Lukoil, a doua mare companie petrolieră din Rusia, a anunţat marţi că preşedintele său Vladimir Nekrasov a murit subit, la vârsta de 66 de ani, informează news.ro.
"Cu profund regret anunţăm decesul subit al lui Vladimir Ivanovici Nekrasov", a precizat compania într-un comunicat postat pe site-ul său. "Potrivit concluziei preliminare a medicilor, decesul a survenit ca urmare a unei insuficienţe cardiace acute", precizează compania.
Predecesorul său în funcţie, Ravil Maganov, a murit în urmă cu puţin peste un an după ce a căzut de la fereastra unui spital din Moscova, potrivit presei de stat ruse. Moartea lui Maganov a fost confirmată de Lukoil în septembrie 2022, într-un comunicat în care se spunea că acesta "a decedat în urma unei boli grave", dar nu se menţiona faptul că ar fi căzut de la etaj.
În ceea ce-l priveşte pe Nekrasov, acesta lucra de aproape 50 de ani în industria petrolului şi a gazelor. De asemenea, el a ocupat funcţiile de prim-vicepreşedinte al Lukoil şi de consilier al preşedintelui companiei.
Societatea a refuzat să facă alte comentarii despre moartea lui Nekrasov.
Lukoil, care produce peste 2% din ţiţeiul mondial şi are peste 100.000 de angajaţi, a ţinut prima pagină a ziarelor în martie 2022 când a devenit una dintre puţinele companii ruseşti care au luat poziţie publică faţă de invazia la scară largă a Moscovei în Ucraina.
Într-un mesaj adresată acţionarilor, clienţilor şi personalului, consiliul de administraţie al Lukoil a cerut "încetarea cât mai curând a conflictului armat" din Ucraina. "Ne exprimăm empatia noastră sinceră pentru toate victimele, care sunt afectate de această tragedie", a spus acesta. "Susţinem cu tărie o încetare durabilă a focului şi o rezolvare a problemelor prin negocieri serioase şi diplomaţie", arăta conducerea companiei. Comunicatul a rămas de atunci pe site-ul Lukoil.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.10.2023, 17:58)
O fi vandut petrol pe dolari la "neprietenosi":-)
2. fără titlu
(mesaj trimis de Mihai în data de 25.10.2023, 22:59)
Putinică, știi tu oare ceva?