraina este opera Statelor Unite ale Americii cu scopul de a slăbi ţările europene şi acesta este, din păcate, un program pe termen lung", a denunţat, la sediul ONU din New York, preşedintele iranian într-un discurs virulent împotriva Washingtonului şi a Occidentului.

El a reafirmat poziţia "fără ambiguitate" a ţării sale, care "nu sprijină niciun război nicăieri, nici în Europa şi nici în altă parte".

Acuzat că a furnizat drone aliatului său rus în războiul din Ucraina, Iranul a asigurat din nou, prin preşedintele său, că "sprijină orice iniţiativă în vederea încetării ostilităţilor, a războiului şi orice măsură politică" în acest scop.

Atunci însă când Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluţii de condamnare a invaziei ruse în Ucraina, Iranul fie s-a abţinut, fie nu a luat parte la vot.

Statele Unite şi Iran nu au relaţii diplomatice de mai bine de 40 de ani, în urma Revoluţiei Islamice din 1979 şi a luării de ostatici la ambasada americană la Teheran. Cele două ţări s-au apropiat însă în anii 2010 datorită acordului internaţional privind controlul programului nuclear civil iranian din 2015, în schimbul ridicării sancţiunilor americane şi europene. Deşi neagă că vrea să se doteze cu o bombă atomică, Iranul s-a eliberat treptat de angajamentele asumate în cadrul acestui acord ca reacţie la retragerea unilaterală a SUA, decisă în 2018 de preşedintele Donald Trump.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De ce nu ar pune, daca profitul este asa de gras

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb