Primăria Sectorului 1 anunţă că va redeschide parcarea de sub Pasajul Basarab

S.B.
Miscellanea / 8 august 2022

Primăria Sectorului 1 anunţă că va redeschide parcarea de sub Pasajul Basarab

Primăria Sectorului 1 anunţă că va redeschide parcarea de sub Pasajul Basarab, închisă de peste 10 ani. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, luni, trecerea acesteia în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1, informează news.ro.

Primăria Sectorului 1 arată, într-un comunicat de presă, cî va reda cetăţenilor care locuiesc în zona Nicolae Titulescu - Banu Manta parcarea de sub Pasajul Basarab.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat, în şedinţa de luni, Hotărârea privind transmiterea din administrarea CGMB în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a parcajului suprateran exterior, sub pasaj Barasab, aferent obiectivului de investiţii "Pasaj rutier denivelat superior Basarab", în vederea derulării de lucrări de mentenanţă şi întreţinere.

Proiectul a fost adoptat cu 29 de voturi "pentru" şi două abţineri.

"Vom deschide parcarea de sub Pasajul Basarab după ce, mai bine de 10 ani de zile, a stat în paragină. La începutul acestui an am reuşit să obţin toate avizele pentru deschiderea ei şi mai aveam nevoie doar de acordul PMB pentru a deschide parcarea. Deşi consilierii generali PNL au încercat de mai multe ori să blocheze acest proiect, iată că solicitarea noastră de a primi în administrare parcarea a fost, într-un final, aprobată", a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, conform comunicatului.

Potrivit sursei citate, parcarea a fost proiectată ca parcaj exterior supraetajat şi poate adăposti 65 de locuri de parcare. Finanţarea lucrărilor de mentenanţă şi întreţinere se va realiza din bugetul local al Sectorului 1. Conform proiectului de hotărâre adoptat luni, predarea parcării supraetajate se va face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb