Preţul petrolului brut se menţine la un nivel ridicat, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora închiderea rafinăriilor din Marea Nordului, pentru lucrări de întreţinere, va afecta livrările globale.
Petrolul brut cu livrare în august a avut un preţ de 74,09 dolari/baril ieri dimineaţa, la New York Mercantile Exchange, în creştere cu 16 cenţi faţă de finele săptămânii trecute. În cursul şedinţei after-hours, cotaţia ajunsese la 74,44 dolari barilul, iar pragul de 74 de dolari a fost depăşit vineri pentru prima oară după data de 11 august 2006.
Preţul petrolului Brent, tranzacţionat la Londra, s-a apropiat de recordul maxim istoric, după ce o conductă BP Plc din Mare Nordului a fost închisă, limitând producţia din câmpurile operate de "Chevron" Corp. şi "ConocoPhillips". Ţiţeiul Brent cu livrare în august a avut o cotaţie de 77,66 dolari barilul la ICE Futures din Londra, la finele zilei, în creştere cu 9 cenţi, după ce, dimineaţa, înregistrase un preţ de 78,40 dolari/baril. Recordul maxim istoric a fost atins, la Londra, în 7 august 2006: 78,64 dolari/baril.
Specialiştii pariază, acum, că preţul petrolului va continua să crească, întreruperea livrărilor reprezentând o ameninţare serioasă.
Agenţia Internaţională a Energiei consideră că cererea mondială de petrol va creşte cu 1,8% anul acesta, la o medie de 86 milioane de barili pe zi. Consumul va spori cu 2,5% în 2008, la 88,2 milioane de barili.