Primarul Moscovei a autorizat în acest an, pentru prima dată, organizarea unei parade a homosexualilor, ce a fost programată la sfârşitul lunii mai, a anunţat azi unul dintre organizatori, Nikolai Alexeyev, citat de AFP. Până acum, municipalitatea a refuzat 5 ani la rând să permită desfăşurarea unei astfel de manifestaţii în capitala rusă, invocând motive de securitate.
"După cinci ani de luptă, am obţinut autorizaţia de la primărie pentru a organiza o paradă gay, pe 28 mai", a declarat Alexeyev, preşedintele asociaţiei GayRussia.
Autorizaţia, care permite participarea a maxim 500 de persoane, a fost semnată de primarul-adjunct al Moscovei, Lyubov Shevtsov. Manifestaţia va avea loc în piaţa Bolotnaya din centrul capitalei ruse, dar departe de arterele principale ale oraşului, a precizat Alexeyev.