PRIMAR PSD, DESPRE ALOCĂRILE BUGETARE: "Dacă Guvernul vrea să ne ia din bani, să ne ia şi din atribuţii"

I.M.
Politică / 30 ianuarie 2019

Constantin Toma

Constantin Toma

Primarul social-democrat al Buzăului, Constantin Toma, a declarat că administraţiile publice locale nu se mai pot descurca cu banii ce le sunt distribuiţi de la Bucureşti şi susţine că acest mod de distribuire a sumelor de la centru nu este corect, ţinând pe loc municipiile şi judeţele. "Dacă Guvernul vrea să ne ia din bani, să ne ia şi din atribuţii", a declarat Toma.

Edilul şef al Buzăului a declarat, astăzii, pentru News.ro că a participat la întâlnirea de marţi cu conslierul premierului Darius Vâlcov şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, în care s-a încercat ca "primarii să fie întorşi unul împotriva celuilalt".

"A fost o întâlnire lungă în care domnul Vâlcov şi domnul Teodorovici au încercat, şi sper că nu au reuşit, să ne pună unii împotriva altora: primarii de municipii impotriva primarilor de oraşe, primarilor de comune şi preşedinilor de consilii judeţene. Am fost circa 30 de primari de mari oraşe, pozitia primarilor a fost foarte clară şi am votat în unanimitate, în sensul să nu mai impărţim sărăcia: banii care se strâng la Bucureşti sunt bani care se strâng din unităţile teritoriale şi trebuie să ni se deamai mult. În Uniunea Europeană se dă între 30 şi la 60 la sută din bugetele naţionale pentru funcţionare şi pentru investiţii în localităţi. Trebuie să înţeleagă că dacă se dezolvată localităţile se dezoltă şi ţara", a declarat primarul Buzăului.

Toma a adăugat că nu este corect ca banii să se strângă la Bucureşti, iar de aici să fie împărţiţi localităţilor.

"Acest model de dezvoltare a Romaniei, totul se strânge la Bucuresti şi se face distribuire de aici, nu e corect, nu putem mări competitivitatea şi atractivitatea oraşelor aşteptând de la Bucureşti. Aseară, practic, primarii de municipii am dat un termen ca până azi la 12.00 să primim un răspuns foarte

clar pentru că, în ultimii 2 ani, ni s-au tăiat din bani şi nu e un lucru corect. Trebuie să investim ca oamenii să nu mai plece în străinătate, să atragem noi investitori", spune edilul şef al Buzăului.

Toma a precizat că, la întâlnirea de marţi seară, toţi primarii, indiferent de partidul din care fac parte, au avut aceeaşi poziţie: "Suntem cu toţii foarte porniţi şi e remarcabil că am avut o singură voce, chiar dacă eram din PSD, PNL sau UDMR. A fost aceeaşi voce: Guvernul să ne dea banii pe care îi merităm. Lucrurile au incercat să fie duse într-o singură direcţie: impozitul pe venitul global să se ducă intregral la administraţiile locale, respectiv primării şi consilii judetene, dar acest lucru reprezintă foarte putin, cam 10 la sută din bugetul naţional. Aşteptările noastre sunt mai mari. Suntem nemultumiţi că nu putem face faţă. Peste 70 la sută din serviciile publice din ţară sunt plătite de administraţiile publice locale şi nu e în regulă. Dacă Guvernul vrea să ne ia din bani să ne ia şi din atribuţii, să plătească ei mai multe dări pe care avem le dat ca primării", a conchis primarul Buzăului.

Primarii de municipii au transmis, miercuri, că cer în continuare o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă, după ce la discuţiile de marţi au participat doar consilierul acesteia Darius Vâlcov şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

De asemenea, primarii reiterează ideea că vor alocarea unei treimi din bugetul naţional către autorităţile locale, măsura fiind în acord cu realităţile europene.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că astăzi va prezenta varianta finală, însă primarii ameninţă cu proteste în faţa Guvernului, dacă propunerile nu le sunt acceptate.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Mai taiati din salariile pe care vi le autoacordati dupa cum vor muschii vostri gratie conducerii dezastruoase a PSD-ului care v-a facut baroni pe toti.

    Toma necredinciosul, nu crede ca "autonomia teritoriala" inca nu a fost inteleasa bine de catre PSD.

    .....Toma a adăugat că nu este corect ca banii să se strângă la Bucureşti, iar de aici să fie împărţiţi localităţilor....

    Corect; nu este corect!. 

    Sunt mult prea multe primarii(consilii locale), cu mult prea multi angajati.O comasare e necesara, dar e cineva in stare sa o faca?????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb