Primarul din Râmnicu Vâlcea, dus la audieri la DNA Bucureşti

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 26 aprilie 2013

Primarul PNL din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, suspectat de luare de mită, a fost dus ieri la audieri la DNA Bucureşti, după ce timp de aproximativ cinci ore a fost interogat de către anchetatori în sediul Primăriei. Aseară, la închiderea ediţiei, primarul fusese urcat de procurori într-o maşină pentru a fi dus la audieri la Bucureşti.

Emilian Frâncu a fost audiat ală­turi de un angajat al instituţiei şi de directoarea unei televiziuni locale, în al cărei sediu ar fi fost organizat un flagrant.

Conform unor surse judiciare, citate de Mediafax, reprezentantul unei firme de construcţii din Timişoara, care viza obţinerea unui contract de la Primărie, ar fi lăsat la sediul televiziunii un plic cu 20.000 de euro, care ar fi trebuit să ajungă la primarul Emilian Frâncu.

Procurorii DNA au solicitat acte privind achiziţiile făcute de primar din momentul preluării funcţiei, inclusiv documente care vizează proiectul şi documentaţiiile de execuţie a pasarelei-pasaj Tudor Vladimires­cu, de la intrarea în oraş.

Ieri dimineaţă, procurorii DNA au făcut percheziţii la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea, dar şi la locuinţa primarului Emilian Frâncu. Surse judiciare declarau că primarul este suspectat de luare de mită, în cazul unei pasarele construite la intrarea în oraşul Râmnicu Vâlcea.

Frâncu a fost ales primar al municipiului Râmnicu Vâlcea în iunie 2012.

Sâmbătă vor fi organizate alegeri în PNL Râmnicu Vâlcea, iar singurul care şi-a depus candidatura până acum este Emilian Frâncu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb