Preşedintele sârb: "Kosovo va fi în Serbia în timpul mandatului meu, după aceea întrebaţi pe altcineva"

G.D.
Internaţional / 7 aprilie 2023

Preşedintele sârb: "Kosovo va fi în Serbia în timpul mandatului meu, după aceea întrebaţi pe altcineva"

Kosovo va fi în Serbia peste patru ani, când îşi va încheia mandatul actualul preşedinte sârb Aleksandar Vucic, a afirmat acesta într-un interviu acordat radio-televiziunii sârbe RTS, conform Agerpres.

"Cred că Kosovo va fi în Serbia, iar acest lucru l-am spus şi în parlament. După mine, întrebaţi pe altcineva", a declarat Vucic în cursul interviului de ieri seara, întrebat dacă Kosovo va fi mai aproape de Serbia la finalul mandatului său prezidenţial.

"Cred că vom suferi mult, mai ales oamenii noştri din Kosovo-Metohija", a menţionat el, adăugând că tactica autorităţilor de la Pristina este de a nu implementa crearea unei uniuni a municipalităţilor sârbe.

"(Autorităţile de la Pristina) nu vor să o implementeze şi vor continua să găsească nenumărate motive şi să-i provoace zilnic pe sârbi din dorinţa ca sârbii să fie învinuiţi de ceva", a susţinut el.

Crearea unei asociaţii a municipalităţilor unde sârbii sunt majoritari în Kosovo şi în cadrul cărora să se bucure de o anumită autonomie, aşa cum Belgradul şi Pristina au convenit în 2013 în urma medierii Uniunii Europene, este o condiţie afirmată în mod repetat de preşedintele Vucic pentru normalizarea relaţiilor şi reconcilierea între albanezii majoritari în Kosovo şi minoritatea sârbă.

Acesta a mai notat în interviul acordat RTS că niciun ambasador străin nu a condamnat arestarea de către Pristina a numeroşi sârbi şi nici jafurile vizând locuinţe ale sârbilor din Kosovo.

Întrebat dacă sârbii din nordul Kosovo vor vota la apropiatele alegeri locale, răspunsul său a fost negativ.

"Bineînţeles că sârbii nu vor merge la aceste alegeri. Să voteze pentru (premierul kosovar Albin) Kurti? Nu înţeleg", a replicat Vucic.

Tensiunile s-au intensificat la sfârşitul anului trecut în nordul Kosovo, unde trăiesc peste o treime din cei 120.000 de sârbi din Kosovo, atunci când Pristina şi-a anunţat intenţia de a organiza în decembrie alegeri în municipalităţile cu majoritate sârbă, după demisia tuturor aleşilor şi poliţiştilor sârbi în această zonă. Autorităţile din Kosovo au amânat în cele din urmă scrutinul pentru 23 aprilie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sarbii au dreptate kosovo nu exista ca stat.. Nici Bosnia si Hertegovina nu se simt bine de la dizolvarea Iugoslaviei… Belgradul trebuie sa faca totul pentru recucerirea kosovo..regiunea kosovo…

    ?????? ??????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb