PRIMA CREŞTERE LUNARĂ DE DUPĂ NOIEMBRIE: Euro a câştigat aproape 7% faţă de dolar, în iulie

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 august 2010

Moneda unică europeană s-a apreciat, în iulie, faţă de dolar, creşterea fiind o premieră pentru ultimele opt luni. Trendul pozitiv s-a datorat faptului că investitorii nu mai sunt atât de temători cu privire la răspândirea crizei datoriilor din Europa.

Euro a câştigat 6,7 procente luna trecută, ajungând, în 30 iulie, la 1,3052 dolari, de la 1,2238 dolari la data de 30 iunie. Aceasta a fost prima creştere lunară consemnată de euro după noiembrie 2009, când a înregistrat o apreciere de 1,9% în raport cu dolarul. În plus, cursul euro este, în prezent, cu 10% mai mare faţă de nivelul minim al ultimilor patru ani, atins în data de 7 iunie: 1,1877 dolari.

Comparativ cu moneda japoneză, euro a crescut cu 4,3% în iulie, la 112,84 yeni.

Analiştii sunt de părere ca datele privind economia europeană sunt solide, în timp ce Statele Unite dau semne de încetinire.

"Cifrele referitoare la Europa au fost, în mod surprinzător, solide, în timp ce toate semnele privind SUA arată o încetinire a expansiunii în cea de-a doua jumătate a anului", afirmă Vassili Serebriakov, strateg la "Wells Fargo & Co." din New York, citat de agenţia Bloomberg.

În condiţiile date, dolarul s-a depreciat în iulie faţă de toate valutele importante, mai ales că, recent, preşedintele băncii centrale americane (Federal Reserve), Ben S. Bernanke, a afirmat că "perspectivele pentru economia Statelor Unite sunt, în continuare, neobişnuit de nesigure".

În luna iulie, moneda cu cea mai bună dinamică a fost coroana suedeză, care s-a apreciat cu 8,1% în raport cu moneda americană, atingând un curs de 7,2104 unităţi/dolar. În raport cu moneda unică, coroana suedeză a urcat cu 1,3%, la 9,4113 unităţi/euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb