Prezidenţializarea Europei

Alegerile europene din acest an încearcă o nouă formulă: personalizarea campaniei. Chiar dacă la noi, chiar mai mult decât în celelalte state membre, campania electorală rămâne prizoniera temelor interne, personalizarea campaniei, cred unii formatori de opinie, ar putea face accesibile temele europene unui public mai larg. Însă, prin acest truc de campanie, riscul prezidenţializării Uniunii Europene devine o realitate. Căci efectul pervers al personalizării este prezidenţializarea unui sistem instituţional ce fusese gândit pentru o democraţie consensuală şi nu majoritară. Astfel, rezultatul reprezentării proporţionale, sistem electoral obligatoriu în toate statele membre, va fi influenţat de tendinţa majoritaristă (sau, cum s-ar zice în România, uninominală) implicită indusă de personalizarea campaniei.

În locul politicilor, partidele preferă spectacolul! Cam la atât pare să se reducă răspunsul aşa numitelor "partide-sistem" la nemulţumirea generalizată a europenilor din ultimii cinci ani. Cele cinci sensibilităţi deja tradiţionale ale politicii europene se vor confrunta într-o confruntare prezidenţialistă de la care vor lipsi euro-scepticii sau anti-europenii. Pe 15 mai - cu între 7 şi 10 zile înaintea unui scrutin pe care unii se complac să-l declare "istoric" - ar trebui sa aibă loc "marea dezbatere" televizată a alegerilor europene dintre cei cinci candidaţi la preşedinţia Comisiei europene. Se vor confrunta germanul Martin Schulz, actual preşedinte al Parlamentului european, pentru socialişti, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, fost prim-ministru, candidat al conservatorilor, belgianul Guy Verhofstadt, fost prim-ministru, pentru liberali, grecul Alexis Tsipras, preşedinte al partidului Syriza pentru comuniştii reformaţi din Stânga europeană, şi francezul José Bové, cunoscut activist anti-globalizare, ori, mai probabil, germana (Franzi) Ska Keller pentru ecologişti. După ce au experimentat deja confruntarea prezidenţialistă în tandem, la France 24 şi RFI, pe 9 aprilie, fără a fi prea convingători, Juncker şi Schulz au trecut prin momente ceva mai dificile pe 28 aprilie, când, cu ocazia dezbaterii organizate de Universitatea din Maastricht şi transmise în direct de Euronews, Verhofstadt şi Keller, foarte critici, au părut mai convingători. Pe 15 mai, la "marea dezbatere" ce va fi organizată de Uniunea Europeană a Radioteleviziunilor - la care se va alătura şi Tsipras, care a preferat să rămână în penumbră până la confruntarea finală - prezidenţializarea campaniei va fi un fapt. Iar personalizarea alegerilor pentru Parlament va adânci confuzia care face dificilă înţelegerea mecanismelor europene.

De ce toată această punere în scenă? Argumentul folosit porneşte de la faptul că Tratatul de la Lisabona ar consolida rolul şi responsabilitatea Parlamentului European în relaţia cu Comisia, printre altele şi pentru că parlamantarii, pe baza unei propuneri a Consiliului European, care ar trebui să ţină seama de rezultatele alegerilor europene, ar vota preşedintele Comisiei. Dacă privim cu realism articolul 17, alineatul al 7-lea din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) - "Ţinând seama de alegerile pentru Parlamentul European şi după ce a procedat la consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, propune Parlamentului European un candidat la funcţia de preşedinte al Comisiei. Acest candidat este ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care îl compun." - legislativului european nu este crucial. Căci va vota o propunere a Consiliului European. Chiar dacă Declaraţia 11 cu privire la articolul 17 alineatele (6) şi (7) din TUE, care este anexă a Tratatului, precizează cum colaborează Parlamentul şi Consiliul European ("...reprezentanţii Parlamentului European şi ai Consiliului European trebuie să procedeze, înainte de adoptarea deciziei Consiliului European, la efectuarea consultărilor necesare în cadrul considerat ca fiind cel mai adecvat. Aceste consultări vor viza profilul candidaţilor la funcţia de preşedinte al Comisiei, având în vedere alegerile pentru Parlamentul European, în conformitate cu articolul 17 alineatul (7), primul paragraf. Formele de realizare a acestor consultări pot fi stabilite de către Parlamentul European şi Consiliul European în timp util şi de comun acord), nimic nu garantează că primul partid clasat în alegerile europene va fi şi cel care va da preşedintele Comisiei. Va fi un compromis, în care tot şefii de stat şi de guvern vor avea rolul cel mai important, pentru că vor propune un candidat Parlamentului. Aşa că tot acest spectacol pare menit să limiteze marja de manevră a Consiliului, încât probabilitatea ca Schulz şi Juncker să ocupe, unul preşedinţia Comisiei, iar celălalt preşedinţia Consiliului, să fie asigurată. Însă, oricare va fi rezultatul alegerilor şi oricine va fi preşedintele Comisiei, personalizarea şi prezidenţializarea campaniei vor fi început deja să sape bazele consensuale ale unei Europe care fusese gândită ca o democraţie deschisă şi socială.