Prima misiune a Israelului către Lună a fost lansată cu succes din Cape Canaveral, Florida, ieri noapte, urmând să fie şi prima aselenizare cu finanţare privată.
Misiunea fără echipaj uman a costat 100 de milioane de dolari şi a fost realizată de compania SpaceIL şi Industria Aerospaţială Israeliană.
Sonda "Beresheet" ("Geneză", în ebraică, n.r.), de 585 de kilograme, a fost lansată la ora locală 20.45 cu ajutorul unei rachete Falcon 9 a companiei private SpaceX a lui Elon Musk.
Lansarea a fost urmărită inclusiv de prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, scrie AFP, alături de inginerii de la centrul de control al Israel Aerospace Industries (IAI).
Până acum, doar Rusia, SUA şi China au reuşit, cu ajutorul unor misiuni, să străbată distanţa de 384.000 de kilometri şi să aselenizeze, conform News.ro.
"Este un moment de mare mândrie", a transmis Netanyahu. "Împreună cu China, Rusia şi SUA, reprezentăm aproximativ o treime din populaţia lumii, dar contribuţia noastră este vastă, în ciuda dimensiunii noastre reduse. Suntem giganţi. Este un mare pas pentru Israel, este un pas uriaş pentru tehnologia israeliană".
Sonda israeliană a fost plasată pe orbita Pământului, iar de acolo - cu ajutorul propriului motor - va călători 7 săptămâni până la Lună, unde ar trebui să ajungă pe 11 aprilie.
Ea duce o "capsulă a timpului" şi un steag israelian, dar are ataşaţi şi doi sateliţi - unul indonezian şi unul al US Air Force Research Laboratory.
1. fără titlu
(mesaj trimis de yako kutava în data de 23.02.2019, 10:56)
Nu, este eronat titlul! Este a doua misiune...dacă nu a n-a! Se știe că , Neil Armstrong a fost evreu.