Preşedinţia iraniană nu acceptă demisia Ministrului de Externe

E.A.
Internaţional / 26 februarie 2019

Hassan Rohani (Sursa foto: Twitter)

Hassan Rohani (Sursa foto: Twitter)

Preşedinţia iraniană a confirmat astăzi că a primit demisia ministrului de Externe Mohammad, Javad Zarif, şi a anunţat că şeful statului Hassan Rohani nu o acceptă, relatează DPA.

Zarif "şi-a făcut treaba cu curaj şi va continua să o facă", apreciază, pe contul său pe Instagram preşedinţia iraniană.

"Zarif nu va fi singur, iar noi (Guvernul) îl vom susţine", se arată în mesaj.

Şeful diplomaţiei iraniene şi-a anunţat abrupt decizia de a demisiona, luni noaptea, pe Instagram.

Observatori locali s-au declarat surprinşi de momentul acestui anunţ, cu puţin înainte de miezul nopţii de luni spre marţi, şi au preconizat că Rohani va respinge cererea.

Motivele acestei demisii erau un subiect aprins de speculaţii pe reţele de socializare:

Unii apreciază că ministrul s-a săturat de atâtea critici din partea adepţilor liniei dure la adresa acordului în domeniul nuclear încheiat în 2015 la Viena, pe care Zarif l-a negociat, şi la adresa politicii de apropiere a Iranului de Occident.

Alţii consideră că Zarif s-a supărat din cauză că a fost exclus de la o întâlnire a preşedintelui sirian Bashar al-Assad, ieri, la Teheran.

Însă cu toţii sunt de acord că această demisie ar însemna un sfârşit rapid al Acordului de la Viena, prin care s-au ridicat sancţiuni impuse Teheranului în schimbul limitării capacităţii nucleare a Republicii islamice, şi care a primit deja o lovitură prin retragerea Statelor Unite din tratat, anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb