Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a anunţat că zona din apropierea Cazinoului va fi modernizată, va fi realizată o nouă faleză lângă cea existentă şi va fi amplasată şi o roată ca la Londra care să ofere ocazia celor interesaţi să vadă de la înălţime procesul de restaurare a monumentului de istoric, dar şi zona portuară şi oraşul vechi, informează News.ro.
Făgădău a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, susţinută în Cazinoul din Constanţa, că acest monument va fi restaurat şi consolidat.
Primarul Constanţei a declarat: "Este o zi importantă pentru că astăzi se întâmplă ceea ce aşteptam cu toţii de mult. Cazinoul nostru, construit din a treia încercare, după trei guvernări locale, va fi în sfârşit consolidat şi restaurat din cea de-a patra încercare. Astăzi se încheie şirul de contestaţii, proceduri, lupte, asumări, neasumări şi cred că este o zi extrem de importantă nu doar pentru sutele de mii de constănţeni, ci şi pentru milioane de români".
El spune că firma care a câştigat licitaţia are la dispoziţie trei luni pentru realizarea proiectului tehnic, iar apoi alte 27 de luni pentru lucrări de consolidare şi restaurare.
"Vreau să vă anunţ ce se va întâmpla de jur împrejurul Cazinoului pentru că lucrările de consolidare şi restaurare ţin strict de CNI. Dar ceea ce se întâmplă în afara Cazinoului ţine de municipalitate şi ţine şi de alte instituţii. Vă pot spune că tot anul acesta va începe consolidarea în această zonă a oraşului prin diguri şi o nouă faleză. Pot să vă spun că în această zonă veţi vedea undeva în jurul începerii sezonului estival, în jurul datei de 1 Mai, o roată ca la Londra care să ofere ocazia constănţenilor şi turiştilor să vadă procesul de restaurare a Cazinoului, dar şi portul, marea şi oraşul nostru vechi. Veţi vedea faleza aceasta îmbrăcată în mult mai multe plante şi flori decât a fost până acum. Începând de astăzi există internet gratuit pe toată faleza pentru constănţeni şi turişti", a mai afirmat Decebal Făgădău.
Potrivit sursei citate, contractul pentru restaurarea Cazinoului din Constanţa a fost semnat la sfârşitul lunii decembrie. În urma finalizării procedurii de achiziţie publică, asocierea Aedificia Carpaţi SA & SC Remon Proiect SRL & SC Profesional Construct Proiectare SRL & SC Tehnoinstal SRL a fost declarată câştigătoare.
După finalizarea lucrărilor, Cazinoul va fi redat circuitului public, redevenind un centru cultural şi de divertisment care va putea găzdui evenimente culturale, simpozioane, expoziţii, astfel fiind pusă în valoare cea mai importantă clădire publică realizată în stil Art Nouveau în ţara noastră.