Preţul metalelor de bază, în scădere

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 iunie 2007

Cotaţia cuprului a scăzut ieri, la Bursa din Londra (LME), în baza speculaţiilor potrivit cărora dobânzile din China şi SUA vor creşte, iar ca urmare cererea pentru acest metal se va reduce. China şi SUA sunt cei mai mari consumatori mondiali de cupru. Tot ieri, preţul nichelului a înregis­trat cea mai mare scădere din ultimele trei luni, existând semne că se reduc comenzile din acest sector.

Ieri dimineaţă, cuprul cu livrare peste trei luni a avut un preţ de 7.245 dolari tona metrică, în scădere cu 115 dolari sau 1,6%. După data de 4 mai, când a atins nivelul maxim al ultimelor 11 luni (8.335 dolari tona), preţul cuprului a scăzut cu 13%. Dar, în ultimii cinci ani, cotaţia acestui metal de bază a crescut de patru ori, datorită cererii mari din China. Luna trecută, importurile chineze de cupru şi produse din acest metal au ajuns la 220.561 tone, cu 48% mai mult faţă de aceeaşi lună din 2006. Comparativ cu luna precedentă însă, aceste im­porturi au scăzut cu 28%.

Piaţa cuprului ar putea fi influenţată, în perioada care urmează, de posibila declanşare a unor greve la minele din Chile şi Mexic, astfel că declinul preţurilor ar putea fi limitat.

Preţul nichelului a scăzut, ieri, cu 5,7% sau 2.400 dolari, la 40.100 dolari tona. Acesta a fost cel mai mare declin înregis­trat în cadrul unei şedinţe de tranzacţionare după data de 6 martie. Cotaţia aluminiului a scăzut cu 14 dolari, la 2.710 dolari tona, cea a plumbului - cu 24 de dolari, la 2.321 dolari tona, iar preţul zincului - cu 80 de dolari, la 3.670 dolari tona. Preţul cositorului a pierdut 25 de dolari, ajungând la 13.950 dolari tona.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb