Primarul din Râmnicu Sărat face apel la respectarea regulilor, altfel există riscul blocării sistemului medical

ANA FELEA
Miscellanea / 2 iulie 2020

Primarul din Râmnicu Sărat face apel la respectarea regulilor, altfel există riscul blocării sistemului medical

Infecţiile cu SAR-COV-2 continuă să crească într-un ritm alarmant astfel că judeţul Buzău a ajuns să numere 585 de pacienţi diagnosticaţi. Dintre aceştia, aproape 200 sunt internaţi în unităţile medicale desemnate suport COVID-19 din municipiul Rm-Sărat şi municipiul Buzău. Situaţia nu este deloc uşoară pentru că miercuri spitalul municipal din Râmnicu Sărat avea 152 de pacienţi internaţi, adică era ocupat la capacitate maximă, în timp ce cele două secţii exterioare ale Spitalului Judeţean Buzău mai avea libere doar 9 paturi. În tot acest tablou epidemiologic îngrijorător miercuri au venit şi alte veşti proaste care îngreunează gestionarea crizei COVID-19 în judeţ.

La spitalul Suport din Râmnicu Sărat a rămas doar un singur infecţionist, dr. Negoiaş Georgeta, medic pensioner, în vârstă de 67 de ani, care trebuie să îngrijească bolnavii din tot spitalul. Pe de altă parte, cele două persoane cheie din Direcţia de Sănătate Publică, respectiv medicul epidemilog şi directorul instituţiei, au fost diagnosticate cu coronavirus.

În acest cotext, vin şi primele semnale de alarmă. Primarul din municipiul Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan a întrunit Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă şi, în urma informaţiilor primite de la specialişti, vine cu un apel către râmniceni şi nu numai.

"Creşte îngrijorător în toată ţara numărul persoanelor infectate cu Covid 19, semn că românii au încetat să mai ia în seamă "un amărât de virus". Nu fac excepţie nici judeţul şi oraşul nostru, cifrele dovedind un trend ascendent al îmbolnăvirilor.

În urmă cu trei săptămâni, atunci când în Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat erau internaţi aproximativ 30 de pacienţi, vorbeam, plini de speranţă, despre revenirea spitalului şi ambulatoriului de specialitate al acestuia la activitatea normală. Decizia Ministerului Sănătăţii de la sfârşitul lunii iunie, de a desemna două secţii ale Spitalului Judeţean Buzău pentru tratarea infecţiilor cu noul tip de coronavirus, sporea şi mai mult şansele ca lucrul acesta să fie posibil. Între timp lucrurile au evoluat într-o direcţie greşită, ignorarea măsurilor de protejare de către cei mai mulţi dintre noi facând ca cele două spitale să atingă capacitatea maximă de pacienţi internaţi. Şi numărul celor confirmaţi creşte în fiecare zi. Aceasta în timp ce personalul medical este tot mai obosit şi stresat de condiţiile de lucru, puţinii medici din spitalul nostru făcând faţă tot mai greu situaţiei. Astăzi am organizat o nouă şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi împreună cu reprezentanţii instituţiilor angrenate în activităţile specifice combaterii raspândirii Covid 19 am evaluat situaţia din municipiu. Concluzia a fost că şi astăzi (n.r. miercuri), toate acţiunile şi maăurile dispuse la nivel local se efectuează cu ritmicitate, ceea ce s-a schimbat este doar atitudinea râmnicenilor", spune primarul Sorin Cărjan pe Facebook.

Edilul atrage atenţia locuitorilor că dacă relulile de distanţare socială nu vor fi respectate există riscul blocării sistemului medical.

"Este nevoie să revenim urgent la atitudinea responsabilă de care dădeam dovadă în urmă cu câteva săptămâni, ceea ce a făcut ca o lungă perioadă să nu înregistrăm niciun caz de infectare cu Covid 19 la Râmnicu Sărat. Dacă vrem să contribuim la redeschiderea spitalului, dacă vrem să dovedim respect pentru personalul medical din spital, o putem face într-un singur mod, respectând regulile de igienă şi pastrând distanţarea fizică! Altfel, vom ajunge într-un punct în care nu vom mai putea controla lucrurile!", punctează Sorin Cîrjan.

În Buzău sunt , după ultima raportare a Prefecturii, 585 de cazuri de COVID-19. Cel mai mic pacient a fost un nou-născut, iar cel în vârstă bolnav infectat cu SAR-COV-2 a fost o bătrână de 94 de ani. Până acum peste 300 de persoane au fost declarate vindicate şi externate. În Buzău a fost înregistrate 12 decese, persoane cu multiple afecţiuni, dar care au murit, după ce au fost infectate cu coronavirus.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sistemul medical se gestioneaza cu investitii majore in spitale spatioase si dotate, nu cu tot felul de restrictii artificiale precum masca sau distantarea. Un sistem medical modern, la care platim bani, trebuie sa fie capabil sa reziste la internari masive, asta e rolul lui. Asa ca nu ar trebui sa puna nimeni botul la aceste povesti.

    Ce-l impiedica pe onor statul roman sa ia o caruta de bani de la UE sa mai construiasca 20 de spitale regionale mari, daca asa se pune problema ?? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb