Preţul petrolului ar putea să scadă în această săptămână, datorită semnalelor potrivit cărora cererea de combustibili se va reduce în SUA, ca urmare a slăbirii economiei, dar şi a terminării sezonului rece. Din cei 38 de analişti intervievaţi recent de agenţia Bloomberg News, 17 (45%) cred că preţul va scădea săptămâna aceasta, iar 14 (37%) sunt de părere că va creşte. Numai şapte au anticipat că preţul nu se va modifica semnificativ.
În ultimele patru săptămâni, cererea de combustibili din SUA a fost, în medie, de 20,6 milioane de barili pe zi, în scădere cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2007, potrivit cifrelor Departamentului Energiei. Stocurile de benzină au crescut cu 1,66 milioane de barili, la 234,3 milioane barili în săptămâna 25 - 29 februarie - cel mai ridicat nivel din ianuarie 1994 până în prezent.
Specialiştii susţin că preţul ţiţeiului ar mai putea creşte pe termen scurt, din cauza deprecierii monedei americane, însă la un moment dat slăbirea fizică a pieţei petroliere, ca urmare a creşterii stocurilor, ar putea avea un efect mai puternic, respectiv declinul cotaţiilor.
Săptămâna trecută, preţul petrolului a atins nivelul maxim al tuturor timpurilor la New York Mercantile Exchange: 106,54 dolari/baril.