Primarul din Techirghiol, arestat pentru luare de mită, suspendat din PNL

Adina Lateş
Anticorupţie / 25 octombrie 2015

Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, a afirmat că primarul din Techirghiol, Adrian Stan, arestat pentru luare de mită, a fost suspendat de drept din calitatea de membru al partidului, transmit surse din presă.

"Statutul nostru spune foarte clar în cazul colegilor care sunt membri PNL în primul rând, dar în acelaşi timp au şi funcţie de conducere. Statutul, la articolul 26, capitolul Sancţiuni, punctul D, precizează: «suspendarea pe anumite termene a calităţii de membru în cazul arestării preventive; suspendarea se aplică de drept. Biroul Permanent Naţional ia act de suspendarea în prima şedinţă». În cazul nostru, Biroul Judeţean ia act în prima şedinţă sau Comitetul Executiv Judeţean. Este vorba de cazul colegului nostru de la Techirghiol, primarul Adrian Stan", a declarat Gheorghe Dragomir, astăzi, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că noul statut al PNL a fost validat de instanţă în urmă cu câteva zile.

Pe de altă parte, întrebat ce se întâmplă cu senatorul Gigi Chiru care a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase luni de închisoare cu suspendare, Gheorghe Dragomir a afirmat că parlamentarul a fost suspendat din calitatea de membru al partidului, iar Biroul Permanent Judeţean sau Comitetul Executiv Judeţean va lua act de această situaţie în prima şedinţă. De altfel, Gigi Chiru s-a autosuspendat din funcţiile pe care le deţinea în PNL, el fiind şi copreşedinte al organizaţiei judeţene Constanţa.

Primarul din oraşul Techirghiol, liberalul Adrian Stan, reţinut de procurorii DNA după ce a fost prins în flagrant când primea 40.000 de lei mită de la reprezentantul unei firme care are contracte de lucrări cu primăria, a fost arestat preventiv, sâmbătă, de Tribunalul Constanţa.

Primarul Adrian Stan a fost reţinut de procurorii DNA Constanţa, vineri după-amiază, după ce a fost prins în flagrant când primea 40.000 de lei mită de la reprezentantul unei firme care are contracte de lucrări cu primăria.

Într-un comunicat transmis de Direcţia Naţională Anticorupţie se arăta că, în perioada 2013 - 2015, Adrian Stan, în calitate de primar al oraşului Techirghiol, a primit în mai multe rânduri de la un om de afaceri - denunţător în cauză - sume de bani cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, privind executarea unui contract de execuţie lucrări.

În 13 octombrie 2015, Adrian Stan a pretins de la omul de afaceri sumele de 40.000 lei şi respectiv 64.000 de lei, reprezentând un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 lei şi respectiv 1.600.000 lei, care urmau să fie emise de societatea denunţătorului în temeiul aceluiaşi contract şi achitate de Primăria Techirghiol.

"În baza acestei înţelegeri, vineri, Adrian Stan a primit de la aceeaşi persoană suma de 40.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constituirea infracţiunii flagrante", preciza DNA.

Adrian Stan este primar al localităţii Techirghiol din anul 2008, când a candidat din partea PNL. El este şi preşedintele organizaţiei PNL Techirghiol.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb