Şapte probe sportive, la care vor participa cei pasionaţii de mişcare şi adepţii unui stil de viaţă sănătos şi sustenabil, vor fi organizate în perioada 15-17 iulie, când la Iaşi se desfăşoară prima ediţie a Festivalului Sporturilor.
Organizatorul Festivalului Sporturilor, Silviu Bălan, a declarat că ideea unui astfel de eveniment a pornit de la o nevoie a societăţii în care sportul este din ce în ce mai puţin prezent, inclusiv în şcoală şi comunitate.
"Este foarte greu să ieşi să te plimbi cu bicicleta, să alergi, şi atunci este nevoie de astfel de evenimente care încheagă comunităţi, care îi pune laolaltă pe oamenii cu aceleaşi pasiuni. Punem accentul pe o viaţă sănătoasă. Concursul înseamnă o mică parte din ceea ce înseamnă angrenarea comunităţii. Pentru concurs oamenii sunt motivaţi să alerge, să facă sport, să mănânce sănătos, să ieşim cu prietenii la astfel de activităţi", a declarat Silviu Bălan.
Potrivit acestuia, Festivalul Sporturilor cuprinde alergare (pe potecă, pe şosea), ciclism (montan, şosea), proba cu obstacole, orientare sportive, cursa copiilor şi cursa persoanelor cu dizabilităţi.
"Pe lângă activităţile sportive vor fi şi proiecţii de filme, lansări de carte, expoziţii de fotografie, workshopuri sportive ţinute de oameni cu experienţă şi un concert cu artişti cunoscuţi. Pe lângă concurenţi la Festivalul Sporturilor vor participa şi 160 de voluntari care au un eveniment dedicat lor. La manifestări sunt aşteptate să participe aproximativ 1.000 de adulţi şi 500 de copii. Lor li se vor alătura şi cei mai buni sportivi din România", a explicat organizatorul evenimentului.
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că municipalitatea va susţine financiar acest eveniment sportiv doar pentru probele care nu necesită taxă de participare.