Cotaţia petrolului a crescut, astăzi, pe bursele electronice din Asia, după decizia Băncii centrale americane de a menţine la un nivel foarte scăzut ratele dobânzilor, scrie AFP, citat de Hotnews.
Astăzi, un baril de ţiţei "light sweet crude" cu livrare în iunie a câştigat 61 de cenţi la 113,37 dolari.
Petrolul Brent din Marea Nordului cu livrare în iunie s-a scumpit cu 62 de cenţi până la 125,75 dolari.
"Preţurile au crescut, deoarece Federal Reserve a arătat că vrea să susţină economia Statelor Unite, menţinând o rată foarte scăzută a dobânzii de politică monetară, ceea ce este bine pentru preţul petrolului", a declarat Victor Shum, analist la Purvin şi Gertz.